Acest fragment face parte din "Puterea Rugăciunii şi rugăciunea cu putere" de R.A.Torrey.

„Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.”Faptele Apostolilor 12:5

Subiectul nostru este „cum să ne rugăm pentru a primi ceea ce cerem”. Nu pot să mă gândesc la un subiect mai important ca acesta pe care să-l abordăm. Să presupunem că eu aş spune oamenilor de afaceri din Los Angeles metoda prin care ei ar putea să se ducă la orice bancă din oraş şi să scoată din aceasta toate resursele financiare pe care le doresc în orice zi a anului şi, să presupunem de asemenea că eu chiar aş şti acest secret şi chiar li l-aş putea spune. Credeţi că acest lucru ar părea oamenilor de afaceri din acel oraş un lucru important? Mi-ar fi greu să mă gândesc la ceva care să fie mai important pentru ei decât acest lucru. Rugăciunea înseamnă să te duci la bancă, la aceea care are cel mai mare capital dintre toate băncile din univers, la banca Cerului – o bancă al cărei capital este nelimitat. Iar dacă eu vă pot arăta cum să vă duceţi la Banca Cerului în orice zi a anului, la orice oră din zi şi din noapte şi cum puteţi primi de la aceasta tot ce doriţi, atunci acest lucru va avea cu siguranţă o importanţă nemăsurată.

Tocmai acest lucru ni-l spune Biblia. Ne spune cum ne putem duce la Banca Cerului, cum putem merge înaintea lui Dumnzeu în rugăciune în orice zi a anului şi la orice oră din zi şi din noapte şi cum putem primi de la Dumnezeu lucrurile pentru care ne rugăm. Lucrul pe care Biblia ne învaţă în acest punct a fost pus la încercare de zeci de mii de oameni şi, din propria lor experienţă, au descoperit că acesta este complet adevărat. Suntem pe punctul de a descoperi şi noi acest lucru din Cuvântul lui Dumnezeu.

În Faptele Apostolilor 12 citim relatarea unei rugăciuni extraordinare; aceasta este extraordinară datorită lucrurilor care au fost cerute în ea şi rezultatelor acestei cereri. Împăratul Irod îl omorâse pe Iacov, fratele lui Ioan. Acest fapt i-a încântat mult pe evrei, aşa că s-a hotărât să-l aresteze pe liderul întregii asociaţii apostolice, apostolul Petru, cu intenţia de a-l omorî şi pe acesta. Însă arestarea fusese făcută în timpul săptămânii Paştelui evreiesc – săptămâna sfântă pentru evrei; şi, deşi iudeii doreau mult să-l vadă pe Petru mort – chiar erau nerăbdători – nu vroiau ca săptămâna lor sfântă să fie profanată prin moartea violentă a lui Petru. Astfel că Petru a fost aruncat în închisoare până când săptămâna pascală va fi trecut, după care urma să fie executat. Săptămâna sfântă era pe sfârşite; era ultima noapte din aceasta. În următoarea dimineaţă, devreme, Petru urma să fie scos afară şi decapitat.

Prea puţină speranţă se întrezărea pentru Petru, aproape nici o fărâmă de speranţă. Se afla într-o temniţă foarte sigură, într-o fortăreaţă în care nu se putea pătrunde, păzită de şaisprezece soldaţi şi era înlănţuit la fiecare încheietură de un soldat care dormea lângă el. Se părea că nu mai este nici o nădejde de scăpare pentru Petru. Dar creştinii din Ierusalim s-au hotărât să-l scoată din acea situaţie periculoasă şi să-l elibereze. Cum au procedat? Au strâns ei o gloată de oameni şi au luat cu asalt închisoarea? Nu, nu era nici o speranţă de reuşită dacă ar fi adoptat metoda aceasta; în închisoare nu putea pătrunde nici o gloată, aceasta era păzită chiar de soldaţi romani antrenaţi pentru care nici o gloată întreagă nu reprezenta un adversar potrivit. Au întocmit ei oare o cerere pe care au obţinut semnăturile creştinilor conducători din Ierusalim şi au înaintat-o lui Irod, cerându-i să-l elibereze pe Petru? Nu. Aceasta ar fi avut greutate în ochii lui Irod, căci pe vremea aceea creştinii din Ierusalim numărau câteva mii, iar printre ei erau multe persoane influente. O cerere semnată de atâţia oameni şi de oameni cu mare greutate ar fi influenţat un politician atât de viclean ca Irod. Dar ei nu au apelat la această metodă de eliberare. Au făcut ei o colectă, au strâns ei o sumă mare de bani de la credincioşii din Ierusalim pentru a-l mitui pe Irod ca să dea drumul lui Petru? Cel mai probabil, şi această metodă ar fi avut succes, căci Irod era deschis faţă de astfel de „tactici”. Însă ei nu au făcut acest lucru.

Ce au făcut? Au ţinut o întâlnire de rugăciune în care s-au rugat ca Petru să fie scos din închisoare. A mai existat oare vreo încercare mai inutilă şi mai ridicolă, în aparenţă, făcută de un grup de fanatici decât faptul de a se ruga pentru eliberarea unui om atât de bine întemniţat, care se afla atât de aproape de execuţie? Dacă vrăjmaşii lui Petru şi ai bisericii ar fi aflat de această încercare ar fi fost cu siguranţă foarte amuzaţi şi ar fi râs la ideea că aceşti creştini fanatici se roagă ca Petru să fie eliberat. Cu siguranţă, şi-ar fi spus unul altuia:

–Să vedem ce va ieşi din rugăciunile acestor creştini nebuni!

Însă încercarea de a-l scoate pe Petru din temniţă prin rugăciune a avut succes în totalitate. Probabil că nici Petru nu avea temeri deoarece a adormit repede în ajunul execuţiei sale prestabilite; el se odihnea în Dumnezeu. În timp ce Petru dormea păzit de şaisprezece soldaţi, înlănţuit de un alt soldat care dormea lângă el, în temniţă a strălucit deodată o lumină, o lumină din cer şi „un înger al Domnului” se putea vedea stând în picioare lângă el. „Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă şi i-a zis: ‚Scoală-te repede’”. Imediat „lanţurile i-au căzut jos de pe mâini” şi s-a ridicat în picioare. Îngerul i-a zis: „Încinge-te şi leagă-ţi încălţămintele” şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină şi vino după mine”. Zăpăcit şi uimit, Petru a crezut că visează, dar era destul de înţelept ca să-L asculte pe Dumnezeu chiar şi în vis, aşa că a ieşit şi a mers după înger, deşi „i se părea că are o vedenie”. Toţi soldaţii dormeau, iar Petru, după ce a trecut de prima şi de a doua strajă, a ajuns la poarta de fier care dădea în cetate; împinsă de degetul lui Dumnezeu, poarta „li s-a deschis singură”. Ei „au ieşit şi au trecut într-o uliţă”.

Petru se afla în siguranţă acolo şi îngerul a plecat de lângă el. Pe când stătea în acel loc, în aerul rece al nopţii, şi-a venit în fire, şi-a dat seama că nu visează şi a spus: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul Iudeu”. Oprindu-se pentru câteva clipe să se gândească, şi-a spus probabil: „Trebuie să fie o întâlnire de rugăciune în desfăşurare. Probabil se ţine în casa mamei lui Marcu. Mă voi duce acolo”.

Curând, cei care se rugau au fost surprinşi de un bocănit puternic care venea de la uşa care dădea în pridvorul casei mamei lui Marcu şi o slujnică, numită Roda, care îngenunchease şi ea alături de ceilalţi, a sărit în picioare şi s-a dus repede spre uşă, spunându-şi în sinea ei:

–E Petru! E Petru! Ştiam că Dumnezeu va asculta rugăciunile noastre. Dumnezeu l-a eliberat şi este acum la uşă.
Ajungând la uşă, a întrebat entuziasmată:
–Tu eşti, Petru?
–Da.
De bucurie, în loc să deschidă uşa, l-a lăsat pe Petru afară şi a alergat înăuntru ca să dea de veste celor care au fost întrerupţi în rugăciune, spunând:
–Rugăciunile noastre au fost ascultate – Petru este la uşă.
-Oh, Roda, eşti nebună!, i-au zis ei.
–Nu, a spus ea, nu sunt nebună. E Petru. Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile. Îi cunosc vocea. Ştiam că va veni, iar acum el este aici.
–Nu este Petru, este îngerul lui, au spus ceilalţi. El a fost ucis în noaptea aceasta şi îngerul lui a venit şi bate la poartă.
Dar Petru bătea mereu şi, într-un final, au deschis poarta. Şi acolo era Petru, dovada vie a faptului că Dumnezeu le ascultase rugăciunile.

Apropo, aţi observat că dintre toţi cei care erau prezenţi acolo, doar o singură persoană este numită şi acea persoană este slujnica Roda? Fără îndoială că acolo se aflau şi preoţi şi bătrâni ai bisericii din Ierusalim, însă nici unul din numele lor nu este consemnat. Probabil erau acolo şi unii conducători ai Ierusalimului care se convertiseră, dar nici un nume de-al lor nu este menţionat. „Roda” şi doar Roda. De ce? Deoarece Roda era singura care avea credinţă cu adevărat, în ciuda faptului că era doar o slujnică. „Roda” înseamnă trandafir, iar această „Roda” era un trandafir foarte înmiresmat înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă ea era doar o slujnică; căci pentru Dumnezeu nu există o mireasmă mai dulce decât mireasma credinţei.

Acum, dacă aflăm cum s-au rugat aceşti oameni, atunci vom şti cum trebuie să ne rugăm şi noi pentru a primi lucrul pentru care ne rugăm. În versetul cinci ni se spune exact cum s-au rugat. Daţi-mi voie să-l mai spun o dată: „Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el”. Tot secretul rugăciunii fructuoase, al rugăciunii care capătă lucrul pe care-l cere se găseşte în patru expresii din această scurtă descriere a rugăciunii lor: prima este: „biserica”, a doua: „nu înceta”, a treia: „către Dumnezeu”, iar a patra: „pentru el”.