Editorial

În multe feluri, aceasta este doctrina cea mai practică dintre cele pe care le-am tratat. Iar aici, vai, mă voi simţi constrâns să spun lucruri care nu se aplică în cazul oamenilor pe care i-am avut până acum, în special, în vedere, cei care neagă autoritatea Scripturii şi cei care resping doctrina păcatului şi a ispăşirii. Aici, vai, va trebui să spunem lucruri, în privinţa cărora, mi se pare, mulţi evanghelici sunt la fel de vinovaţi. Afirm aceasta, în consecinţă, cu profund regret. Dar dacă suntem preocupaţi de trezire, trebuie să fie spus. Filistenii au fost întotdeauna preocupaţi să ascundă Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt sau, dacă vreţi, au fost vinovaţi, în diverse moduri, de stingerea Duhului. Cum fac ei asta? Iată câteva dintre căi.

Una este de a-L uita şi de a-L ignora în totalitate. Şi sunt mulţi cei care fac asta. Bineînţeles, dacă-i întrebi, afirmă că ei cred în El, dar, în practică, Îl uită în totalitate.

Nu mă opresc aici. Sunt alţii, care, deşi nu Îl uită, Îl privesc ca pe o influenţă doar; ei nu cred în El ca Persoană. „Oh”, spun ei, „există o influenţă a Duhului lui Dumnezeu.” Dar ei nu vorbesc despre Persoana Duhului Sfânt, iar asta trebuie să-L mâhnească nespus de mult. Domnul nostru vorbeşte despre trimiterea Lui. El spune: „Voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor”; „Nu vă voi lăsa orfani”; „Are să vă călăuzească în tot adevărul.” Isus vorbeşte despre El. Da, suntem trinitarieni, credem în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Şi cum putem aştepta noi să vină şi să ne binecuvânteze, dacă vorbim despre „el”? Ţi-ar plăcea să ţi se adreseze cineva, dar nu ca unei persoane? Ţi-ar plăcea să se refere la tine ca la un agent sau ca la o putere? Bineînţeles că nu. Nu există nimic mai insultător pentru o persoană, decât să arunci, în vreun mod, o îndoială asupra personalităţii ei. Şi aceasta fac oamenii cu Duhul Sfânt, vorbesc despre „el”, ca despre o influenţă. Nu, El este o Persoană binecuvântată.

Sau, daţi-mi voie să o spun în felul următor. Lui nu I se acordă locul care este indicat în învăţătura Domnului nostru Isus Hristos, în capitolele 14-16 ale Evangheliei după Ioan. Citiţi din nou acele capitole. Nu doar că Domnul vorbeşte despre Duhul Sfânt ca despre „El”, o persoană binecuvântată, ci descrie funcţiile Duhului Sfânt. El spune ce va face Duhul Sfânt, cum ne susţine, cum ne vorbeşte, cum ne îndeamnă, cum ne aduce înapoi la adevăr şi ne face cunoscut adevărul, cum ne luminează şi ne dă înţelegere, cum poate să convingă lumea de păcat, neprihănire şi judecată. Lucrarea Duhului Sfânt! Sunt unii care au sugerat că ar trebui să numim cartea Faptele Apostolilor „Faptele Duhului Sfânt” şi există mult adevăr în aceasta.

Dar trebuie să mergem mai departe la ceea ce este, bineînţeles, punctul crucial în legătură cu doctrina Persoanei şi a lucrării Duhului Sfânt, în legătură cu acest subiect. Iar aceasta este problema revărsărilor Duhului Sfânt sau, dacă preferaţi, al botezurilor cu Duhul Sfânt. Acesta este, în mod evident, punctul crucial în ce priveşte toată această problemă a trezirii, deoarece consider că, prin definiţie, o trezire înseamnă o revărsare a Duhului lui Dumnezeu; Duhul lui Dumnezeu venind cu putere asupra unei persoane sau a unui grup de persoane în acelaşi timp. Citiţi istoriile trezirilor şi aceasta este ceea ce veţi găsi. Dar acum, lucrarea filistenilor, bineînţeles, este să nege şi să contrazică acest lucru. Se face de către mulţi oameni, în multe feluri. Unii oameni o contrazic, respingând-o pur şi simplu, ca fiind isterie. „Ah”, spun ei, „ceea ce voi numiţi treziri nu este nimic altceva decât isterie în masă. Oameni simpli care devin resuscitaţi.” „Vedeţi”, spun ei, „de aceea există acum relatări despre treziri uneori în Congo-ul belgian sau, poate, în anumite insule din partea de nord-vest a Scoţiei. Nu are loc într-o ţară ca a noastră. Este doar a oamenilor simpli, isterie în masă.” Presupun că sunteţi familiarizaţi cu această învăţătură. Asta este, pur şi simplu, lucrarea filistenilor. Şi sunt oameni care se numesc creştini şi nu ezită să spună că aşa-numitele mari treziri ale istoriei nu sunt altceva decât dovezi ale isteriei în masă. Există ceva care să mâhnească mai mult Duhul Sfânt decât asta? Ei spun: „Nu ar trebui să aşteptăm un astfel de lucru într-o ţară ca aceasta, cu oameni educaţi şi sofisticaţi. Asta se întâmplă doar între oamenii primitivi.” Nu ştiu nimic care să se apropie mai mult de blasfemie împotriva Duhului Sfânt decât asta. Şi pot să vă avertizez, în mod solemn, că Domnul nostru Însuşi a învăţat că oricine va vorbi împotriva Fiului Omului, adică împotriva Sa, va fi iertat. Dar oricine rosteşte blasfemii, spune El, împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat, nici în lumea aceasta, nici în cea viitoare. Să fim atenţi, iubiţii mei prieteni, ca nu cumva să ne facem vinovaţi de această blasfemie teribilă, de a atribui lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu unei manifestări psihologice, isterice. Să fim atenţi când vorbim despre astfel de lucruri.

Apoi, sunt alţii care, deşi nu o resping ca isterie, îmi par a fi la fel de vinovaţi de stingerea Duhului, deoarece argumentează astfel. Ei spun: „Botezul cu Duhul Sfânt este ceva non-experimental. Botezul cu Duhul Sfânt este ceea ce se întâmplă cu fiecare om când este născut din nou, când este regenerat. Aşa că toţi suntem botezaţi cu Duhul, toţi am primit acest botez.” Acum amintiţi-vă că ei vorbesc despre ceea ce este descris în capitolul 2 din Fapte. Iar ei spun: „Da, acela este botezul cu Duhul Sfânt. Dar acum toţi avem aceasta şi este inconştient, nu ne dăm seama de El, ni se întâmplă în momentul în care am crezut şi suntem regeneraţi. Este pur şi simplu acel act al lui Dumnezeu care ne integrează în Trupul lui Hristos. Acesta este botezul Duhului. Aşa că nu are rost să te rogi pentru un alt botez al Duhului sau să-I ceri lui Dumnezeu să toarne Duhul Său peste Biserică sau să boteze Biserica din nou cu Duhul Său cel Sfânt, cu un botez al puterii. Acesta este non-experimental şi ni s-a întâmplat tuturor, nu trebuie să-l cerem.”

Sau argumentul este exprimat într-un alt mod. Se învaţă că ceea ce s-a întâmplat în ziua de Rusalii, s-a întâmplat odată pentru totdeauna, că nu poate fi repetat şi că este greşit să ne rugăm ca Duhul Sfânt să fie turnat. Ei spun: „Dumnezeu, în ziua de Rusalii, a turnat, într-adevăr, Duhul Său asupra Bisericii. Iar Duhul Sfânt a fost, de atunci, în Biserică. „Astfel că”, învaţă ei, „este greşit să te rogi pentru o revărsare a Duhului lui Dumnezeu.” Nu este surprinzător că, întrucât acest fel de predici s-a răspândit, oamenii au încetat să se mai roage pentru trezire, iar Biserica este în situaţia în care se găseşte astăzi.

Sunt alţii care sunt vinovaţi, mi se pare, de acelaşi lucru, dar în felul următor. Ei vorbesc doar despre a fi umplut cu Duhul. Ei spun: „Acesta este lucrul asupra căruia ar trebui să te concentrezi. Cu siguranţă, tot ce se cere de la creştini şi de la membrii Bisericii este că ar trebui să continue să fie umpluţi de Duhul, şi ce altceva mai este necesar?” Ei spun: „Nu trebuie să ne rugăm pentru aceste botezuri sau descoperiri despre care vorbeşti. De ce să nu le spunem, simplu, oamenilor, să continue să fie umpluţi de Duhul?” Am ajuns într-o poziţie în care tot ceea ce este necesar este să evanghelizăm, pe de o parte, iar apoi să-i învăţăm pe convertiţi despre importanţa de a continua să fii umplut de Duhul. Şi atâta vreme cât facem aceste două lucruri, nimic altceva nu mai este necesar. Iar eu sugerez, într-un mod foarte serios, că acesta este motivul principal pentru care oamenii nu se roagă pentru trezire. Ei nu văd necesitatea acesteia. Ei nu gândesc niciodată că Duhul poate coborî deodată asupra Bisericii, cum a făcut, de exemplu, nu doar în ziua de Rusalii, ci şi în ziua care i-a urmat. Veţi găsi consemnat aceasta în Fapte, capitolul 4. Membrii bisericii erau adunaţi împreună, se rugau lui Dumnezeu şi ni se spune că, dintr-o dată, în timp ce se rugau, Duhul Sfânt a coborât peste ei, iar zidurile clădirii în care erau adunaţi s-au zguduit. Oricât de ciudat ar părea, a mai existat un botez, o revărsare a Duhului, asupra lui Corneliu şi a casei sale, iar aceasta s-a întâmplat şi în alte locuri. Dar toate acestea sunt scoase, sunt uitate. Vedeţi, credinţa este că acum nu ai nevoie de un astfel de lucru. Evanghelizează şi învaţă mai apoi această altă doctrină despre a fi plin de Duhul Sfânt şi nu mai rămâne loc pentru o revărsare a Duhului, nu este aşteptată şi nu se întâmplă.

Apoi există un grup patetic de oameni şi, într-un fel, aceştia sunt cei mai de plâns dintre toţi, care spun nu doar că nu trebuie să te rogi pentru o asemenea vizitare a Duhului, dar nu ar trebui să te rogi deloc pentru trezire. Argumentul lor sună în felul următor: „Noi trăim”, spun ei, „zilele de pe urmă. Venirea lui Hristos este la uşă. Duhul Sfânt S-a retras, iar dacă Dumnezeu retrage Duhul Sfânt, ce drept avem noi să ne rugăm pentru o coborâre şi o revărsare a Duhului? Profeţia ar trebui să vă arate destul de clar că nu mai poate exista o altă trezire, deoarece Hristos vine şi vine atât de curând încât nu mai este timp pentru trezire. Astfel că nu ar trebui nici măcar să te rogi pentru ea.”

Spun că aceasta este cea mai patetică obiecţie, deoarece întregul argument se bazează pe încercarea de a interpreta doar un singur capitol din Scriptură: 2 Tesaloniceni 2. Este bazată pe presupunerea că ceea ce cred şi învaţă ei este singura explicaţie posibilă a acelui capitol. Şi, pe baza celei mai îndoielnice expoziţii posibile asupra unui pasaj extrem de dificil şi ambiguu, aceşti oameni spun, în mod hotărât, şi, imaginaţi-vă că sunt foarte scripturali când spun aceasta, că nu trebuie, în consecinţă, să te rogi pentru trezire. Vedeţi, ei au fixat vremurile şi împrejurările. Dar Scriptura ne spune să nu fim preocupaţi de vremuri şi împrejurări. Scriptura ne spune că nici chiar Domnul Isus Hristos Însuşi nu ştia ziua când va veni a doua oară, că numai Dumnezeu o ştia. Dar aceşti oameni au descoperit-o şi sunt atât de siguri de aceasta, încât spun că nu trebuie să ne rugăm pentru trezire, deoarece Duhul Sfânt se retrage. Asemenea persoane, mi se pare, se fac vinovate de acest păcat teribil al stingerii Duhului şi sunt, în consecinţă, responsabile, în parte, de seceta spirituală şi de întreaga condiţie a Bisericii Creştine din prezent.

Cu alte cuvinte, aş putea să spun că ceea ce atât de mulţi contrazic, neagă sau ignoră este ceea ce eu aş numi acţiunea imediată şi directă a Duhului Sfânt. Ei spun că Duhul Sfânt nu lucrează decât prin Cuvânt şi că nu trebuie să aşteptăm altceva de la Duhul, decât ceea ce vine direct prin Cuvânt. Astfel ei sting, mi se pare, Duhul, deoarece eu citesc în Fapte 13, că Duhul Sfânt a spus bisericii din Antiohia: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul…”. Iar în capitolul 15, citesc că la conciliul din Ierusalim s-a spus: „S-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă …”. Citesc în capitolul 16 că Pavel era nerăbdător să predice Evanghelia în Asia, dar „au fost opriţi de Duhul Sfânt”. A vrut să predice în Bitinia, dar Duhul nu le-a dat voie. Activitatea plină de viaţă, puternică a Duhului; Duhul venind direct, cum s-ar spune, controlând, conducând, călăuzind, dând porunci şi arătând ce era de făcut; Duhul coborând peste ei; aceasta se întâmplă întotdeauna în timpul trezirii. Dar, acesta este lucrul care pare să fie exclus în totalitate din gândirea oamenilor.

Iar în încheierea acestui capitol, daţi-mi voie să afirm din nou acest fapt. Pentru mine, este izbitor şi semnificativ. Verificaţi voi înşivă ce urmează să spun. Uitaţi-vă la multele cărţi care au fost scrise în acest secol despre doctrina Duhului Sfânt şi încercaţi să găsiţi un paragraf, o secţiune sau un capitol despre trezire. Vedeţi, există cărţi scrise despre Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt, iar acestea nu menţionează trezirea. Ei nu menţionează o descoperire a Duhului lui Dumnezeu, o revărsare a Duhului lui Dumnezeu. Aş putea să vă dau autorii. Niciun cuvânt despre trezire. De ce? Nu există nicio îndoială, datorită învăţăturii pe care am descris-o: ei nu mai cred în trezire. Tot ce trebuie să faci este să continui să fii plin de Duhul Sfânt şi să îndemni întreaga Biserică să facă acest lucru. Nu există, în mintea lor, niciun gând despre coborârea, deodată, a Duhului peste oameni, în modul în care o face întotdeauna în trezire şi despre înfăptuirea lucrărilor Sale minunate. Acum, dacă vă întoarceţi în trecut şi citiţi cărţi care au fost scrise despre Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt, să zicem, în jurul anului 1860, de Smeaton, de exemplu, şi de alţii, veţi găsi secţiuni despre treziri religioase. Le tratează în mod specific. În trecut, întotdeauna făceau asta, dar în timpul ultimilor şaptezeci sau optzeci de ani, întreaga noţiune a coborârii, a botezului cu Duhul Sfânt al Bisericii a dispărut.

Nici chiar scriitorii evanghelici nu menţionează trezirea. Nici măcar nu se gândesc la ea. Şi, cu siguranţă, aceasta înseamnă să stingi Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, deoarece Duhul Sfânt are rolul de a înfăptui, nu doar ceea ce putem numi lucrarea Sa obişnuită, ci şi lucrarea Sa extraordinară, iar aceasta este trezirea. Bineînţeles, trebuie să evanghelizăm, bineînţeles, trebuie să predicăm despre a fi plini de Duhul, da, dar mai presus de aceasta, trebuie să strigăm la Dumnezeu să-Şi reverse Duhul peste întreaga Biserică. Şi aceasta este trezirea, coborârea, revărsarea Duhului peste şi mai presus de lucrarea Sa obişnuită; acest lucru uimitor, neobişnuit, extraordinar, pe care Dumnezeu, în suveranitatea Sa şi în harul Său infinit, l-a făcut pentru Biserică, din când în când, în timpul secolelor lungi ale istorie sale.

Examinaţi din nou doctrina pe care o aveţi cu privire la Duhul Sfânt şi, în numele lui Dumnezeu, fiţi atenţi ca nu cumva, în doctrina voastră îngrijită şi bine pusă la punct, să excludeţi şi să lăsaţi în afară acest lucru cât se poate de remarcabil, pe care îl face Dumnezeu din când în când, prin Duhul Sfânt, trimiţându-L asupra noastră, vizitându-ne, botezându-ne şi înviorând întreaga Biserică, într-o manieră miraculoasă şi uluitoare.