Editorial

Rugămintea ta din data de 19 februarie a ajuns în mâinile mele ieri. Am citit-o cu atenţie şi acum m-am aşezat să îţi transmit cu mare drag gândurile mele. Cazul tău îmi aduce aminte de al meu: primele mele dorinţe referitoare la lucrarea creştină au fost însoţite de mari dificultăţi şi incertitudini, iar nedumerirea din mintea mea a fost intensificată de părerile contrare şi diverse ale prietenilor mei. Sfatul pe care îl am de oferit este rezultatul încercărilor şi experienţei mele dureroase, motiv pentru care poate îl vei accepta. Mă rog Domnului nostru îndurător să îl facă de folos. 

Mult timp am fost frământat, cum eşti şi tu acum, de ceea ce este sau nu o chemare autentică în lucrarea creştină. Acum mi se pare o problemă uşor de rezolvat, dar probabil că pentru tine nu este la fel, până când Domnul îţi va arăta clar cum este în cazul tău. Nu am loc să scriu câte aş avea de spus. Pe scurt, cred că aceasta include trei lucruri: 

1. O dorință sinceră și fierbinte de a fi implicat în această slujire. După cum înțeleg eu lucrurile, omul care este îndemnat de Duhul lui Dumnezeu la această lucrare o va prefera, dacă ar putea‑o obține, în schimbul aurului și argintului; astfel că, deși uneori este intimidat de conștientizarea dificultății și importanței ei în comparație cu marea lui lipsă (fiindcă se presupune că o chemare de felul acesta, dacă este într-adevăr din partea lui Dumnezeu, va fi însoțită de umilință și de sărăcie în duh), totuși el nu poate renunța. Consider că este un lucru bun ca, în punctul acesta, să ne punem întrebarea dacă dorința de a predica este mai aprinsă în stările noastre cele mai spirituale și mai pline de viață, atunci când stăm cel mai mult prosternați înaintea Domnului. Dacă răspundem afirmativ este un semn bun. Dar dacă, așa cum se întâmplă de multe ori, cineva este plin de râvnă să predice altora, în timp ce, în sufletul lui se află puțină foame și sete după har, mă tem că râvna lui izvorăște mai degrabă dintr-o sursă egoistă decât din Duhul lui Dumnezeu. 

2. Pe lângă această disponibilitate și dorință intensă de a predica, trebuie să apară, la momentul potrivit, niște aptitudini adecvate, cum ar fi daruri, cunoștință și elocvență. Dacă Domnul trimite pe un om să îi învețe pe alții, cu siguranță îi va pune la dispoziție și mijloacele. Cred că mulți au avut intenții bune când s‑au angajat să fie predicatori și făcând astfel, au mers dincolo sau înaintea chemării lor. Mi se pare că diferența principală dintre un lucrător și un creștin simplu constă în aceste daruri specifice ale predicatorului, care îi sunt date nu pentru el, ci pentru zidirea altora. Dar am spus mai devreme că acestea trebuie să apară la momentul potrivit; nu trebuie să te aștepți ca ele să vină instantaneu, ci treptat, pe măsură ce te folosești de mijloacele adecvate. Acestea sunt necesare pentru desfășurarea lucrării, dar nu sunt o cerință care să îți justifice dorința pentru slujire. În ceea ce te privește, tu ești tânăr și timpul este înaintea ta; de aceea cred că nu trebuie încă să te pui singur în încurcătură întrebându-te dacă ai deja aceste daruri; este suficient ca dorința ta să fie fermă și ca tu să te pregătești, pe calea rugăciunii și sârguinței, așteptând pe Domnul ca El să ți le dea, fiindcă acum încă nu ai nevoie de ele. 

3. Ceea ce dovedește în final o chemare autentică este o descoperire a Providenței printr-un șir progresiv de circumstanțe care arată toate spre mijloacele, timpul și locul intrării efective în lucrare. Și până când nu apare această coincidență nu trebuie să te aștepți să fii întotdeauna sigur în mintea ta. Principalul avertisment la acest capitol este să nu te grăbești să te entuziasmezi la primele semne. Dacă este voia Domnului să te pună în lucrare, El ți-a pregătit deja locul și slujba, și chiar dacă tu nu o cunoști acum, o vei afla la timpul potrivit. Dacă ai avea abilitățile unui înger, nu ai putea face niciun lucru bun până când nu vine ceasul hotărât de Dumnezeu și până când nu te conduce la oamenii pe care S-a decis să îi binecuvânteze prin tine. Este foarte dificil să ne stăpânim în limitele prudenței atunci când râvna noastră este fierbinte, când simțim dragostea lui Hristos în inimile noastre, când compasiunea înduioșătoare pentru bieții păcătoși ne împinge să izbucnim prea repede. Însă cel care crede nu se va grăbi. 

Eu am stat aproape cinci ani în această constrângere; câteodată credeam că trebuie să predic, chiar dacă era pe străzi. Ascultam tot ce părea verosimil și multe altele care nu erau. Dar Domnul, plin de îndurare, mi-a mărginit încetul cu încetul calea cu spini; de altfel, dacă aș fi fost lăsat în voia minții mele m-aș fi împiedicat singur să ajung în sfera de activitate spre care m-a călăuzit El după bunul Lui plac, la timpul Lui. Și acum pot vedea clar că atunci când aș fi vrut eu să mă implic, chiar dacă intenția mea era, sper eu, bună în principiu, totuși eu mă supraevaluam și nu aveam acea experiență și discernământ spiritual care sunt indispensabile pentru o slujbă așa de măreață. Prin urmare, ceea ce îmi doresc pentru tine este să nu te grăbești; iar dacă tu vrei să intri sub autoritatea Bisericii de Stat, străduiește-te să îți stăpânești râvna, să o ții în limite moderate și să te ferești de orice ți-ar putea împiedica într-un mod inutil admiterea. Nu vreau să îți ascunzi mărturisirea de credință sau să te dai înapoi de la a vorbi pentru Dumnezeu, dar evită ceea ce seamănă cu predicarea și mulțumește‑te să fii un elev în școala lui Hristos câțiva ani de zile. Amânarea aceasta nu va fi timp pierdut: vei fi mult mai familiarizat cu Evanghelia, cu inima ta și cu natura umană. Cea din urmă este o ramură esențială a cunoștinței lucrătorului și se poate dobândi numai comparând ceea ce se întâmplă înlăuntrul nostru cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru și cu ceea ce citim în Cuvântul lui Dumnezeu. 

Mă bucur să aud că ai o aversiune față de doctrina arminiană și față de cea antinomistă, dar nu te preocupa prea mult de greșelile altora. Fii mulțumitor pentru harul care ți s-a dat să poți deosebi; fii gata să dai socoteală de nădejdea care este în tine cu blândețe și cu teamă, dar ai grijă să nu te amesteci în dispute, fără să fie absolut necesar și fără să existe o șansă măcar de a fi de folos. Acestea tind să secătuiască viața și mireasma credinței, să usuce și să vestejească sufletul. Acolo unde Dumnezeu a început o lucrare autentică a harului, greșelile ocazionale se vor reduce odată cu timpul și cu experiența; dar acolo unde nu a făcut-o, nu mai contează ce sentimente au oamenii sau dacă se numesc arminieni sau calviniști. 

Sunt de acord cu tine că este timpul să mergi la Oxford; iar dacă tu ești hotărât și dacă toate circumstanțele îți arată că este bine și înțelept să te dedici pentru lucrare, îți va prinde bine să petreci un an sau doi în studiu. În privința aceasta, ți-ar fi de mare folos să stai într-un loc unde se predică Evanghelia și unde este un grup de oameni plini de viață. Dacă părerea ta bună cu privire la locul acesta te va determina să vii aici, voi fi foarte bucuros să te ajut cu tot ce îmi stă în putere. Fiindcă am pășit pe aceeași cale pe care se pare că pornești tu acum, s-ar putea să îți fiu de mai mare folos decât cei care sunt mult mai calificați în alte aspecte ca să te ajute. Nu mă îndoiesc că în pasul acesta, ca și în următoarele pe care le vei face, vei cere călăuzirea Domnului și nădăjduiesc că nu vei uita să te rogi pentru prietenul tău devotat, etc.