Editorial

Niciun păcat nu este privat. Poate că este secret, dar nu este privat.

Este o mare eroare să crezi, aşa cum cred unii, că purtarea fiecărui om este treaba lui atâta vreme cât faptele lui nu violează drepturile altora. „Libertatea mea se sfârşeşte acolo unde începe a ta” este adevărat, dar nu conţine tot adevărul. Nimeni nu are vreodată dreptul de a comite un act rău, indiferent cât este de secret. Dumnezeu vrea ca oamenii să fie liberi, dar nu să fie liberi ca să comită păcate.

Păcatul este tri-dimensional şi are consecinţe în trei direcţii: către Dumnezeu, către sine şi către societate. El ne înstrăinează de Dumnezeu, degradează sinele şi îi răneşte pe alţii. Păcatul lui Adam este exemplul clasic de păcat secret care s-a revărsat spre paguba întregii omeniri. Istoria ne oferă exemple de persoane cu o asemenea poziţie încât păcatele lor au avut efecte larg răspândite şi dăunătoare pentru toată generaţia lor. Astfel de oameni au fost Nero, Napoleon, Hitler şi Stalin, ca să numim doar patru. Oamenii aceştia au dramatizat rezultatele sociale ale păcatului personal; dar fiecare păcat, fiecare păcătos face rău lumii şi răneşte societatea, chiar dacă efectele s-ar putea să fie mai blânde şi mai puţin observabile.

Când mama lui Sigmund Freud şi-a frecat mâinile transpirate una de alta, fiul ei curios a băgat de seamă cum mici cocoloaşe de noroi se rostogoleau şi cădeau pe podea. Se spune că această privelişte destul de dezgustătoare a pus în mişcare gândirea lui Freud îndreptând-o în direcţii care au dus în cele din urmă la teoriile lui care au scuturat lumea şi care au răsturnat cu susul în jos anumite concepte ale vieţii umane cunoscute de veacuri. Cineva cu puţină imaginaţie se întreba unde ar fi fost astăzi psihologia populară dacă dna Freud şi-ar fi păstrat mâinile curate!

V-aţi întrebat vreodată cum ar fi lumea astăzi dacă Napoleon ar fi devenit un creştin în adolescenţă? Sau dacă Hitler ar fi învăţat să-şi controleze firea? Sau dacă Stalin ar fi fost mai sensibil? Sau dacă Himmler ar fi leşinat la vederea sângelui? Sau dacă Goebles s-ar fi dus ca misionar în Patagonia? Sau dacă cei doisprezece bărbaţi de la Kremlin s-ar fi convertit la creştinism? Sau dacă toţi oamenii de afaceri ar deveni deodată cinstiţi? Sau dacă orice politician nu ar mai minţi? Numai Dumnezeu ar putea reconstrui lumea şi ar putea să facă asemenea schimbări de situaţii; dar oricine o poate cârpi teoretic. De exemplu, dacă Hitler ar fi fost un om bun şi gentil, şase milioane de oameni, care acum sunt morţi, ar fi în viaţă (exceptând câţiva care ar fi murit prin firea lucrurilor); dacă Stalin ar fi fost un creştin, mai multe milioane de fermieri ruşi care acum se descompun în pământ ar fi în viaţă. Şi gândiţi-vă la miile de copilaşi care au murit de foame pentru că un singur om a avut un duh de răzbunare; gândiţi-vă la milioanele de oameni destituiţi care acum hoinăresc pe pământ nefiind în stare nici măcar astăzi să-şi găsească tatăl sau mama sau soţia sau copilul din cauză că oameni cu ură în inimă au reuşit să ajungă în poziţii de putere; gândiţi-vă la tinerii din aproape fiecare naţiune, bolnavi de dor după casă şi după cei iubiţi, care păzesc pustiurile goale şi stau de strajă pe dealuri îngheţate în colţurile depărtate ale pământului, toate din cauză că un singur conducător este lacom, iar altul ambiţios; din cauză că un om de stat este laş, iar altul gelos.

Venind de pe câmpurile sângeroase ale evenimentelor lumii şi privind mai aproape [la situaţia noastră], câte soţii nu adorm plângând seara din cauza firii nemiloase a soţilor lor; şi câţi copii neajutoraţi, tulburaţi şi cu inima zdrobită se ghemuiesc în camerele lor întunecate, şocaţi şi îngroziţi în timp ce părinţii lor blestemă şi strigă unul la altul în camera alăturată. Este cearta lor privată? Este treaba lor că se ceartă ca animalele în securitatea căminului lor? Nu, este treaba întregii rase umane. Copiii celei de‑a treia şi de-a patra generaţie din multe părţi ale lumii vor fi răniţi din punct de vedere psihologic, dacă nu fizic, din cauza faptului că un bărbat şi soţia lui au păcătuit între patru pereţi. Niciun păcat nu poate fi privat.

Venind şi mai aproape, noi, creştinii, ar trebui să ştim că purtarea noastră necreştină nu poate fi ţinută în curtea noastră. Păsările rele ale păcatului zboară departe şi îi influenţează pe mulţi spre paguba lor veşnică. Păcatul comis în intimitatea căminului va avea efect asupra adunării sfinţilor. Slujitorul, diaconul, învăţătorul care cedează în secret în faţa ispitei devine un purtător de boală morală, fie că o ştie, fie că nu. Biserica va fi mai rea din cauză că un singur membru păcătuieşte. Izvorul poluat curge în afară şi mai departe, devenind mai larg şi mai întunecat pe măsură ce afectează din ce în ce mai mulţi oameni zi după zi şi an după an.

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, există un leac pentru această ciumă. Există un leac alinător în Galaad. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9).