Nu există nimic în tot universul lui Dumnezeu atât de inutil ca un creștin formal. Mă refer la acel om care are doar numele de creștin. Apostolul Pavel descrie această stare atunci când spune despre unii oameni că „au doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea”. Ei par să fie creștini, dar nu sunt. Vor să dea impresia că sunt creștini, dar nu se poartă ca niște creștini. Sunt sare fără gust, lumină fără lumină, dacă vă puteți imagina așa ceva. Probabil veți înțelege cel mai bine gândindu-vă la ilustrația luminii ascunse sub obroc. Dacă testați afirmația Domnului prin observarea și experiența vieții, va trebui să fiți de acord că este adevărată. Creștinul formal cunoaște suficient despre creștinism încât să nu se mai poată bucura de lume; dar nu cunoaște suficient încât să-i fie de un real folos. Nu merge pe căile lumii deoarece știe suficient despre lume încât să se teamă de anumite lucruri; și oamenii care trăiesc în lume știu că el încearcă să fie diferit și că nu poate să li se alăture cu toată inima. Pe de altă parte, el nu are nici părtășie autentică cu creștinii. „Creștinismul” lui este suficient pentru a-l face să condamne valorile lumii, dar insuficient pentru a-i da fericire adevărată, pace, bucurie și viață din belșug. Cred că astfel de oameni sunt cei mai nefericiți din toată lumea. Domnul nostru afirmă despre ei că sunt cei mai nefolositori oameni din lume. Ei nu trăiesc nici ca oameni din lume, nici ca și creștini. Nu sunt nimic – nici sare, nici lumină; nici una, nici cealaltă. De fapt, sunt lepădați afară; sunt alungați afară, ca să zicem așa, atât de lume, cât și de Biserică. Ei nu se consideră ca aparținând lumii, dar pe de altă parte, nici nu participă cu adevărat la viața Bisericii. Atât ei, cât și cei din jurul lor, sunt conștienți de acest lucru. Există întotdeauna această barieră. În cele din urmă, sunt niște înstrăinați. Într-un fel, ei sunt mai singuri chiar decât omul în întregime lumesc, care nu pretinde că este creștin, pentru că acesta are cel puțin propria lui societate. Așadar, aceștia sunt cei mai triști și mai nenorociți dintre toți oamenii, și avertismentul solemn al Domnului nostru pe care-l vedem în acest verset este să nu ajungem în această stare. Avertismentul este întărit de pildele din Matei 25, în care ni se spune din nou despre oamenii ce rămân afară, asemenea sării aruncate afară. Spre surprinderea lor, ei se vor afla în cele din urmă în fața ușii încuiate, călcați în picioare de oameni. Acest adevăr a fost confirmat de istorie. Au existat unele biserici care, pierzându-și puterea de a săra sau încetând să răspândească lumina adevărată, au fost pur și simplu călcate în picioare. În trecut, în Africa de Nord exista o biserică creștină puternică, înfloritoare, în care s-au format mulți dintre uriașii creștinismului primelor veacuri, inclusiv sfântul Augustin. Dar ea și-a pierdut gustul și lumina adevărată și de aceea a fost în mod literal călcată în picioare și nu mai există. S-a întâmplat la fel și în alte țări. Dumnezeu să ne dea harul să luăm aminte la acest avertisment solemn. Creștinismul formal va avea în cele din urmă această soartă.
Putem rezuma probabil cele de mai sus în felul următor: creștinul adevărat nu poate sta ascuns, nu poate trece neobservat. Un om care trăiește și acționează ca un creștin va ieși în evidență. Va fi ca sarea; va fi ca o cetate așezată pe un munte, ca o lumânare pusă în sfeșnic. Dar mai putem adăuga o observație. Creștinul adevărat nici nu dorește să-și ascundă lumina. El înțelege cât de ridicol este să declari că ești creștin și, în același timp, să ascunzi în mod deliberat acest fapt. Omul care înțelege cu adevărat ce înseamnă să fii creștin, care este conștient de întreaga semnificație și lucrare a harului lui Dumnezeu pentru el, care înțelege, în ultimă instanță, că Dumnezeu Și-a manifestat harul pentru ca el să fie o influență asupra altora, nu poate ascunde lucrarea lui Dumnezeu. Nu doar atât; el nici nu dorește să o ascundă, pentru că gândește în felul următor: „În cele din urmă, obiectivul și scopul lucrării lui Dumnezeu este ca eu să fiu sare și lumină”.
(Fragment din cartea Studii asupra Predicii de pe Munte, în curs de apariție)