
Romani 3:21-24; 4:4-6
Dar acum s-a arătat o
neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără
lege – despre ea mărturisesc Legea și Prorocii – și anume, neprihănirea dată
de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți
cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt
lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin
răscumpărarea care este în Hristos Isus. (3:21-24) ... Însă, celui ce lucrează,
plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel
ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită
ca neprihănire. Tot astfel, și David numește fericit pe omul acela pe care
Dumnezeu, fără fapte, îl socotește
neprihănit. (4:4-6)
În aceste
versete ni se arată în modul cel mai clar posibil vestea bună care a schimbat
viețile oamenilor din orice timp din istorie, bogați și săraci, bărbați și
femei, stăpâni și robi, religioși sau nereligioși, iudei sau păgâni, morali sau
imorali. Și această veste bună este la fel de eficace și astăzi în dreptul
tuturor celor care o cred. Am face bine să reflectăm din nou asupra ei și să o
proclamăm cu îndrăzneală, la timp și ne la timp.
Înainte
de aceste cuvinte „dar acum” apostolul a pus pe toți oamenii, din toate
categoriile menționate mai sus, la un loc. Nouă ne place să fim împărțiți, să
fim înconjurați doar de oamenii care au aceleași afinități ca noi, aceeași
moralitate, aceeași religie. Însă apostolul Pavel, după ce descrie starea
decăzută a umanității cu toate stricăciunile ei (1:21-32), îi aduce și pe cei
care condamnă perversiunile despre care a vorbit, și îi obligă să se așeze
între ei. Desigur moraliștii, religioșii, protestează, nu le place să fie puși
în aceeași categorie. Ei spun: „Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt
sfânt!” (Isaia 65:5). Apoi îi aduce și pe iudei și-i pune tot aici împreună cu
toți păgânii. Cât de ofensator a fost și este acest lucru pentru iudei, ne putem
da seama după cum au reacționat la apărarea lui Pavel înaintea lor, în Fapte
22: „Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta.” (v. 22) Care cuvânt? „Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri.” Acesta este cuvântul: „Neamuri”.
„Atunci și-au ridicat glasul, și au zis: Ia de pe pământ un astfel de om! Nu
este vrednic să trăiască! Și scoteau strigăte, își aruncau hainele, și
azvârleau cu țărână în văzduh.” (v.22,23) Ei erau poporul ales, pus deoparte,
separat; iar acum Pavel vine și spune că „nu este nicio deosebire” (Rom. 3:22).
O mică aplicație: Astăzi avem tot felul de „evanghelii”. Una pentru copii, una
pentru tineri, una pentru femei, una pentru oamenii de afaceri, etc. Adevărata
Evanghelia adună oamenii la un loc în aceeași stare de păcat și condamnare sub
mânia lui Dumnezeu. Diferența între felul în care s-a manifestat păcatul în
unii și alții este neesențială. Falsa evanghelie îi separă, îi împarte.
Deci,
revenind, după ce apostolul în adună pe toți la un loc și îi face conștienți de
faptul că sunt sub mânia lui Dumnezeu din cauza păcatului și total incapabili
să facă ceva pentru a fi absolviți de ea, aduce această veste bună. Care este
vestea bună?
1. Dumnezeu dă, oferă o neprihănire păcătosului. „Dar
acum s-a arătat o neprihănire pe care o
dă Dumnezeu... neprihănirea dată de
Dumnezeu” (3:21,22). „...Evanghelia
lui Hristos... este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire... deoarece în ea este
descoperită o neprihănire pe care o dă
Dumnezeu.... ” (1:16,17) Vestea bună este că Dumnezeu dă o neprihănire. Cui?
Păcătosului. „Cel ce socotește pe păcătos
neprihănit.” (4:5) Deci, nu este vorba că Dumnezeu cere păcătosului să se
schimbe, să fie neprihănit, ci El vine să ofere o neprihănire, o dreptate celor
care nu sunt drepți, care sunt păcătoși. Nu ar fi nicio veste bună dacă
Dumnezeu ar spune păcătosului: „schimbă‑ți viața ca să fii neprihănit”. Vestea
bună a Evangheliei este că Dumnezeu dă o neprihănire păcătoșilor!!! Cum?
2. Dumnezeu oferă această neprihănire păcătosului, prin
credință. „Neprihănirea dată de Dumnezeu care vine prin credința în Isus Hristos”(3:22) „pe când, celui ce nu
lucrează, ci crede în Cel ce
socotește pe păcătos neprihănit, credința
pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.”(4:5) Pentru a înțelege
această modalitate prin care Dumnezeu dă o neprihănire păcătosului, – credința
– apostolul Pavel contrastează credința cu faptele. În 3:21 spune că Dumnezeu
dă neprihănirea „fără lege” , în 3:24 „fără plată”, în 4:6 „fără fapte” iar în
4:5 „celui ce nu lucrează”. Deci, Dumnezeu nu oferă această neprihănire celor ce
lucrează, care vor să obțină o neprihănire prin ceea ce fac ei. Dumnezeu spune
celor ce lucrează: „opriți-vă! Orice ați face e o scârbă înaintea Mea.
Terminați cu agitația voastră. E zarvă fără nicio ispravă. În liniște și odihnă
va fi mântuirea voastră.”
Da, omul este dispus să facă multe ca să fie mântuit,
dar Evanghelia nu vorbește despre o plată pe care o efectuează Dumnezeu în
dreptul celor vrednici de mântuire, ci de o neprihănire dată celor nevrednici
care au renunțat să mai lucreze, să se mai îmbunătățească ca să câștige favorul
lui Dumnezeu. Credința este posibilă doar atunci când omul își pierde total
încrederea în el și în posibilitatea ca să fie primit înaintea lui Dumnezeu
prin efortul lui. După cum Avraam nu s-a uitat la trupul lui îmbătrânit,
neputincios, tot așa omul credincios nu mai vede în el nicio posibilitate de
schimbare prin faptele și puterea lui. O, cât de mulți oameni care s-au
hotărât, s-au botezat, cântă în cor și sunt implicați în tot felul de
activități nu au crezut niciodată cu adevărat! Aceste cuvinte lor li se par
prea de tot. Ți se pare prea de tot sau te bucuri? Îți saltă inima de bucuire când
citești aceste adevăruri?
3. Dumnezeu dă o neprihănire păcătosului, prin credința
în Isus Hristos. Nu este vorba de o credință oarbă, ci de credință în Isus
Hristos. Această neprihănire „vine prin credința în Isus Hristos”. Nu o
credință în religia în care te-ai născut, nu o credință în faptul că te-ai
născut într-o țară creștină, că te‑ai născut într-o familie de credincioși, nu
o credință în preoți și pastori, în sfinți și proroci, ci o credință în și doar
în Isus Hristos.
Cine este El? El este Isus din Nazaret, fiul lui David! El
este Hristosul, Fiul Dumnezeului Cel viu! El este Cel care a trăit ca om în
sfințenie desăvârșită. El este Mielul fără cusur și fără prihană peste care
s-au pus păcatele noastre. El este Cel ce a fost făcut păcat pentru noi. El a
fost zdrobit de Dumnezeu din pricina păcatelor noastre. El este jertfa de
ispășire pentru păcatele noastre. El este Cel ce a fost făcut blestem, fiind
atârnat pe cruce sorbind mânia lui Dumnezeu. El este Mielul lui Dumnezeu care
ridică păcatul lumii! Dar El este Cel pe care Dumnezeu L-a înviat din morți. E
viu! Moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. A fost mort, dar este viu
în vecii vecilor. El este Cel pe care Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și a
primit Numele care este mai presus de orice nume. El este Capul Bisericii. El
este Domnul și Stăpânul tuturor. El este Cel care va veni. El este Judecătorul.
El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților... „Să știți dar fraților că
în El vi se vestește iertarea păcatelor; și oricine crede, este iertat prin El
de toate lucrurile...” (Fapte 13:38, 39) Minunată veste! Minunat Salvator!