
După ce acest om remarcabil se ridicase din pat în urma unei boli grave şi după ce un sentiment puternic a ceea ce „Isus făcuse pentru sufletul lui” a fost viu impregnat în mintea lui şi i-a implicat intens emoţiile, Ambrose s-a hotărât să descopere mai mult – atât pentru zidirea proprie, cât şi pentru zidirea altora, şi pentru slava lui Hristos – din marea îndatorire evanghelică de a privi ţintă la Isus, fiind decis ca, dacă i se va reface sănătatea şi dacă viaţa i se va prelungi, să consacre acestei teme încântătoare primele şi cele mai bune ceasuri ale puterii sale înnoite. Şi-a început lucrarea cu rugăciune arzătoare către Dumnezeu, cerându-I ajutor şi călăuzire şi, cu o întipărire adâncă şi cerească a lucrurilor divine (conform dovezilor lăuntrice), ne-a prezentat aici, într-o manieră foarte practică, blândă şi luminoasă, caracterul şi slujbele lui Hristos „de la început la sfârşit” ca fiind jertfa noastră de ispăşire şi exemplul nostru.
În aceste expuneri există o strălucire a sentimentului sacru care, strâns legat de expuneri punctuale şi judicioase ale adevărului revelat, nu poate decât să stârnească, să lumineze şi să întărească evlavia chiar şi a celor mai înrădăcinaţi credincioşi. Într-adevăr, în privinţa unui subiect care de mult timp a fost tema încântătoare a meditaţiilor personale şi a discuţiilor publice şi care a făcut uz de minţile cele mai capabile şi de inimile cele mai curate de pe pământ, cititorul nu ar trebui să caute noutăţi de doctrină, de originalitate a gândului sau a stilului, sau astfel de forţe sau înfrumuseţări ale limbajului, căci în zadar i-ar fi căutarea de vreme ce acei oameni de valoare de demult acordau mult mai multă atenţie lucrurilor decât denumirilor, şi desăvârşirii adevărului decât frumuseţii limbajului; însă cititorul ar trebui să se aştepte la ceea ce rareori va găsi într-o măsură suficientă în scrierile omenești: bogăţie a gândului, caracter adecvat al ilustraţiilor, ardoare a devoţiunii şi ungerea Duhului pe parcursul expunerii adevărurilor preţioase ale Evangheliei care, în timp ce își extinde limitele cunoaşterii lui Hristos, îi insuflă un simţ al frumuseţii şi dulceţei Evangheliei binecuvântate, îi va înălţa inima în dorinţele unei părtăşii cereşti, la El, Cel care este înălţat pentru a da pocăinţa şi iertarea de păcate.
Această carte a fost retipărită de multe ori, determinând mulţi creştini, de-a lungul secolelor, să caute o umblare mai apropiată de Dumnezeu. În centralitatea ei pe Hristos, ea egalează Scrisorile lui Samuel Rutherford.