Editorial

Știm aceasta, mai întâi, pentru că El a trecut prin mai multe ispite decât orice mare preot de dinaintea Lui: „Și, prin faptul că El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți” (Evrei 2:18). El a fost ispitit ca Marele nostru Preot. Dacă a fost ispitit pentru a-i putea ajuta pe cei ispitiți – și pentru a-i ajuta ca Mare Preot al lor – atunci, cu cât a fost ispitit mai mult, cu atât este mai în stare, prin experiență, să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiți. 

Nu a existat niciodată un mare preot care să fi fost ispitit asemenea lui Hristos. El „în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15). Suflete sărman, numește orice ispită care îți înspăimântă inima și vei vedea că Domnul Isus Hristos a fost ispitit și cu acea ispită. Poate spui: „Sunt adesea ispitit să mă îndoiesc că sunt copilul lui Dumnezeu.” Și Hristos a fost ispitit astfel. Știi locul unde diavolul L-a ispitit, spunând: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu...” (Matei 4:3, 6). De două ori chiar diavolul a încercat să semene îndoială cu privire la faptul că Hristos este, într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu. Sau poate spui: „Dar eu sunt adesea ispitit să folosesc mijloace ocolitoare ca să scap din necaz.” Și Hristos a fost ispitit astfel. Diavolul I-a spus: „Poruncește ca pietrele acestea să se facă pâini” (v. 3). Sau poate spui: „Uneori am fost chiar ispitit să-mi fac rău cu propria mână.” Și în felul acesta L-a ispitit diavolul pe Hristos, când L-a îndemnat să Se arunce jos de pe streașina Templului (v. 5). Sau poate spui: „Sunt ispitit la lucruri atât de rele, încât mă tem cu adevărat să le rostesc – la blasfemii atât de cumplite și nenorocite, încât cred că nu au venit niciodată în inima vreunui copil al lui Dumnezeu; de aceea mă tem să mă gândesc la ele și mi-e rușine să le pomenesc.” Și totuși, nu a fost Hristos ispitit și în această privință? Diavolul I-a spus: „Toate aceste lucruri Ți le voi da, dacă Te vei arunca cu fața la pământ și Te vei închina mie” (v. 9). O, ce blasfemie îngrozitoare! Roșește, roșește, soare, că Domnul Isus, Dumnezeul slavei, să fie îndemnat să Se plece și să se închine diavolului! Ce blasfemie nenorocită a fost aceasta, ca diavolul să îndrăznească să rostească asemenea cuvinte! Și totuși, Domnul Isus Hristos a fost ispitit în felul acesta. 

Ce putem spune mai mult? Hristos a trecut prin toate felurile de ispite prin care trecem și noi, însă fără să păcătuiască. Niciun mare preot dinaintea Lui nu a cunoscut asemenea încercări. Dar tocmai prin aceste ispite El a devenit în stare să-i sprijine și să-i înțeleagă pe cei ispitiți. Astfel, ca Marele nostru Preot, Hristos poate să mijlocească pentru noi cu o compasiune și o putere pe care niciun alt mare preot nu le-a avut vreodată. 

Mai mult, după cum a trecut prin mai multe ispite decât orice alt mare preot dinaintea Lui, tot astfel Hristos este și plin de o compasiune mai mare decât toți ceilalți. Se cuvenea ca marele preot să fie milos, fiindcă aceasta este o slujbă a dragostei și a îndurării. Iar Domnul și Mântuitorul nostru Hristos este tocmai un asemenea Mare Preot care nu stă nepăsător față de slăbiciunile noastre. Marii preoți din vechime nu erau întotdeauna mișcați de suferințele oamenilor. Ana a venit să se roage, iar inima lui Eli nu a fost de la început sensibilă la durerea ei. Însă Marele nostru Preot nu poate să nu fie mișcat de neputințele noastre. El Se face una cu noi în slăbiciunile noastre și este apăsat în toate necazurile noastre. Deși slujba marelui preot din vechime presupunea compasiune față de popor, exista totuși o lege potrivit căreia marele preot nu trebuia să jelească pentru rudele sale, ca să nu plângă asemenea celorlalți oameni. Însă Domnul Isus intră pe deplin în suferințele noastre și simte împreună cu noi. Prin aceasta, El întrece cu mult pe toți marii preoți care au fost înaintea Lui. 

Mai mult decât atât, Hristos este mai credincios în slujba Sa decât a fost vreodată orice mare preot de dinaintea Lui. Aaron a fost mare preot, dar s-a arătat necredincios în episodul vițelului de aur. Însă Domnul și Mântuitorul nostru Hristos este mai credincios chiar decât Moise. După cum citim în Evrei 3:1–2: „De aceea, frați sfinți, care aveți parte de chemarea cerească, ațintiți-vă privirile la Apostolul și Marele-Preot al mărturisirii noastre, adică Isus, care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum și Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu”! Autorul epistolei către Evrei trece dincolo de Aaron, marele preot, și îl compară pe Hristos cu Moise în ceea ce privește credincioșia. Iar Moise a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu: tot ce i-a poruncit Domnul, el a împlinit cu fidelitate. Și totuși, Domnul și Mântuitorul nostru este mai presus chiar și decât Moise în această privință. De aceea spune versetul 3: „Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăși.” Iar în versetele 5–6 citim: „Cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu” ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târziu. Dar Hristos este credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu. Și casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită și nădejdea cu care ne lăudăm.” 

Priviți acum: așa cum un fiu este mai credincios în casa tatălui său decât poate fi un slujitor, tot astfel Hristos este mai credincios decât Moise. Și așa cum ziditorul casei este mai presus decât orice grindă și orice piatră din casă, da – mai presus decât fiecare parte a clădirii – tot astfel Domnul Hristos îl întrece pe Moise în credincioșie. După cum este o mare deosebire între o piatră din clădire și însuși ziditorul ei, tot așa este o mare deosebire între Moise și Hristos. Și totuși, Moise a fost credincios în toată casa lui Dumnezeu. O, atunci cât de credincios este Isus Hristos în preoția Sa! În privința slujbei Sale preoțești, El este mai presus de toți cei care au fost înaintea Lui. 

Mai mult, gândiți-vă la ceilalți mari preoți: oricât de buni ar fi fost, ei nu puteau mijloci pentru totdeauna, fiindcă mureau. Marele preot murea, iar altul îi lua locul. Dar Hristos „trăiește pururea ca să mijlocească” pentru noi (Evrei 7:25). 

Gândiți-vă la marii preoți din vremea Vechiului Testament: chiar și atunci când erau în viață, ei nu mijloceau continuu pentru popor. O singură dată pe an, marele preot intra în Locul Preasfânt pentru a aduce sângele jertfei înaintea lui Dumnezeu și pentru a înălța rugăciuni și mijlociri pentru popor. După aceea, ieșea și își lăsa deoparte veșmintele preoțești. Însă Hristos, Marele nostru Preot, a intrat în adevăratul Loc Preasfânt din cer și rămâne acolo pentru totdeauna în slujba Sa preoțească. El nu mijlocește doar la anumite vremuri, ci neîncetat, pe temeiul jertfei Sale desăvârșite. De aceea, Hristos este cu mult mai presus decât toți marii preoți care au fost înaintea Lui. 

Mai mult, deși marii preoți din Vechiul Testament aduceau jertfe și mijloceau pentru anumite păcate, existau și păcate pentru care nu se putea aduce nicio jertfă. Dacă cineva omora pe altcineva fără voie, se aducea o jertfă. Dacă cineva păcătuia din neștiință, exista ispășire pentru acel păcat. Dar în Numeri 15:30 citim: „Dar dacă cineva, fie băștinaș, fie străin, păcătuiește cu voie, Îl hulește pe Domnul, acela va fi nimicit din mijlocul poporului său.” Pentru o astfel de persoană, nu exista nici jertfă și nici mijlocire. 

Însă, noi avem un Mare Preot care mijlocește pentru toate păcatele. El Însuși a spus: „Toate păcatele le vor fi iertate fiilor oamenilor și orice blasfemii pe care le vor rosti; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va avea iertare niciodată” (Marcu 3:28–29). Orice păcat, chiar dacă ajunge până la blasfemie, poate fi iertat – însă nu există iertare fără jertfă. De aceea, Hristos a adus jertfa, iar acum o înfățișează înaintea Tatălui și mijlocește pentru bieții păcătoși.