Binecuvântările spirituale din locurile cereşti care ne aparţin în Hristos pot fi împărţite în trei categorii:
Prima constă în binecuvântările pe care le primim imediat după ce credem spre mântuire, cum ar fi iertarea, justificarea, regenerarea, calitatea de fiu al lui Dumnezeu şi botezul în Trupul lui Hristos. În Hristos noi avem aceste lucruri chiar înainte de a şti că sunt ale noastre, primind cunoaşterea acestui fapt mai târziu, prin studierea Scripturilor Sfinte.
A doua categorie constă în bogăţiile care ne aparţin prin moştenire, dar de care nu ne putem bucura în realitate până când Domnul nu Se întoarce. Acestea includ perfecţiunea mentală şi morală, glorificarea trupurilor noastre, desăvârşirea restaurării chipului divin în personalităţile noastre răscumpărate şi primirea [fiinţelor noastre] în Însăşi Prezenţa lui Dumnezeu pentru a experimenta pe veci Viziunea Beatifică. Comorile acestea sunt ale noastre la fel de sigur ca şi cum le-am poseda acum, dar ar fi inutil să ne rugăm pentru ele atâta timp cât suntem în călătorie aici, pe pământ. Dumnezeu a spus foarte clar că ele sunt rezervate pentru vremea arătării fiilor lui Dumnezeu (Romani 8:18-25).
A treia categorie de binecuvântări constă în comori spirituale care ne aparţin prin sângele ispăşirii, dar care nu vor ajunge la noi dacă nu depunem un efort hotărât ca să le posedăm. Acestea sunt izbăvirea de păcatele firii pământeşti, biruinţa asupra sinelui, revărsarea constantă a Duhului Sfânt prin personalităţile noastre, rodnicie în slujirea creştină, conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu, creşterea în har, o conştienţă crescândă a unirii cu Dumnezeu şi un duh continuu de închinare. Acestea nu vin la noi în mod automat, nici nu trebuie să aşteptăm să le revendicăm în ziua întoarcerii lui Hristos. Ele sunt pentru noi ceea ce era Ţara Promisă pentru Israel, în care trebuie să intrăm pe măsură ce credinţa şi curajul nostru cresc.
Pentru a clarifica mai mult lucrurile, permiteţi-mi să expun patru declaraţii referitoare la această moştenire de bucurie pe care Dumnezeu a pus-o înaintea noastră:
1. Nu vei obţine nimic dacă nu vei căuta să obţii acel lucru. Dumnezeu nu te va forţa să faci nimic. Aşa cum Iosua a luat în stăpânire Ţara Promisă luptând, tot aşa şi tu trebuie să lupţi pentru a ajunge la desăvârşire, întâmpinând şi biruind orice duşman care îţi stă în cale ca să-ţi conteste dreptul de posesiune. Ţara nu va veni la tine; tu trebuie să te duci la ea şi să continui să mergi prin ea pe calea renunţării la sine şi a detaşării de lume. „Aceia care călătoresc pe acest drum”, spune Ioan al Crucii, „vor întâmpina multe prilejuri de bucurie şi de suferinţă, de nădejde şi de durere, dintre care unele sunt rezultatul duhului de perfecţiune, iar altele al duhului de imperfecţiune.”
2. Poţi avea exact atât cât ceri cu insistenţă să ai. „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau”, i-a spus Dumnezeu lui Iosua, şi principiul acesta străbate întreaga Biblie. Istoria lui Israel este presărată cu relatări ale celor care au mers cu îndrăzneală înainte ca să-şi revendice posesiunile; cum ar fi, de exemplu, Caleb care, după cucerirea Canaanului, s-a dus la Iosua, a cerut muntele pe care i-l promisese Moise şi l-a primit. Din nou, când fetele lui Ţelofhad au stat înaintea lui Moise şi l-au rugat: „Dă-ne şi nouă... o moştenire între fraţii tatălui nostru”, cererea le a fost acceptată. Femeile acelea şi-au primit moştenirea nu datorită indulgenţei lui Moise, ci datorită poruncii lui Dumnezeu, a cărui făgăduinţă era în joc. Când cererile noastre Îl onorează pe Dumnezeu, putem cere cât de mult dorim. Cu cât este mai îndrăzneaţă cererea, cu atât mai multă slavă Îi revine lui Dumnezeu atunci când primim răspunsul.
3. Vei avea puţinul cu care eşti mulţumit. Dumnezeu dă tuturor oamenilor cu mână largă, dar ar fi absurd să crezi că dărnicia lui Dumnezeu va face ca un om să fie mai evlavios decât vrea el să fie. De pildă, omul care este satisfăcut să trăiască o viaţă înfrântă nu va fi niciodată forţat să obţină o victorie. Omul care este mulţumit să Îl urmeze pe Hristos de departe nu va cunoaşte niciodată uimirea radioasă a apropierii Lui. Omul care este gata să se resemneze cu o viaţă lipsită de bucurie, stearpă nu va experimenta niciodată bucuria Duhului Sfânt sau satisfacţia profundă a vieţii roditoare.
Să vezi cât de mulţi creştini sunt mulţumiţi să accepte ceva mai puţin decât ce este cel mai bun este descurajator pentru aceia cărora le pasă, iar pentru Duhul Sfânt este cu siguranţă o mare întristare. Personal, am purtat ani de zile o povară de durere în timp ce mă mişcam printre creştini evanghelici care, la un moment dat în trecutul lor, au făcut un compromis josnic cu tânjirile sfinte ale inimilor lor şi s-au împăcat cu un fel de creştinism căldicel, mediocru, total nevrednic de ei înşişi şi de Domnul pe care pretind că Îl slujesc. Şi astfel de oameni se găsesc pretutindeni.
4. Acum ai exact atât cât vrei cu adevărat. Fiecare om este atât de aproape de Dumnezeu pe cât vrea să fie; este atât de sfânt şi atât de plin de Duhul pe cât vrea să fie. Domnul nostru a spus: „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi.” Dacă undeva pe pământ ar exista numai un singur om care a flămânzit şi nu a fost săturat, atunci cuvântul lui Hristos ar cădea la pământ. Totuşi, trebuie să facem deosebirea între a vrea şi a-ţi dori. Prin „a vrea” mă refer la o dorinţă din toată inima. Fără îndoială că sunt mulţi care şi-ar dori să fie sfinţi sau victorioşi, sau bucuroşi, dar nu sunt gata să îndeplinească condiţiile lui Dumnezeu pentru a obţine ce îşi doresc.
Faptul că Dumnezeu a pus înaintea copiilor Săi răscumpăraţi o lume vastă de comori spirituale şi faptul că ei refuză sau neglijează să o revendice se poate dovedi cu uşurinţă a fi a doua mare tragedie din istoria creaţiei morale, prima şi cea mai mare fiind căderea omului.