Însetez, Miel rănit al lui Dumnezeu,
Să mă speli în sângele Tău curățitor;
Să rămân în rănile Tale; atunci durerea
Este dulce, iar viața sau moartea este un câștig.

Ia inima mea sărmană și fă-o
Pe veci închisă pentru toți în afară de Tine:
Pecetluiește-mi pieptul, și lasă-mă să port
Acel zălog al dragostei mereu acolo.

Ce binecuvântați sunt cei ce rămân
Aproape-adăpostiți în coasta Ta sângerândă!
Care de-acolo își primesc viața și puterea
Și prin Tine se mișcă, și-n Tine trăiesc.

Ce altceva sunt lucrările noastre decât păcat și moarte,
Până când Tu nu sufli cu Duhul Tău de trezire?
Tu dai putere harului Tău să lucreze;
Oh, har uimitor! Oh, dragoste nemărginită!

Cum e posibil, Rege ceresc,
Ca Tu să ne aduci pe noi la slavă;
Să faci din robi tovarăși ai tronului Tău,
Gătiți cu o cunună nepieritoare?

Iată de ce inimile noastre se topesc, ochii noștri plâng,
Cuvintele noastre se sting, nu mai vrem nimic altceva, 
Și nu ne mai gândim la nimic decât,
La Domnul nostru, la Dragostea noastră răstignită.

(Din Carte creștină de versuri mistice, carte ce va fi disponibilă curând)