Disputele cu privire la faptul dacă e bine sau nu să sărbătorim naşterea Domnului, sfârşitul unui an, începutul altuia, ar trebui să fie zdrobite odată pentru totdeauna de lovitura Cuvântului („Nu este Cuvântul Meu… şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?” Ieremia 23:29) care spune:

„Unul socoteşte o zi mai pe sus decît alta; pentru altul, toate zilele sînt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face.Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănîncă, pentru Domnul mănîncă; pentrucă aduce mulţămiri lui Dumnezeu. Cine nu mănîncă, pentru Domnul nu mănîncă; şi aduce şi el mulţămiri lui Dumnezeu. În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine, şi nici unul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi sîntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpînire şi peste cei morţi şi peste cei vii. Dar pentruce judeci tu pe fratele tău? Sau pentruce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiindcă este scris: Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu." Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuş lui Dumnezeu. Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire. Eu ştiu şi sînt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat de cît pentru cel ce crede că este necurat. Dar dacă faci ca fratele tău să se mîhnească din pricina unei mîncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin mîncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos! Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău. Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mîncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfînt. Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui Dumnezeu şi cinstit de oameni. Aşa dar, să urmărim lucrurile, cari duc la pacea şi zidirea noastră.” (Romani 14:5-19)

Aşadar, fraţi şi surori să lăsăm ca puterea acestui Cuvânt să ardă în noi aceste neînţelegeri şi primiţi cu îngăduinţă şi mesajul acesta, care vrem să fie o ascultare a poruncii: „Să veghem unii asupra altora, şi să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.” (Evrei 10:24)

Cuvântul asupra căruia vrem să vă atragem atenţia, se găseşte în Ioan 14:21 „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.”

Este o promisiune a Domnului Hristos dată celor care au poruncile Lui şi le păzesc. Şi făgăduinţa este aceasta: „arătarea Lui”. „Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui”, spune Domnul Hristos. Această arătare a Lui înseamnă trezire pentru toţi cei ce o experimenteză. Poate fi vorba de un individ, o familie, o biserică, un oraş sau o naţiune. Cât de reală este nevoia noastră de trezire! Totul strigă în acest sens: Numele lui Dumnezeu este hulit, biserica este adormită, oamenii sunt nemântuiţi, Biblia este uitată... De aceea, trebuie să ne prindem cu ambele mâini de această făgăduinţă şi să ne rugăm Domnului să o împlinească faţă de noi. Dar înainte de a face acest lucru, trebuie să fim siguri că suntem dintre aceia care pot beneficia de ea. „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte”. Numai aceia pot aştepta cu încredere „arătarea Lui”. De aceea, vă îndemnăm şi noi în aceste zile când oamenii lumii acesteia îşi gătesc mâncarea cea mai gustoasă, aprind lumini, împodobesc un brad şi îşi creează un confort culminant în casele lor (şi toată această satisfacere a poftelor cărnii este pusă pe seama sărbătoririi Fiului lui Dumnezeu care S-a smerit, a luat un chip de om şi S-a născut într-o iesle), să ne smerim, să ne pocăim de îndepărtarea noastră de Domnul din acest an. Nu putem sărbători atâta timp cât Domnul Hristos are acest „of” pe inimă: „O, de ai fi rece sau în clocot”. Nu putem sărbători atâta timp cât el este afară şi bate la uşă. Ce sărbătoare este aceea când EL nu este prezent? Cerul ar fi în doliu dacă El nu ar fi acolo şi pe pământ nu este fericire în afara Lui.

O, fraţi şi surori, îndemnul nostru se transformă în poruncă acum, când cităm Cuvântul Domnului:

„Iată dar ce vă spun şi mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgînii, în deşertăciunea gîndurilor lor, avînd mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au perdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrînare, şi săvîrşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie. Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat, şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi, cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul. De aceea, lăsaţi-vă de minciună: Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul", pentrucă sîntem mădulare unii altora. Mîniaţi-vă şi nu păcătuiţi". Să n-apună soarele peste mînia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului. Cine fura, să nu mai fure; ci mai de grabă să lucreze cu mînile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit. Niciun cuvînt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Să nu întristaţi pe Duhul Sfînt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării . Orice amărăciune, orice iuţime, orice mînie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos. Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi. Trăiţi în dragoste, dupăcum şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros" , lui Dumnezeu. Curvia, sau orice altfel de necurăţie, sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi. Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, cari nu sînt cuviincioase ; ci mai de grabă cuvinte de mulţămire. Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moştenire în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşerte; căci din pricina acestor lucruri vine mînia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. Să nu vă întovărăşiţi dar deloc cu ei. Odinioară eraţi întunerec; dar acum sînteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr. Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului, şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunerecului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le . Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns. Dar toate aceste lucruri, cînd sînt osîndite de lumină, sînt date la iveală; pentrucă ceiace scoate totul la iveală, este lumina. De aceea zice: Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina." Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sînt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, şi cîntaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Mulţămiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.”

Observaţi versetul 14, conţine aceiaşi promisiune: "Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina." Făgăduinţa este „Hristos te va lumina.” Da, Hristos va lumina pe cei ce se trezesc din somnul trăirii după poftele înşelătoare. El va lumina pe cei ce se ridică din moartea omului vechi. Această promisiune este repetetă din nou şi din nou în Scripturi:

„Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!"(Matei 5.6)

„Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale, şi îşi aduc aminte de Tine”(Isaia 64.5a).
„Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mînile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tînguiţi-vă şi plîngeţi! Rîsul vostru să se prefacă în tînguire, şi bucuria voastră în întristare: Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa”(Iacov 4.8-10).

Să ne curăţim de orice dorinţă păcătoasă, de orice lăcomie, de orice îmbuibare; mai degrabă, să ne smerim, să ne întoarcem către Domnul cu post şi rugăciune, strigând pentru o trezire care să ne scoată din amorţeală şi astfel Numele lui Dumnezeu să fie proslăvit.

Trebuie să spunem şi acest lucru: dacă nu ne vom pregăti în acest fel, dacă vom face ceea ce fac păgânii, dacă ne vom aduna mâncare şi băutură, dacă ne vom crea un confort acum, când sărbătorim venirea Fiului lui Dumnezeu într-o iesle, nu ne putem aştepta la trezire, şi, de fapt, nici nu ne vom putea ruga pentru ea din pricina necredinţei care se aşterne peste toţi cei ce trăiesc în felul acesta. Dar s-ar putea ca avertizarea să fie mult mai solemnă şi cutremurătoare. S-ar putea ca, în loc ca Domnul să se arate trezindu-ne, să Se arate condamnându-ne. În loc de frumuseţea Lui, să vedem faţa Lui (Exod 33.19-23); „şi nu poate omul sa-L vadă şi să trăiască!”, adică ne putem aştepta ca să vedem o mână care să scrie pe pereţii caselor şi bisericilor noastre: „Numărat, numărat, cântărit şi împărţit”. Şi chiar dacă îl vom găsi pe Daniel care să ne tâlcuiască scrierea, acest lucru nu ne va feri de consecinţele rostirii judecăţii Celui ce are ochii ca para focului. Dar, „Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici”. Da, a făcut-o cu Lot. Avraam se întreba: „Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceiaşi soartă ca cel rău? Departe de Tine aşa ceva. Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” Da, a făcut dreptate atunci când apele potopului au înghiţit o lume de nelegiuţi, iar Noe, acest propovăduitor al neprihănirii a fost izbăvit. Şi aşa va fi şi la sfârşitul tuturor lucrurilor: unii vor stiga în disperare: Apoc 6.16, 17, iar alţii vor cânta: Apoc 14.2, 3a.

Să-l lăsăm pe profetul Isaia să concluzioneze prin cuvintele Lui inspirate de Duhul Sfânt: Isaia 65.14 : „Iată că robii Mei vor cînta, de veselă ce le va fi inima, dar voi veţi striga, de durerea pe care o veţi avea în suflet, şi vă veţi boci, de mîhnit ce vă va fi duhul.”

„Masele de oameni nu au niciodată dreptate. În fiecare generaţie este mic numărul celor drepţi. Fii sigur că faci parte dintre ei.” (A.W.Tozer)

După cum aţi observat, vă recomandăm în mod deosebit cartea „Cristosul din Apocalipsa”, oferind-o gratuit la fiecare comandă din această lună. Nu facem acest lucru din pricina faptului că preţul este mic, ci pentru că valoarea mesajului ei este mare. Avem nevoie în aceste zile să ne oprim şi să-L privim pe Domnul Hristos ca să fim „schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”

Să-L privim luând o „fire asemănătoare cu a păcatului”: „Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântână” „El dormea la cârmă, pe căpătâi.” „La urmă a flămânzit”.

Dar cine este acesta atât de slab şi modest? Cine este acesta care lucrează ca un tâmplar? Cine este acesta care doarme într-o corabie, care este flămând şi însetat? Cine este acesta care este arestat, judecat şi condamnat, dat la moarte, în slăbiciune aparentă, care moare pe cruce şi este îngropat într-un mormânt? Cine este acesta?

Este Isus. Un om. Fiul tâmplarului Iosif. Dar, staţi puţin: Cine este acesta de-L ascultă şi vânturile şi marea?, se întreabă ucenicii. Cine este acesta de porunceşte unui mort de patru zile care mirosea greu, să iasă afară din mormânt, iar el se ridică din putrefacţie, păşind afară? Cine este acesta? „Eu sunt Învierea şi Viaţa!”, a zis El despre Sine. Cine este acesta de are putere să ierte păcatele?, se întrebau mulţimile. Cine este acest Fiu al lui David dacă David Îl numeşte „Domnul meu”? Nu I-au putut răspunde oamenii de atunci. Să mergem mai departe cu întrebarea: Cine este acesta de se cutremură pământul la moartea Lui? Sutaşul a înţeles: „Cu adevărat, Acesta este Fiul lui Dumnezeu”. „Dar voi cine ziceţi că sunt?... Tu eşti Hristosul lui Dumnezeu”, a răspuns Petru prin descoperirea pe care I-a dat-o Tatăl.

Dar să nu ne oprim privindu-L doar în aceşti 33 de ani cât a fost pe pământ. El „a şezut la dreapta măririi în locurile preaînalte, şi aşteaptă ca toţi vrăjmaşii să fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.” Să-L privim aşa cum este El acum, în glorie. Aşa cum Îl descrie Ioan în Apocalipsa. În toată slava şi puterea Lui, astfel încât, ca şi Ioan altădată, să cădem la picioarele Lui ca morţi. Şi fie ca viaţa Lui să se arate în noi.

„Cristosul din Apocalipsa” ne va ajuta în acest sens. Citiţi-o!