„Există un aspect al acestui subiect pe care, cred eu, majoritatea susținătorilor vindecării miraculoase nu reușesc să-l recunoască, și care, în cazul în care este așa, duce la o mare măsură de orbire în ce privește adevăratele proporții, valori și obiective ale vieții. Dați-mi voie să clarific la ce anume mă refer punând două întrebări: în primul rând, este oare așa de important ca un sfânt să fie totdeauna sănătos, și în putere și activ? Și, în al doilea rând, este oare așa de dezirabil ca un sfânt să trăiască mereu până la o vârstă înaintată și frumoasă? 

Referitor la prima întrebare, s-ar putea să nu fie nicio îndoială în ce privește dorința noastră naturală, fiindcă nu ne place boala, slăbiciunea și durerea; și mă tem că această dorință are mult de a face cu fervoarea rugăciunilor noastre și urgența credinței noastre atunci când căutăm vindecare și o stare bună de sănătate. Dar nu este această insistență asupra eliberării de boală o întoarcere la vremea lui Israel, care erau copii în poziția și experiența lor și, din acest motiv, nu puteau și nu voiau să îndure suferința? Și oare nu înseamnă îndurarea necazului fizic, atunci când este necesar, menținerea poziției noastre înalte de creștini, dovedind că putem fi slabi, și totuși puternici, că putem fi în suferință și totuși să ne bucurăm, că putem fi pedepsiți, și totuși să nu înțelegem greșit pedeapsa, că putem suferi și totuși să-L lăudăm pe Dumnezeu? Pavel a ajuns la cea mai înaltă realizare a sa nu printr-o stare de sănătate perfectă, ci printr-un astfel de proces de suferință trupească și câștig spiritual ca acesta (2 Cor. 4:7-11); și dacă noi călcăm pe urmele sale, ne vom descurca bine și noi la rândul nostru, dacă Dumnezeu rânduiește astfel. 

 Cât privește cea de-a doua întrebare, nu este ceva ciudat că sfinții Vechiului Testament doreau viață lungă și o vârstă înaintată, frumoasă, fiindcă ei nu aveau cerul și nu-L aveau pe Hristos, așa cum avem noi, la care să meargă după moarte (Ps. 88:3-6, 10-12). Dar când un sfânt nou-testamentar dorește să i se lungească zilele la nesfârșit, arată că el cunoaște puțin despre cetatea al cărei Făcător și Ziditor este Dumnezeu, sau despre Mielul care este Lumina ei. Presupun că tânărul Pavel și-a dorit să trăiască cât de mult posibil. Dar într-o zi a avut o viziune a cerului și a lui Hristos, și de atunci a fost la strâmtoare între a rămâne – de dragul altora – și a pleca – de dragul Lui – știind că plecarea era ceva „cu mult mai bine” (Fil. 1:23). 

Nu este corect să căutăm boala sau moartea. Dar este corect să căutăm să fim atenți să nu punem un asemenea accent nepotrivit asupra vieții actuale încât să ajungem să o preferăm vieții viitoare. Iar gândul acesta sugerează că singurul scop, pe care Dumnezeu Îl poate avea la un anumit moment dat, atunci când permite bolii și suferinței să vină și când nu răspunde la rugăciunea pentru vindecare și sănătate, este acela de a ne oferi o perspectivă corectă asupra cerului și pământului, și astfel să ne facă dispuși, ba chiar doritori să părăsim trupul ca să ajungem acasă cu Domnul ( 2 Cor. 5:8; Fil. 1:20-23).”