(Un editorial din cartea Următorul capitol după ultimul scrisă de A.W. Tozer)

Cu cât ne apropiem mai mult de inima lui Dumnezeu, cu atât mai puţin vom fi înclinaţi spre controversă. Pacea pe care am aflat-o în sânul lui Dumnezeu este atât de plăcută, încât e ceva natural să vrem să o menţinem intactă ca să ne bucurăm de ea cât se poate de mult şi de deplin.

Creştinul umplut cu Duhul Sfânt nu este niciodată un bun combatant. El este mult prea dezavantajat. Duşmanul este întotdeauna mai bun la insulte, decât îşi va permite creştinul să fie. Diavolul are toate epitetele colorate, iar urmaşii lui le folosesc fără mustrări de conştiinţă. Creştinul întotdeauna se simte mai în largul său binecuvântând, decât opunându-se. Mai mult decât atât, el este mult mai sensibil [la critici] decât adversarii lui. El se retrage dinaintea oricărei înfăţişări mânioase şi se dă înapoi de la cuvinte pline de amărăciune. Acestea sunt simboluri ale unei lumi pe care el a părăsit-o demult pentru liniştea Împărăţiei lui Dumnezeu unde dragostea şi binele triumfă. Toate acestea sunt în favoarea lui pentru că îl disting ca pe un om în care nu este ură şi care îşi doreşte cu tot dinadinsul să trăiască în pace cu toţi oamenii.

În ciuda dorinţei sale sincere după pace, vor fi totuşi momente în care el nu va îndrăzni să-şi permită să se bucure de ea. Sunt momente în care e păcat să fii în relaţii de pace. Sunt circumstanţe în care nu este nimic altceva de făcut decât să te ridici şi să te opui vehement. A face cu ochiul nelegiuirii de dragul păcii nu este o dovadă de spiritualitate superioară; mai degrabă e un semn al unei timidităţi condamnabile care nu îndrăzneşte să se opună păcatului de teama consecinţelor. Căci ne va costa mult să stăm de partea binelui, când răul îi domină pe majoritatea, lucru care se întâmplă absolut tot timpul.

În ultima vreme, am ... Citeste in continuare ...

Scris de