Robert Murray M'Cheyne (1813-1843)Partea I - "Ca unul cumpărat cu un preţ"
Fiind ales nu pentru vreun lucru bun din mine,
Trezit ca să fug de mânie,
Ascuns în coasta Mântuitorului,
Sfinţit prin Duhul,
Învaţă-mă, Doamne, prin dragostea mea
Să arăt pe acest pământ cât de mult datorez.
Chiar dacă puţine dintre imnurile lui M'Cheyne ar putea fi incluse în colecţiile moderne, există unul care deţine un loc de seamă în inimile tuturor creştinilor care îl cunosc, deoarece cuvintele lui transmit o claritate şi un adevăr pe care ei le vor recunoaşte în propriile experienţe. Faptul că M'Cheyne a putut exprima în cuvinte simple, şi totuşi frumoase, modurile în care Dumnezeu a lucrat cu El a fost doar unul dintre darurile pe care Dumnezeu i le-a acordat în îndurarea Sa. Un exemplu al acestei abilităţi poate fi văzut în imnul "Când această lume trecătoare se va sfârşi" a cărui ultimă strofă reprezintă o mărturie a convertirii şi înaintării spirituale a lui M'Cheyne.
Copilăria
Robert Murray M'Cheyne s-a născut în Edinburgh în mai 1813, fiind cel mai mic copil al unui avocat de seamă al Curţii Supreme de Justiţie a Scoţiei. Părinţii lui s-au îngrijit foarte mult de bunăstarea spirituală a familiei şi, pe măsură ce creştea, Robert şi-a dezvoltat un înalt standard al virtuţii în comportamentul său, atât de înalt încât tatăl său a scris despre el privind în urmă: "Niciodată nu a fost vinovat de minciună sau de vreo altă acţiune răutăcioasă sau nevrednică." La vârsta de 14 ani a intrat la Universitatea Edinburgh, unde a studiat literatura şi poezia, şi a absolvit patru ani mai târziu în 1831. De asemenea, Robert îl respecta foarte mult pe fratele său mai mare, David, care, la rându-i, a manifestat un interes plin de zel pentru starea spirituală a lui Robert, însă o boală neaşteptată din vara anului 1831 a avut ca rezultat moartea lui David. Robert a simţit din plin amărăciunea pierderii, mai ales dat fiind faptul că prpriul său comportament virtuos nu-i aducea nicio mângâiere în durerea lui. A căutat alinare căutându-L pe Dumnezeu printr-un studiu sârguincios al Bibliei până când, ca să folosim cuvintele lui, a fost "adus la Hristos printr-o convingere profundă şi trainică" a faptului că păcatele sale erau iertate şi că avea pace cu Dumnezeu.
Devreme în slujire
La scurt timp după convertirea sa din 1831, M'Cheyne a început să se pregătească pentru a intra în slujirea Bisericii Scoţiei şi şi-a început studiile de teologie sub călăuzirea lui Thomas Chalmers, teologul şi eruditul remarcabil din vremea sa. După puţin timp, stăpânea deja latina, greaca şi ebraica, însă Robert învăţa doar cu scopul de a-şi spori înţelegerea pe care o avea asupra Scripturii, de vreme ce nu avea deloc timp pentru speculaţii intelectuale sau controverse savante. Pentru el, înţelepciunea tuturor veacurilor, aşa cum este ea dezvăluită de Dumnezeu prin Cuvântul Său, depăşea cu mult cele mai înalte filosofii şi teorii născocite de oameni. Anii lui de studenţie au fost marcaţi de o creştere rapidă în har pe măsură ce adevărurile Scripturii erau puse în aplicare în viaţa lui, până când a putut exclama: "Un ceas liniştit petrecut cu Dumnezeu valorează cât o viaţă întreagă petrecută cu un om."
De asemenea, s-a cufundat în jurnalele şi scrierile lui Jonathan Edwards, David Brainerd şi Henry Martyn şi a tânjit ca puterea Duhului Sfânt care fusese atât de evidentă în vieţile lor, să-i fie acordată şi lui. În felul acesta, la începutul anului 1834, a fost călăuzit să înceapă o lucrare de evanghelizare în zonele mai sărace din Edinburgh, împreună cu colegii lui. Fiind conştient de măreaţa responsabilitate a slujbei ce-i era pusă înainte, a consemnat: "Am început în frică şi slăbiciune, şi cu mult tremur. Fie ca puterea să vină de la Dumnezeu!" Anul următor a fost autorizat să predice de către Prezbiteriul Annan şi imediat şi-a început ceea ce a numit "privilegiul glorios" de a proclama Evanghelia.
Semănând sămânţa
Spre sfârşitul anului 1835, M'Cheyne a devenit ajutor de pastor într-o parohie de lângă Stirling, care includea Larbert-ul, un oraş industrial cu fierării şi mine de cărbuni, şi în Dunipace, un sat înconjurat de ferme. Prin predicile şi grija sa pastorală, curând i-a impresionat profund deopotrivă pe orăşeni, cât şi pe fermieri. În fiecare duminică, prezenta Evanghelia "cu la fel de multă libertate ca a aerului pe care îl respirăm, la fel de proaspăt ca izvorul ce curge din dealurile eterne" şi în fiecare zi din săptămână vizita sistematic fiecare cămin, împărtăşind din Scriptură cu orice suflet nevoiaş care era gata să asculte. A fost un timp de pregătire răbdătoare pentru lucrarea pe care Dumnezeu o avea plănuită pentru el şi, în 1836, a fost chemat să slujească în biserica Sf. Petru din Dundee. Textul predicii sale de acolo a fost cel ales de Domnul Isus în sinagoga din Nazaret: "Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune" (Isaia 61:1-3) şi, în timp ce privea înapoi la acea zi, s-a rugat lui Dumnezeu: "Lasă-Ţi binecuvântarea peste ziua aceasta", şi a însemnat în jurnalul lui că "s-a simţit predat lui Dumnezeu, ca unul cumpărat cu un preţ".
"Sacralitate ca la Betel"
Slujirea lui M'Cheyne în Dundee a durat numai şase ani şi a fost împărţită în două perioade de timp aproape egale de călătoria sa în Ţara Sfântă, din 1839. Încă de la
început a trudit fără încetare printre oamenii de pe străzile supraaglomerate
pe care biserica sa vroia să îi slujească. Hotărârea inimii şi a minţii lui se
poate vedea din declaraţia lui: „Simt că sunt două lucruri pe care este
imposibil să le doreşti cu suficientă ardoare: sfinţenia personală şi onoarea
lui Hristos în mântuirea sufletelor.” Această combinaţie inseparabilă de
evlavie şi zel pentru câştigarea de suflete a fost caracteristica principală a
slujirii lui M’Cheyne. Într-adevăr, o autoritate modernă a scris următoarele
despre el: „Era convins că un slujitor sârguincios trebuie să se aştepte la
succes în slujba lui Dumnezeu, dar a văzut că nu putea spera la asemenea succes
dacă nu era gata să-L predice pe Hristos doar de dragul lui Hristos.” M’Cheyne
a realizat pe deplin că un singur cuvânt rostit în puterea Duhului Sfânt putea
face mai mult decât o mie de vorbe rostite într-un duh de necredinţă, iar
pecetea lui Dumnezeu peste slujirea lui a fost atât de evidentă încât un
contemporan de-al său a remarcat că biserica se umplea cu o sacralitate ca a
Betelului în timpul slujbelor. În cei
şase ani scurţi pe care i-a petrecut la Biserica Sf. Petru a avut o congregaţie
de 1200 de membri şi, spre sfârşitul vieţii lui, a putut să afirme, fără urmă
de lăudăroşie: „Cred că pot spune că nu m-am trezit în nicio dimineaţă fără să
mă gândesc cum aş putea să aduc mai multe suflete la Hristos.”
Darurile şi
harurile lui Dumnezeu
Anii dintre 1836-1839 au fost petrecuţi punând cu
credincioşie temeliile pentru binecuvântarea care avea să urmeze în slujirea
lui. Darurile lui naturale pentru poezie, artă şi muzică s-au manifestat din
belşug în predicile şi scrierile lui care au inclus un volum de versuri
intitulat „Cântări din Sion”. Multe dintre acestea au fost puse pe muzică şi
folosite ca imnuri, dintre care „Când această lume trecătoare se va sfârşi”
este un exemplu memorabil. Realizările lui M’Cheyne sunt mult mai remarcabile
când ne aducem aminte că o boală gravă de inimă îl obliga adesea să pună
deoparte activităţile energice. Lucrul acesta a fost astfel mai ales în
problema misiunilor, care i-a ocupat gândurile încă din primele sale zile ca şi
creştin. Căutase cu nerăbdare cele câteva relatări ale întreprinderilor
misionare care fuseseră publicate pe atunci şi fusese profund mişcat de
devoţiunea sacrificială arătată de pionieri ca Brainerd şi Martyn. În 1836 se
simţea dispus să meargă în India şi s-a rugat ca Dumnezeu să-i arate clar voia
Sa, însă crizele de boală pe care le-a suferit i-au arătat că Dumnezeu avea
multe să-l înveţe. Lui M’Cheyne i s-a dat credinţa să vadă dincolo de
necazurile temporare şi de gloriile trecătoare ale acestei lumi prezente, spre
„o greutate veşnică de slavă” tot mai mare.
În 1838, pe când se refăcea după o
perioadă de boală, M’Cheyne a fost deodată invitat să facă parte dintr-o
delegaţie trimisă să examineze posibilitatea lucrării misionare printre evreii
din Europa de Est şi din Imperiul Turciei. În felul acesta, Dumnezeu, în
îndurarea şi providenţa Sa, a răspuns cu bunătate la tânjirea lui M’Cheyne de a
lua parte la lucrarea de deschidere de noi câmpuri în care Evanghelia să
răsune.
Partea 2 – Îmbrăcat într-o frumuseţe care nu este a mea
Pe 12 aprilie
1839, M’Cheyne a plecat din Dover împreună cu Andrew Bonar, Alexander Black şi
Alexander Keith în călătoria lor spre Ţara Sfântă. Pentru a aprecia natura
neobişnuită a misiunii lor, ar trebui să ne amintim că puterea Imperiului
Turciei, care dominase regiunea timp de secole făcea ca asemenea vizite să fie
foarte rare pentru călătorii europeni. În relatarea călătoriei lor au scris: „Nu
suntem conştienţi de faptul că niciun cleric al Bisericii Scoţiei nu a mai avut
privilegiul de a vizita Oraşul Sfânt până acum.” Pe lângă asta, relaţiile tensionate
dintre Turcia şi statele europene de atunci i-au silit să navigheze pe lângă
Franţa şi Egipt, şi apoi să facă lunga traversare pe uscat între Alexandria şi Palestina.
Astfel, având un sentiment profund că se aventurau pe pământuri necunoscute şi
că redescopereau locurile străvechi din vremurile biblice, cei patru prieteni
au ajuns în cele din urmă în Ierusalim în luna iunie. M’Cheyne nu-şi putea
reţine desfătarea crescândă în timp ce se grăbea înaintea însoţitorilor săi ca
să arunce prima privire atât de mult aşteptată asupra oraşului. Cuvintele din
Psalmul 122:2: „Picioarele mi se opresc în porţile tale, Ierusalime!” au fost
adevărate la modul literal în experienţa lor, în timp ce şi-au petrecut
următoarele zile explorând Oraşul. Povârnişurile Muntelui Măslinilor, cărările
din Ghetsimani, malurile Galileei – fiecare scenă era plină de asocierile
făcute cu viaţa Mântuitorului, iar relatările lui M’Cheyne scrise pentru prietenii
lui de acasă arată cât de profund mişcat a fost de aceste experienţe.
Suferind
pentru Mântuitorul
După ce au vizitat cât de multe aşezări evreieşti au putut,
cei patru prieteni s-au despărţit la Beirut. Black şi Keith au pornit spre
Constantinopole pentru a se întoarce acasă prin Imperiul Austriac, pe când Bonar
şi M’Cheyne au mai făcut o scurtă vizită în Ierusalim înainte de a se îmbarca
spre Asia Mică. Săptămânile de călătorie i-au slăbit foarte mult sănătatea lui
M’Cheyne şi, până să pornească pe mare, avea deja febră. Chiar şi în starea
aceasta, a rămas pe punte pentru a privi dealurile Libanului dispărând de la
orizont şi numai atunci când s-a lăsat întunericul s-a întors cu tristeţe de la
acea privelişte. Febra l-a slăbit pe M’Cheyne atât de mult încât a trebuit să
fie adus pe uscat pe malul Smirnei şi, timp de două săptămâni, a fost îngrijit de
către o familie engleză care locuia în preajmă, până şi-a recăpătat sănătatea. În
ciuda bolii sale, a mai petrecut două luni călătorind prin Balcani şi prin
teritoriile austriece, poloneze şi germane vizitând comunităţile de evrei şi
adunând multe informaţii pe care aveau să-şi fundamenteze raportul adus
înaintea Adunării Generale a Bisericii Scoţiei.
Roadă la vreme potrivită
La
întoarcerea lor în Scoţia în noiembrie 1839, raportul lor a avut un asemenea
impact încât Adunarea Generală a decis în unanimitate să-şi înceapă eforturile
misionare printre evreii din Europa de Est şi, în 1841, Daniel Edward a fost
trimis în Polonia şi Prusia, iar John Duncan în Ungaria pentru a începe această
lucrare. În felul acesta, rugăciunile lui M’Cheyne şi ale prietenilor lui au
primit un răspuns plin de îndurare, şi în inimile creştinilor scoţieni a fost
sădită o preocupare adâncă pentru evanghelizarea printre evrei. În anii
următori, lucrarea aceasta a continuat să se extindă până când mai mulţi misionari
din Scoţia au fost în cele din urmă trimişi în Estul Mijlociu, inclusiv în
câteva oraşe pe care M’Cheyne le vizitase în 1839.
Lucrări minunate ale lui
Dumnezeu
În timp ce M’Cheyne fusese în străinătate, îl lăsase pe William Burns
la conducerea Bisericii Sf Petru din Dundee, iar M’Cheyne s-a rugat cu
credincioşie ca pe parcursul absenţei lui, Dumnezeu să onoreze şi să binecuvânteze
slujirea tânărului predicator. Fără ca M’Cheyne să ştie, o trezire remarcabilă
măturase oraşul Kilsyth unde Burns predicase în august, iar după două zile, se
întorsese în Dundee pentru a da un raport la întâlnirea de rugăciune de la
mijlocul săptămânii despre binecuvântarea trezirii la care fusese martor. În timp
ce vorbea despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu cu oamenii din Kilsyth,
ascultătorii lui au devenit conştienţi de mişcarea Duhului Sfânt care se
desfăşura printre ei cu mare putere. Mulţi au fost aduşi la pocăinţă cu
lacrimi, în timp ce alţii se bucurau în siguranţa că păcatele le erau iertate,
şi în următoarele săptămâni, în fiecare seară s-au ţinut întâlniri de rugăciune
şi laudă, atâta timp cât trezirea a durat în oraş. Astfel, când M’Cheyne a
ajuns acasă a aflat că trezirea după care tânjise cu atâta ardoare, deja
inundase oraşul Dundee şi, la prima întâlnire de rugăciune la care a participat
în ziua în care s-a întors, a spus: „Duhul lui Dumnezeu lucrează cu atâta
putere încât nu cred că pot rosti un cuvânt în parohia aceasta fără să câştig
câteva suflete.” Înainte de trezirea din 1839, a estimat că în timpul slujirii
sale avuseseră loc în jur de 60 de convertiri, dar s-a abţinut în mod înţelept să
nu exagereze roadele trezirii şi a afirmat numai că mai multe suflete se
născuseră din nou atâta vreme cât erau evidenţe de netăgăduit ale vieţii noi. Pe
lângă discernământul spiritual de care a dat dovadă, M’Cheyne a recunoscut că
era prerogativa lui Dumnezeu să poruncească darea binecuvântării sau reţinerea
ei. Când s-au ridicat mai multe obiecţii legate de strigătele de căinţă şi de
lacrimile de pocăinţă care se auzeau din biserica lui, M’Cheyne a răspuns cu
simplitate: „Nu am simţit nicio ezitare în ce priveşte datoria noastră de a
declara adevărul simplu în aşa fel încât să producă o impresie profundă, şi de
a-L lăsa pe Dumnezeu să lucreze în inimile lor în modul LUI. Dacă EL mântuieşte
într-un mod liniştit, voi fi fericit; dacă o face în mijlocul strigătelor şi a
lacrimilor, tot Îi voi binecuvânta Numele!”
Un câmp mai vast
Hotărârea lui M’Cheyne
de a se dedica lucrării din Dundee nu l-a împiedicat să joace un rol în câmpul
mai extins de evanghelizare din vremea sa. Trezirea ajunsese în multe locuri în
Scoţia şi implicase mulţi slujitori şi predicatori, dintre care majoritatea
erau asociaţi apropiaţi de-ai lui. Prietenul lui încă din zilele studenţiei, Alexander
Somerville, a fost folosit de Dumnezeu în fiecare trezire spirituală din Scoţia
în următorii 50 de ani şi, pe lângă el, M’Cheyne a găsit duhuri înrudite cu al
lui şi co-lucrători în Andrew Bonar, a cărui slujire la College era
asemănătoare cu a sa la Dundee, şi în fratele lui mai mare, Horatius,
remarcabilul predicator şi scriitorul de imnuri dăruit care a fost foarte stimat
pentru adâncimea pătrunderii sale spirituale. Pe măsură ce Dumnezeu adăuga mai
mulţi lucrători la secerişul de suflete, M’Cheyne şi prietenii lui i-au
sprijinit cu credincioşie în orice mod posibil pe: William Burns în Kilsyth, John
Milne în Perth, James Grierson în Errol, Robert MacDonald în Blairgowrie, James
Hamilton în Abernyte şi mai târziu, în Regent Square, London, pe Patrick Miller
în Wallacetown, Daniel Cormick în Kirriemuir şi mulţi alţii au fost
împuterniciţi să proclame calea mântuirii. Prin lucrările unor astfel de
oameni, în istoria Bisericii Scoţiei s-a scris un nou capitol. Mesajul lor avea
un singur scop, după cum a scris Andrew Bonar: „ca Ahimaaţ, care venea cu o
veste extrem de importantă şi care era hotărât să facă această veste cunoscută.”
M’Cheyne a exprimat aceeaşi tânjire când a scris: „Un lucru umple totdeauna
paharul consolării mele: acela că Dumnezeu poate lucra prin cele mai sărace şi
umile cuvinte, cât şi prin cele mai şlefuite şi înfrumuseţate – da, poate că
mai bucuros prin primele, pentru ca slava să fie toată a LUI.”
Cât de mult
datorez
Trezirea a sporit
nespus sentimentul de urgenţă pe care M’Cheyne îl simţea legat de Evanghelie,
şi odată, în timp ce predica, a declarat: „Fraţilor, dacă v-aş putea promite că
uşa va sta deschisă timp de 100 de ani, tot ar fi înţelept din partea voastră
să intraţi acum! Dar nu pot garanta pentru un an; nu pot garanta pentru o lună;
nu pot garanta pentru o zi; nu pot garanta pentru un ceas; tot ce vă pot
garanta este că e deschisă acum.” Predicile lui M’Cheyne erau caracterizate de fidelitate
faţă de Scriptură, de o sensibilitate constantă manifestată în timp ce-şi ţinea
predica şi de un sentiment profund de reverenţă faţă de Dumnezeu care strălucea
prin întreaga sa viaţă; toate acestea confereau predicilor lui o mare
eficienţă. Îi plăcea să folosească chemări scurte, dar directe către
ascultătorii lui: „Dacă Dumnezeu nu Şi-a cruţat propriul SĂU FIU din cauza
păcatului altui om, cum te va cruţa El pe tine, care stai sub greutatea şi
povara propriilor tale păcate? Dacă se fac acest lucru copacului verde, ce se
va face celui uscat?”
Cu Hristos sus
Ultimii ani ai vieţii lui au coincis cu
Cei Zece ani de Conflict legat de puterea patronilor laici de a numi pe cineva
în slujbă. M’Cheyne nu s-a dat niciodată înapoi de la bătălia de a susţine
dreptul congregaţiilor de a-şi alege proprii pastori şi l-a sprijinit pe Thomas
Chalmers în evenimentele care au dus la înfiinţarea Bisercii Libere a Scoţiei. El
a fost unul dintre cei 427 de slujitori care, în noiembrie 1842 s-au hotărât să
se separe de Biserică dacă era aprobat controlul laic, iar atunci când Parlamentul
a luat decizia crucială în favoarea patronajului de stat, în martie 1843, M’Cheyne
a afirmat: „Încă odată, ÎMPĂRATUL ISUS stă într-un tribunal pământesc, şi ei nu
ÎL cunosc.” Cu toate acestea, M’Cheyne nu avea să vadă „Ruptura” care a urmat. În
următoarea duminică, a predicat seara din textul: „Scoală-te, luminează-te,
căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare peste tine” (Isaia 60:1), de care
mulţi şi-au adus aminte mai târziu ca de o binecuvântare bogată pentru
sufletele lor. Două zile mai târziu, a fost doborât de epidemia de tifos care
izbucnise în Dundee şi, pe măsură ce viaţa lui se apropia de sfârşit, a
continuat să se roage pentru sufletele din congregaţia sa. Pe 25 martie 1843,
când încă nu împlinise 30 de ani, M’Cheyne a plecat la Domnul, iar viziunea
celui mai bun imn al său s-a împlinit.
Când voi sta înaintea tronului,
Îmbrăcat
într-o frumuseţe care nu va fi a mea,
Când Te voi vedea aşa cum eşti,
Te voi
iubi cu o inimă fără de păcat.
Atunci, Doamne, voi şti pe deplin –
Nu mai
devreme – cât de mult Îţi datorez.