Apa vie
-
Categorii
-
ISBN978-606-8000-77-0
-
Disponibilă din17 aprilie 2014
-
Număr pagini894
-
Dimensiuni14,7 x 21
-
Tip copertăCartonată, cusută
Cărți din aceleași categorii
Studii din Ioan 4
1. Posibilităţile
vieţii creştine
2. Abordarea
Domnului nostru şi prejudecăţile noastre
3. Insensibilitatea
spirituală şi tacticile de evitare
4. Idei
greşite cu privire la închinare şi la Dumnezeu
5. Adevăraţii
închinători
6. În
Duh şi în adevăr
7. Rugăciunea
în Duhul
8. Caracteristicile
rugăciunii prin Duhul
9. Cine
este El?
10. Nevoia
noastră după mântuire
11. Cea
mai mare taină dintre toate
12. „Eu
sunt Acela”
13. Darul
lui Dumnezeu
14. Creştinism
sau religie?
15. Putere
16. Minte,
inimă şi voinţă
17. „Viaţa
lui Dumnezeu în sufletul omului”
18. „În
veac nu-i va fi sete”
19. Satisfacţie
deplină pentru intelect
20. Autoritatea
Bibliei
21. Suficienţa
Bibliei
22. Un
scop pentru viaţă şi moarte
23. Răspunsul
dat conştiinţei
24. Moartea
e înfrântă
25. Călăuzire
26. Lucrurile
tainice ale lui Dumnezeu
27. Nevoia
după satisfacţie emoţională
28. Mişcat
de adevăr
29. Siguranţă
plină de bucurie
30. Venirea
Duhului Sfânt
31. Roada
Duhului
32. Scopul
Scripturilor
33. Testul
suprem
34. „Privind
la Isus”
35. „Iubiţi
cu o dragoste veşnică”
36. Tânjirea
inimii, a minţii şi a voinţei
37. În
necazuri şi încercări
38. Totul
în Hristos Isus
39. Lucrarea
lui Hristos
40. Convingerea
de păcat
41. Primul
pas esenţial
42. Ce
înseamnă convingerea de păcat?
43. Mântuire
şi sfinţire
44. Un
mesaj pentru Duminica comemorării
45. Captivaţi
de El
46. O
părtăşie vie
47. Bucurie
dincolo de cuvinte
48. Experimentarea
prezenţei Domnului
49. Descoperind
prezenţa Domnului
50. „Nu
cumva este acesta Hristosul?”
51. Intrând
într-un an nou
52. Martorul
53. Bucuria
în Hristos
54. Nevoia
şi cura
55. Preeminenţa
lui Hristos – spunând altora
56. Mai
mult decât biruitori
În biserica de azi tendinţa este
să privim tot timpul la lume şi să vedem tragedia lumii. Lucrul acesta este,
desigur, potrivit; biserica trebuie să fie evanghelistică. Dar se pune
întrebarea: în ce mod trebuie să fie biserica evanghelistică? Şi eu doresc să
afirm că Noul Testament însuşi ne spune, şi ne-o spune şi Istoria Bisericii, că
Biserica are cel mai mare succes atunci când ea însăşi este ceea ce ar trebui
să fie. De ce masele de oameni se află în afara bisericii? Nu ezit să afirm că
motivul este că ei nu reuşesc să vadă în noi nimic care să-i atragă, nimic care
să creeze în ei dorinţa de a primi ceea ce avem noi, sau nimic care să-i mustre
şi să-i condamne pentru modul în care trăiesc.
Nu îngădui diavolului să te
convingă că posezi tot ce poţi primi, cu atât mai puţin că ai primit atunci
când ai fost convertit tot ceea ce se poate primi. Aceasta a fost o învăţătură
populară chiar şi printre evanghelici. Primeşti totul la convertire, se spune,
şi nimic mai mult, niciodată. O, să nu credeţi aceasta; nu e adevărat. Nu e
adevărat în lumina învăţăturii Scripturii, nu e adevărat în lumina experienţei
sfinţilor din toate veacurile. Există întotdeauna această posibilitate slăvită
de a te întâlni cu El într-un mod nou şi dinamic.
E o mare tragedie faptul că, deşi
această ofertă se găseşte aici înaintea noastră, deşi toate acestea ne sunt
oferite de Domnul nostru, aşa cum le-a oferit femeii din Samaria, totuşi, atât
de mulţi dintre noi sunt împovăraţi, necăjiţi, nefericiţi, conştienţi de
falimentul lor şi fără consolare. Ce tragedie e că oamenii care trebuiau să
trăiască asemenea unor prinţi trăiesc ca nişte săraci, că cei care trebuiau să
primească „bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos” (Efes. 3:8) trăiesc, de fapt,
în lipsuri.
Prieteni, lucrul acesta nu trebuie să se întâmple, şi lucrul acesta e
important nu numai din punctul de vedere al propriei noastre fericiri şi
bunăstări ca şi creştini, ci, mai mult, în raport cu starea lumii de afară.
Oamenii sunt nefericiţi, ei nu ştiu ce să facă sau încotro s-o apuce, iar noi
pretindem că suntem creştini. Ei se uită la noi şi spun: Ne pot ajuta oare oamenii aceştia? Dar dacă văd că reacţionăm la
fel ca ei, că nu avem parte de mângâiere şi de consolare, că nu avem nimic care
să ne diferenţieze şi nimic care să ne înalţe deasupra circumstanţelor, ei nu
ne vor asculta. Ei vor spune: „Oamenii aceştia doar vorbesc; nu e nimic real în
ei”, aşa că nu vor fi interesaţi.
Mulţi creştini sunt şi acum exact
aşa cum erau în urmă cu cincizeci de ani, şi ei privesc întotdeauna înapoi.
Aceasta este o atitudine teribilă şi reprezintă un obstacol în primirea acestei
plinătăţi despre care citim aici.
Pentru mine cea mai importantă
nevoie a momentului nu este evanghelizarea, ci trezirea bisericii, deoarece o
biserică trezită evanghelizează în cel mai eficient mod. Aceasta a fost metoda
lui Dumnezeu de evanghelizare de-a lungul secolelor. El întotdeauna a început o
lucrare în viaţa poporului Său. Oameni formalişti, fără viaţă, au fost
dintr-odată transfiguraţi şi transformaţi, umpluţi de viaţă, şi în clipa în
care lumea a văzut lucrul acesta, a venit cu mulţimile la biserică să asculte
mesajul. Dintr-un motiv sau altul, noi, creştinii moderni, părem să fi uitat
acest lucru. De aceea repet că cel mai urgent lucru pentru noi este să ne
asigurăm că suntem acei oameni care corespund acestei descrieri, care
manifestăm în vieţile noastre de zi cu zi ce înseamnă a fi creştini.
Există atât de multă religie,
atât de multă formă, atâtea servicii divine, atât de multe întâlniri, dar câtă
închinare există oare, cât contact adevărat cu Dumnezeul cel viu?
Diavolul poate contraface multe
lucruri. El te poate face fericit; de multe ori ne-a făcut fericiţi, pe fiecare
dintre noi, nu-i aşa? El poate contraface foarte bine fericirea; în felul
acesta se foloseşte de culte. Şi băutura îi poate face fericiţi pe oameni;
whisky-ul îi poate face fericiţi pe oameni. Da, diavolul ne poate înşela, dar
există un lucru pe care nu-l poate face, pe care niciodată nu-l va face, şi
acesta este să ne facă să-L lăudăm pe Dumnezeu – niciodată! Îl urăşte prea mult
pe Dumnezeu ca s-o facă. Aşa că, ori de câte ori te afli lăudându-L pe
Dumnezeu, gândindu-te la El, adorându-L şi închinându-te înaintea Lui cu toată
fiinţa ta, poţi fi absolut sigur că aceasta nu e ceva contrafăcut.
Nu ezit să spun că cel mai mare păcat al
creştinului modern este păcatul de a reduce creştinismul la nivelul propriilor
experienţe şi al propriei înţelegeri. Noi Îl limităm pe „Sfântul lui Israel”.
Lucrul acesta este unul foarte serios. Aceasta nu numai că ne lipseşte de
binecuvântările vieţii creştine, dar şi face biserica slabă şi ineficace, de
aceea, într-un sens, e responsabilă pentru condiţia lumii dinafară.