Cum să fii umplut cu Duhul Sfânt
-
Categorii
-
ISBN978-606-8000-72-5
-
Disponibilă din13 mai 2013
-
Număr pagini40
-
Dimensiuni14,7 x 21
-
Tip copertăCapsată
Cărți din aceleași categorii
Următoarele pagini reprezintă esenţa unei serii de predici ţinute în câteva
seri de duminică înaintea congregaţiei pe care o păstoresc. Discursurile au
fost stenografiate şi mai târziu, au fost reduse la mărimea actuală. Un al
cincilea mesaj care făcea parte din această serie, a fost omis aici.
Faptul că acestea au fost iniţial mesaje rostite explică stilul lor picant
şi referinţele personale care apar ocazional. Dacă aş fi scris mesajele, aş fi
fost mai grijuliu în alcătuirea lor. Cu toate acestea, subiectul este atât de
important încât sunt sigur că cititorul va ierta limbajul spontan. Adevărul
este totdeauna bun chiar şi atunci când vehiculul în care călătoreşte este
obişnuit şi simplu.
Broşura
aceasta este pusă la dispoziţia publicului creştin cu rugăciunea ca ea să
conducă pe mulţi credincioşi însetaţi la izvoarele de apă vie.
A.W. Tozer
1.Cine este Duhul Sfânt?
2.Făgăduinţa Tatălui
3.Cum să fii umplut cu Duhul Sfânt
4.Cum să cultivăm tovărăşia Duhului
Cred că lucrarea diavolului a
fost aceea de a înconjura persoana Duhului Sfânt cu o aură de bizarerie sau
ciudăţenie, astfel că oamenii lui Dumnezeu simt că viaţa aceasta de umplere a
Duhului este o viaţă în care eşti ciudat şi excentric, în care eşti un pic
straniu.
Nu
este adevărat, prietene! Diavolul a născocit asta! El a urzit-o – acelaşi
diavol care a spus odată mamei noastre străvechi: „Oare a zis Dumnezeu?” şi
astfel, L-a denigrat pe Dumnezeul Atotputernic. Acelaşi diavol L-a denigrat pe
Duhul Sfânt. Nu există nimic sinistru, nimic bizar, nimic contrar acţiunilor
normale ale inimii umane în privinţa Duhului Sfânt. El este esenţa lui Isus
împărtăşită credincioşilor. Citeşte cele patru Evanghelii şi observă singur cât
de minunat de calm, de pur, de judicios, de simplu, de dulce, de natural, şi de
plăcut era Isus. Chiar şi filosofii care nu cred în divinitatea Lui trebuie să
admită frumuseţea caracterului Său.
Poate
că simţi în inima ta că pur şi simplu nu mai poţi continua aşa cum eşti, că
nivelul de spiritualitate la care te ştii chemat este cu mult deasupra ta. Dacă
simţi că există ceva ce trebuie să ai, fără de care inima ta nu va fi niciodată
împlinită, că există nivele de spiritualitate, adâncimi şi înălţimi mistice de
comuniune spirituală, o puritate şi o putere pe care nu le‑ai cunoscut
niciodată, că există roadă pe care ştii că ar trebui să o ai şi nu o ai,
biruinţă pe care ştii că ar trebui să o ai şi nu o ai – îţi spun: „Vino”,
pentru că Dumnezeu are ceva pentru tine acum.
Există
o singurătate spirituală, o singurătate lăuntrică, un loc tainic în care
Dumnezeu îl aduce pe căutător, în care este la fel de singur ca şi cum nu ar
mai exista niciun alt membru al Bisericii nicăieri în lume. Ah, când ajungi
acolo, simţi un întuneric al minţii, o goliciune a inimii, o singurătate a
sufletului, dar ele sunt preliminare zorilor zilei! Oh, Dumnezeule, adu-ne, cumva, la zorii zilei!