Cookies ne ajuta la livrarea serviciului. Folosind serviciul nostru, consemnati la utilizarea cookies-urilor. Mai multe

Jurnalele lui George Whitefield George Whitefield

Indisponibila

Categorii
ISBN
978-606-8895-78-9
Disponibilă din
03 Februarie 2023
Numar pagini
694
Dimensiuni
14,7 X 21

Preț: 100.0 RON

Momentan indisponibilă
Conținutul principal al cărții provine din însăși penița acestui evanghelist neobosit și este vechi de aproape 300 de ani. A fost publicat la vremea respectivă în 7 volume separate, fiecare acoperind o perioadă specifică din intervalul decembrie 1737 - martie 1741 și descriind slujirea și trăirile omului lui Dumnezeu în mijlocul unei biserici adormite și a unei lumi decăzute. Dragostea pentru adevăr și curajul neînfricat străbat aproape fiecare pagină a cărții, în timp ce împotrivirile mândriei și viclenia oamenilor religioși încearcă adesea să le oprească. Avem aici un om care deși în privința infailibilității nu poate fi pus alături de cei care au primit harul și apostolia în mod direct de la Mântuitorul nostru, totuși în ce privește zelul, truda și anvergura lucrării, el este un tovarăș apropiat al acestora.

Înaintea celor 7 jurnale, există 2 relatări personale ale autorului ce cuprind perioada 1714-1737 și descriu copilăria, convertirea, ordinarea și începutul lucrării sale de predicare, până la momentul în care s-a îmbarcat să meargă pentru prima dată pe continentul American. În urma lor se găsește un jurnal obținut din manuscrisele lui George Whitefield pe care el nu l-a terminat sau publicat vreodată. Acesta cuprinde perioada dintre august 1744 și primăvara anului 1745 și ne arată printre lipsuri și corecturi că timpul, conflictele și trecerea omului din afară nu au putut șubrezi pasiunea pentru Evanghelie din inima acestui om al lui Dumnezeu.

La sfârșitul cărții sunt 2 anexe. Prima este o scurtă relatare din jurnalul unui contemporan, care ne zugrăvește interesul oamenilor din vremea respectivă față de acest evanghelist și mesajul predicat de el. Cea de-a doua este o scrisoare a lui George Whitefield către John Wesley referitoare la harul suveran și gratuit al lui Dumnezeu.

Fie ca Duhul Celui care l-a chemat pe George Whitefield să ridice și în vremea și țara noastră oameni care să trăiască și să moară având Evanghelia Domnului Isus gravată pe suflet și pe buze.
  1. Introducere

  2. Prefața lui Whitefield la Ediția din 1756 a Jurnalelor sale

  3. O scurtă relatare a modului în care a tratat Dumnezeu cu George Whitefield din copilărie până la vremea ordinării sale (1714-1736)

  4. O relatare ulterioară a modului în care a tratat Dumnezeu cu George Whitefield de la vremea ordinării până la îmbarcarea pentru Georgia (iun 1736 – dec 1737)

  5. Primul jurnal – Călătoria de la Londra la Savannah în Georgia (decembrie 1737 – mai 1738)

  6. Al doilea jurnal – De la sosirea sa la Savannah până la întoarcerea sa la Londra (mai 1738 – decembrie 1738)

  7. Al treilea jurnal – De la sosirea sa la Londra până la plecarea sa de acolo în vederea călătoriei spre Georgia (dec 1738 – iun 1739)

  8. Al patrulea jurnal – În timpul cât a fost reținut în Anglia din cauza embargoului (iunie 1739 – august 1739)

  9. Al cincilea jurnal – De la îmbarcarea sa de după embargo și până la sosirea sa la Savannah în Georgia (august 1739 – ianuarie 1740)

  10. Al șaselea jurnal – De la sosirea sa în Georgia, până câteva zile după revenirea sa acolo de la Philadelphia (ianuarie 1740 – iunie 1740)

  11. Al șaptelea jurnal – De la cele câteva zile după revenirea sa în Georgia până la sosirea sa la Falmouth pe data de 11 martie 1741

  12. Un jurnal nepublicat

  13. Apendice I – George Whitefield vine la Middletown

  14. Apendice II – O scrisoare adresată domnului preot John Wesley
Nu am putut să nu remarc cum îi place Diavolului să-L reprezinte pe Dumnezeu ca fiind tot numai îndurare, ori tot numai dreptate. Atunci când oamenii sunt treziți, el ar dori, dacă e posibil, să îi ispitească să-și piardă nădejdea; atunci când sunt morți în greșeli și păcate el îi ispitește să se creadă în siguranță. Doamne, păzește-ne de a naufragia pe oricare dintre stâncile acestea! Dă-ne un asemenea sentiment al dreptății Tale, încât să fim convinși că nu putem fi mântuiți dacă continuăm în păcat, și un asemenea sentiment al îndurării Tale, care să ne păzească de la a ne pierde nădejdea, printr-o credință vie în Fiul Tău scump, care este Mântuitorul păcătoșilor!

Am predicat la Nottingham [...] M-a surprins să văd o asemenea mulțime de oameni adunată laolaltă, după un  anunț  făcut  în  așa  scurt  timp și într-un asemenea loc pustiu.  Cred că erau douăsprezece mii de oameni. Nu începusem de mult timp, înainte să percep că mulți se topeau înaintea Cuvântului. Pe măsură ce am continuat, influența a crescut, până ce, în cele din urmă (atât dimineața, cât și după-masa), mii de oameni au strigat, așa că aproape mi-au acoperit glasul. Niciodată nu am văzut o priveliște mai slăvită. O, ce lacrimi au fost vărsate și revărsate după Domnul Isus! Unii leșinau și, după ce dobândeau puțină putere, ascultau din nou, iar apoi leșinau iar. Alții au strigat în așa fel de parcă s-ar fi aflat în cele mai ascuțite agonii ale morții. O, ce gânduri și ce cuvinte  mi-a pus Dumnezeu în inimă! După ce mi-am terminat ultimul discurs, am fost atât de străpuns, cum ar veni, și copleșit de un sentiment al dragostei lui Dumnezeu, încât unii au socotit, cred eu, că eram gata să‑mi dau duhul. Cât de dulce am zăcut la picioarele lui Isus! Cu ce putere a curs peste sufletul meu un sentiment al dragostei Sale atot‑constrângătoare, gratuite și veșnice! Aproape că mi-a luat viața!
Am predicat la Fagg’s Manor [...] Congregația era cam la fel de mare cum fusese la Nottingham. O mișcare mare, dacă nu la fel de mare cum a fost acolo, a avut loc în inimile oamenilor. Majoritatea au fost topiți în lacrimi. Cuvântul a fost mai tăios decât o sabie cu două tăișuri. Strigătele și suspinele amare erau de ajuns să străpungă inima cea mai împietrită. Unii dintre oameni erau palizi ca moartea; alții își frământau mâinile; alții zăceau întinși pe pământ; alții se prăbușeau în brațele prietenilor lor și majoritatea își ridicau ochii spre cer și strigau către Dumnezeu după îndurare. Nu m-am putut gândi la nimic altceva, când m-am uitat la ei, decât la Ziua cea Mare. Păreau să fie ca niște persoane trezite de trâmbița de pe urmă și ieșind din mormintele lor la judecată. Cineva și-ar fi putut imagina că nimeni nu s-ar fi putut împotrivi puterii sau evita să strige: „Cu adevărat Domnul este în locul acesta!”.

M‑am dus de două ori la închinarea publică și am predicat după-masă la aproape șaizeci de mii de oameni. Mulți s-au dus acasă, deoarece nu mă puteau auzi.

Celor care-mi interzic să vorbesc acestor sărmani păgâni botezați, cu scopul de a-i vedea mântuiți, le cer să-mi dea un motiv pentru care fac așa, un motiv care să-l satisfacă nu numai pe om, ci și pe Dumnezeu; îi citez aici să-l dea ca răspuns Stăpânului nostru comun.

La prânz am vorbit cu asemenea vigoare împotriva trimiterii de predicatori neconvertiți în lucrare, încât doi păstori au mărturisit cu lacrimi în ochi că își puseseră mâinile pe doi tineri fără măcar să-i întrebe „dacă fuseseră născuți din nou din Dumnezeu ori nu”. După prânz m-am rugat și un păstor bătrân a fost atât de convins de păcat, încât, chemându-ne afară pe dl. Noble și pe mine, ne-a spus cu mare greutate (din cauza plânsului) că dorea să ne rugăm pentru el, „căci”, a spus el, „am fost un erudit și am predicat doctrinele harului mult timp, dar cred că niciodată nu le-am simțit puterea în sufletul meu!”. O, dacă toți păstorii neconvertiți ar fi aduși să facă aceeași mărturisire!
C. H. Spurgeon, 09 Noiembrie 2022, 15:28
Nu există sfârșit al interesului care este atașat de un om precum George Whitefield. Ori de câte ori îi citesc viața și mă întorc la ea, sunt conștient de o trezire distinctă. EL A TRĂIT. Alți oameni par să fie numai pe jumătate vii; dar Whitefield a fost cu totul viață, foc, aripă, forță. Propriul meu model, dacă pot avea un astfel de lucru într-o supunere potrivită față de Domnul meu, este George Whitefield; dar trebuie să merg pe calea slăvită trasată de el cu niște pași inegali.
Florin Moțiu, 14 Ianuarie 2023, 10:54
Când voi ajunge în cer, prima persoană din Istoria Bisericii de după perioada apostolică pe care doresc să o întâlnesc va fi George Whitefield. Domnul mi-a atins inima de mulți ani citind despre slujirea și predicarea plină de ungere a acestui om binecuvântat de Dumnezeu. Iar traducerea Jurnalelor lui Whitefield a reprezentat un cadou deosebit primit din partea lui Dumnezeu, la care nu m-aș fi gândit niciodată înainte. Prin truda a 10 luni în traducerea acestor Jurnale, căutând o traducere cât mai fidelă și mai ușor de citit în limba română, am face acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-l fac pe Whitefield să vorbească în limba română. Și truda aceasta se va fi meritat din plin și dacă un singur om ar beneficia de o binecuvântare din partea lui Dumnezeu cât de cât asemănătoare cu binecuvântarea de care am avut și continui să am parte eu!
Adauga recenzie