Apa vie

2.  Abordarea Domnului nostru şi prejudecăţile noastre 

3.  Insensibilitatea spirituală şi tacticile de evitare 

4.  Idei greşite cu privire la închinare şi la Dumnezeu 

5.  Adevăraţii închinători 

6.  În Duh şi în adevăr 

7.  Rugăciunea în Duhul 

8.  Caracteristicile rugăciunii prin Duhul 

9.  Cine este El? 

10. Nevoia noastră după mântuire 

11. Cea mai mare taină dintre toate 

12. „Eu sunt Acela” 

13. Darul lui Dumnezeu 

14. Creştinism sau religie? 

15. Putere 

16. Minte, inimă şi voinţă 

17. „Viaţa lui Dumnezeu în sufletul omului” 

18. „În veac nu-i va fi sete” 

19. Satisfacţie deplină pentru intelect 

20. Autoritatea Bibliei 

21. Suficienţa Bibliei 

22. Un scop pentru viaţă şi moarte 

23. Răspunsul dat conştiinţei 

24. Moartea e înfrântă 

25. Călăuzire 

26. Lucrurile tainice ale lui Dumnezeu 

27. Nevoia după satisfacţie emoţională 

28. Mişcat de adevăr 

29. Siguranţă plină de bucurie 

30. Venirea Duhului Sfânt 

31. Roada Duhului 

32. Scopul Scripturilor 

33. Testul suprem 

34. „Privind la Isus” 

35. „Iubiţi cu o dragoste veşnică” 

36. Tânjirea inimii, a minţii şi a voinţei 

37. În necazuri şi încercări 

38. Totul în Hristos Isus 

39. Lucrarea lui Hristos 

40. Convingerea de păcat 

41. Primul pas esenţial 

42. Ce înseamnă convingerea de păcat? 

43. Mântuire şi sfinţire 

44. Un mesaj pentru Duminica comemorării 

45. Captivaţi de El 

46. O părtăşie vie 

47. Bucurie dincolo de cuvinte 

48. Experimentarea prezenţei Domnului 

49. Descoperind prezenţa Domnului 

50. „Nu cumva este acesta Hristosul?” 

51. Intrând într-un an nou 

52. Martorul 

53. Bucuria în Hristos 

54. Nevoia şi cura 

55. Preeminenţa lui Hristos – spunând altora 

56. Mai mult decât biruitori

Nu îngădui diavolului să te convingă că posezi tot ce poţi primi, cu atât mai puţin că ai primit atunci când ai fost convertit tot ceea ce se poate primi. Aceasta a fost o învăţătură populară chiar şi printre evanghelici. Primeşti totul la convertire, se spune, şi nimic mai mult, niciodată. O, să nu credeţi aceasta; nu e adevărat. Nu e adevărat în lumina învăţăturii Scripturii, nu e adevărat în lumina experienţei sfinţilor din toate veacurile. Există întotdeauna această posibilitate slăvită de a te întâlni cu El într-un mod nou şi dinamic.

E o mare tragedie faptul că, deşi această ofertă se găseşte aici înaintea noastră, deşi toate acestea ne sunt oferite de Domnul nostru, aşa cum le-a oferit femeii din Samaria, totuşi, atât de mulţi dintre noi sunt împovăraţi, necăjiţi, nefericiţi, conştienţi de falimentul lor şi fără consolare. Ce tragedie e că oamenii care trebuiau să trăiască asemenea unor prinţi trăiesc ca nişte săraci, că cei care trebuiau să primească „bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos” (Efes. 3:8) trăiesc, de fapt, în lipsuri. 

Prieteni, lucrul acesta nu trebuie să se întâmple, şi lucrul acesta e important nu numai din punctul de vedere al propriei noastre fericiri şi bunăstări ca şi creştini, ci, mai mult, în raport cu starea lumii de afară. Oamenii sunt nefericiţi, ei nu ştiu ce să facă sau încotro s-o apuce, iar noi pretindem că suntem creştini. Ei se uită la noi şi spun: Ne pot ajuta oare oamenii aceştia? Dar dacă văd că reacţionăm la fel ca ei, că nu avem parte de mângâiere şi de consolare, că nu avem nimic care să ne diferenţieze şi nimic care să ne înalţe deasupra circumstanţelor, ei nu ne vor asculta. Ei vor spune: „Oamenii aceştia doar vorbesc; nu e nimic real în ei”, aşa că nu vor fi interesaţi. 

Mulţi creştini sunt şi acum exact aşa cum erau în urmă cu cincizeci de ani, şi ei privesc întotdeauna înapoi. Aceasta este o atitudine teribilă şi reprezintă un obstacol în primirea acestei plinătăţi despre care citim aici. 

Pentru mine cea mai importantă nevoie a momentului nu este evanghelizarea, ci trezirea bisericii, deoarece o biserică trezită evanghelizează în cel mai eficient mod. Aceasta a fost metoda lui Dumnezeu de evanghelizare de-a lungul secolelor. El întotdeauna a început o lucrare în viaţa poporului Său. Oameni formalişti, fără viaţă, au fost dintr-odată transfiguraţi şi transformaţi, umpluţi de viaţă, şi în clipa în care lumea a văzut lucrul acesta, a venit cu mulţimile la biserică să asculte mesajul. Dintr-un motiv sau altul, noi, creştinii moderni, părem să fi uitat acest lucru. De aceea repet că cel mai urgent lucru pentru noi este să ne asigurăm că suntem acei oameni care corespund acestei descrieri, care manifestăm în vieţile noastre de zi cu zi ce înseamnă a fi creştini. 

Există atât de multă religie, atât de multă formă, atâtea servicii divine, atât de multe întâlniri, dar câtă închinare există oare, cât contact adevărat cu Dumnezeul cel viu? 

Diavolul poate contraface multe lucruri. El te poate face fericit; de multe ori ne-a făcut fericiţi, pe fiecare dintre noi, nu-i aşa? El poate contraface foarte bine fericirea; în felul acesta se foloseşte de culte. Şi băutura îi poate face fericiţi pe oameni; whisky-ul îi poate face fericiţi pe oameni. Da, diavolul ne poate înşela, dar există un lucru pe care nu-l poate face, pe care niciodată nu-l va face, şi acesta este să ne facă să-L lăudăm pe Dumnezeu – niciodată! Îl urăşte prea mult pe Dumnezeu ca s-o facă. Aşa că, ori de câte ori te afli lăudându-L pe Dumnezeu, gândindu-te la El, adorându-L şi închinându-te înaintea Lui cu toată fiinţa ta, poţi fi absolut sigur că aceasta nu e ceva contrafăcut. 

Nu ezit să spun că cel mai mare păcat al creştinului modern este păcatul de a reduce creştinismul la nivelul propriilor experienţe şi al propriei înţelegeri. Noi Îl limităm pe „Sfântul lui Israel”. Lucrul acesta este unul foarte serios. Aceasta nu numai că ne lipseşte de binecuvântările vieţii creştine, dar şi face biserica slabă şi ineficace, de aceea, într-un sens, e responsabilă pentru condiţia lumii dinafară.