Cookies ne ajuta la livrarea serviciului. Folosind serviciul nostru, consemnati la utilizarea cookies-urilor. Mai multe

Joseph Alleine

Joseph Alleine s-a născut într-o familie puritană din Devizes, Wiltshire, şi a fost botezat pe data de 8 aprilie, 1634. Pe atunci, Anglia era în spasmele evenimentelor tulburătoare care, nu după mult timp, urmau să ducă la Războiul civil şi, înainte ca Alleine să împlinească zece ani, Market Square, unde se afla casa lui, răsuna de zgomotele puternice ale armelor şi de bubuiturile flintelor, timp în care cei ce erau de partea regelui îi stârneau pe cei de partea Parlamentului să lupte în bătălia de la Roundway (Iulie 1643). Doi ani mai târziu, situaţia s-a schimbat şi însuşi Cromwell a avut grijă ca steagul albastru al Parlamentului să fie înălţat deasupra vechiului castel care era vis-a-vis de casa în care Alleine şi-a petrecut copilăria. Cercul familial, de asemenea, nu a fost lipsit de necazuri. Tatăl lui, deşi era un fabricant de stofe (croitor), a suferit pierderi economice de pe urma războiului; şi, spre întristarea lor, fratele cel mai mare al lui Joseph, Edward, care era deja în lucrare, a murit în 1645.

În acelaşi an, Alleine „a intrat în alergarea creştină” şi l-a implorat pe tatăl său să primească educaţia necesară pentru a-l „urma pe fratele său în lucrarea creştină”. Astfel, în aprilie 1649 se duce la Oxford să stea la picioarele unor astfel de teologi precum John Owen şi Thomas Goodwin. În noiembrie 1651 s-a mutat de la Lincoln la colegiul Corpus Christi, cel din urmă avându-l ca director pe dr. Edward Staunton şi acesta era un seminar puritan mai complet. Şi-a luat licenţa pe data de 6 iulie 1653, a devenit tutore şi ulterior, capelan la colegiu. Fără îndoială că, în parte, din pricina influenţei lui Alleine, Henry Jessey a putut scrie în 1660: „Cred că rareori se mai întâlnea în lume un loc precum Corpus Christi, unde aşa o mulţime de oameni manifestau puterea evlaviei şi curăţia închinării înaintea lui Dumnezeu. Era chiar un Eden, însă acum este un deşert pustiu.”

Anii petrecuţi de Alleine la Oxford au fost caracterizaţi de pietate şi studiu sârguincios. Felul lui cald de a fi i-a făcut mulţi prieteni, dar dacă vizitele lor îl întrerupeau din timpul studiului, „el nu avea răgaz să-i lase înăuntru”, spunând: «E mai bine ca ei să se mire de nepoliteţea mea, decât să-mi pierd eu timpul; pentru că numai puţini vor observa lipsa mea de politeţe, însă mulţi vor fi afectaţi de pierderea mea de timp.»” În calitate de capelan, s-a străduit să evanghelizeze satele din jurul Oxfordului, şi, de asemenea, a predicat prizonierilor din temniţă o dată la două săptămâni. Aceasta a fost instruirea lui pentru lucrarea viitoare. Încă nu avea douăzeci şi unu de ani şi el deja învăţase să fie „nemăsurat şi veşnic nesătul de lacom după convertirea sufletelor şi din acest motiv şi-a vărsat inima în rugăciune şi propovăduire.”

Nu e de mirare că un teolog puritan demn, George Newton (1602 1681), lucrător la St. Mary Magdalen, Taunton, l-a chemat pe Alleine să fie asistentul său în 1655. Taunton, un oraş în care se fabrica lână, cu o populaţie de aproximativ 20.000, era o fortăreaţă puritană din partea de vest a ţării. Spiritul oraşului a fost manifestat desluşit cu zece ani mai devreme când, cu o statornicie eroică, a rezistat mai multor asedii disperate ale monarhiştilor. Aici, printre dealurile, pajiştile şi livezile Somersetului, urma să-şi petreacă Alleine anii puţini, dar de neuitat ai slujirii sale.

Imediat după începerea lucrării sale din Taunton, Alleine s-a căsătorit pe data de 4 octombrie 1655 cu verişoara lui, Theodosia Alleine, o femeie cu o spiritualitate unică, care a lăsat o relatare răscolitoare a slujirii soţului ei. Singura „greşeală” pentru care l-a mustrat pe soţul ei a fost aceea că el nu a petrecut mai mult timp cu ea, la care el ar fi raspuns: „Ah, draga mea, ştiu că sufletul tău e în siguranţă, dar cât de mulţi sunt aceia care pier şi de care eu trebuie să îngrijesc? O, dacă aş putea să fac mai multe pentru ei!” Întreaga lui viaţă a fost o ilustrare a acestei zicale: „Dă-mi un creştin care-şi socoteşte timpul mai preţios decât aurul.” La începutul săptămânii, spunea: „O altă săptămână ne stă înainte; hai să petrecem această săptămână pentru Dumnezeu” şi în fiecare dimineaţă, spunea: „Să trăim bine această zi!” Soţia lui scria: „Cât era sănătos, se trezea constant la ora patru sau înainte de patru, iar în ziua de duminică, şi mai devreme, asta în cazul în care se trezea. Era foarte necăjit dacă auzea fierari sau cizmari, ori astfel de meşteşugari, că erau la lucru, înainte ca el să fie la lucru cu Dumnezeu; mai târziu, îmi spunea: «O, cum mă face să mă ruşinez acest zgomot! Nu merită Stăpânul meu mai mult decât al lor?» De la ora patru şi până la ora opt stătea în rugăciune, în contemplare sfântă şi cânta psalmi, lucru care-i făcea o mare plăcere şi-l practica atât singur, cât şi împreună cu familia lui.”

Împreună, acest cuplu devotat au lucrat pentru suflete. Theodosia Alleine ţinea o şcoală pentru copii în casa ei, în timp ce soţul ei petrecea cinci după-amiezi pe săptămână continuându-şi chemările urgente pentru neconvertiţi ce răsunau duminică de duminică de sub turnul impunător al bisericii Mary Magdalen. Ţinea un catalog cu numele locuitorilor de pe fiecare stradă şi avea grijă ca toţi să fie vizitaţi şi catehizaţi. Aceasta rezulta într o adunare numeroasă de suflete. „Îndemnurile şi rugăminţile sale”, a spus George Newton, „de multe ori erau atât de arzătoare, atât de pline de pasiune, viaţă şi vitalitate sfântă, încât acestea îi copleşeau cu totul pe ascultători; îi înmuia şi uneori le topea inimile împietrite.” E clar că, chiar şi într-o vreme în care predicarea cu putere şi evanghelismul înfloritor erau relativ populare, slujirea lui Alleine era nemaipomenită în ochii fraţilor lui. „Puţine veacuri au avut predicatori mai distinşi precum dl Joseph Alleine”, a mărturisit acel puritan apostolic din partea de nord, Oliver Heywood. Şi Baxter vorbeşte despre „marele său talent în lucrarea de slujire de a explica şi de a aplica Scripturile în public – o făcea atât de convingător, atât de puternic, de înduplecător.” O zi de har tocmai apunea când Alleine a intrat în lucrarea de slujire. În trei ani, Cromwell a murit. După doi ani, clopotele din Taunton răsunau vesele pentru întâmpinarea lui Charles II şi a restaurării monarhiei (1660). Însă fericirea din inimile puritanilor nu a durat mult. Pentru că epoca în care, după cum Philp Henry a spus, „o înfăţişare a evlaviei era peste naţiune”, a luat sfârşit şi, în 1662 josnica Hotărâre de Uniformitate , 2000 dintre cei mai buni lucrători creştini pe care Anglia i-a avut vreodată au fost daţi afară de la amvoanele lor. Printre cei aproximativ optzeci şi cinci de lucrători care au suferit în felul acesta în Somerset îi întâlnim, după cum ne-am aştepta, şi pe George Newton şi Joseph Alleine. Dar chiar dacă a fost lipsit de amvonul său, Alleine a refuzat să tacă; într-adevăr, soţia lui ne spune cum „lăsând deoparte orice alt studiu, deoarece s-a gândit că timpul lui va fi scurt”, şi-a sporit activitatea de predicare: „Ştiu că a predicat de paisprezece ori în opt zile, şi adesea de zece ori, iar de obicei, de şase sau de şapte ori, în aceste luni de zile.”

În final, după ce a supravieţuit la multe ameninţări, Alleine a primit o somaţie pe data de 26 mai 1663. În noaptea următoare, a stabilit o întâlnire cu enoriaşii săi „în jurul orei unu sau două dimineaţa, faţă de care ei şi-au arătat entuziasmul. Erau multe sute de oameni tineri şi bătrâni; a predicat şi s-a rugat împreună cu ei în jur de trei ore.” În ziua următoare, a fost aruncat în închisoarea din Ilchester. După un an a fost eliberat, dar numai ca să fie confruntat de rigorile hotărârilor ‘Five Mile Act’ şi ‘Conventicle Act’ . Cu toate că sănătatea lui se şubrezea, el a continuat să predice în ascuns până pe data de 10 Iulie 1666. În acea seară, în timp ce predica din Psalmul 147:20 unor oameni care se strânseseră într-o casă, uşile au fost zdruncinate şi deschise, iar el a fost dus din nou la închisoare. Încă o dată a fost eliberat şi, cu o energie spirituală deloc micşorată, el s-a gândit la ce ar fi putut face ca Evanghelia lui Hristos să propăşească. Când se trezea dimineaţa, obişnuia să-i spună soţiei: „Acum mai avem o zi, încă una pentru Dumnezeu. Să trăim bine această zi, să muncim din greu pentru sufletele noastre, să adunăm multe comori în cer în această zi, pentru că nu avem decât puţin timp de trăit.” Soţia lui ne spune cum, cu un adevărat spirit puritan, s-a gândit la posibilitatea de a lucra ca misionar în Ţara Galilor sau chiar în China. Niciodată Evanghelia lui Isus Hristos nu a ars mai puternic într-o inimă de englez! Însă lucrarea lui Alleine luase sfârşit, întrucât constituţia sa fizică nu şi-a mai revenit din suferinţele pe care le-a îndurat în timpul arestărilor sale şi trupul lui se trecea în grabă. Pe data de 17 noiembrie 1668, la vârsta de 34 de ani, Dumnezeu l-a luat, ferindu-l de relele ce urmau să vină, iar bătrânul George Newton a stat lângă el, în timp ce trupul lui a fost pus să ne odihnească în altarul bisericii, care odinioară răsuna de „semnalul de alarmă” al chemărilor sale pentru cei neconvertiţi.
1 cărți
1 cărți