Noi avem un Altar Lowell Brueckner
Disponibila
- Categorii
- ISBN
- 978-606-8000-62-6
- Disponibilă din
- 11 Ianuarie 2013
- Numar pagini
- 139
- Dimensiuni
- 14,7 x 21
- Preț
- 12.0 RON
Curentele
populare de astăzi se îndreaptă într-o direcţie diametral opusă temelor
centrale din Noul Testament. Această carte este scrisă pentru a inversa cursul, cel puţin în
inimile şi minţile acelora care o vor citi. Ea proclamă faptul că altarul
creştin de jertfe este Crucea Calvarului. Susţine că aici se găsesc toate
principiile şi resursele trăirii vieţii creştine. Nu este doar locul unde
păcătosul găseşte dragoste şi acceptare din partea lui Dumnezeu, ci deschide
uşa unei noi căi de gândire şi motivaţie.
Fără nicio îndoială, absenţa predicării crucii din cea mai mare parte a creştinismului ne-a dus la acest nivel de jos în care ne aflăm acum. Nu puţini predicatori şi învăţători se ţin de un punct de vedere lumesc, nesfinţit, mânjit de societatea care îi înconjoară. Ei proclamă un mesaj dezechilibrat, accentuând doar partea pozitivă, garantând urmaşilor lor împlinirea visurilor lor de succes. Ei nu sunt în legătură cu cerul, ci sunt în legătură cu sistemul lumesc care, în curând, va ajunge la sfârşitul lui hotărât mai dinainte. Apostolul Pavel spune că ei sunt „vrăjmaşii ai crucii lui Hristos”.
Creştinii serioşi trebuie să citească această carte. Doar cei sinceri şi necompromişi vor primi beneficii din acest mesaj. Îi va expune adevărului, care nu este prezentat în mod obişnuit în secolul al XXI-lea, dar ei vor descoperi că este, fără nicio îndoială, punctul central al învăţăturii Noului Testament. Această carte este o încercare de a-i atrage pe mai mulţi oameni ai lui Dumnezeu într-o viaţă de dependenţă totală de El, adică de Persoana şi lucrarea Sa pe care a săvârşit-o într-un mod perfect în urmă cu 2000 de ani.
Cartea aceasta este despre credinţa în Fiul Lui care a fost numit Nazarinean, dispreţuit şi respins de oameni şi despre ceea ce a făcut El în slăbiciune pe o cruce aspră, inumană, folosită de romani pentru execuţia criminalilor. Noi avem un altar... Vom privi crucea din două poziţii diferite – prima, cea a substituirii şi apoi, cea a identificării. Substituirea se referă la ceea ce a făcut El pentru noi prin suferinţa şi moartea Sa. El a luat locul nostru. Identificarea înseamnă că noi trebuie să ne vedem murind cu El, iar efectele morţii Sale să lucreze în noi, astfel încât să aducă caracterul nostru în conformitate cu scopul lui Dumnezeu. Scopul Lui este să creeze o nouă rasă de fiinţe care să fie „asemenea chipului Fiului Său” (Rom. 8:29).
Fără nicio îndoială, absenţa predicării crucii din cea mai mare parte a creştinismului ne-a dus la acest nivel de jos în care ne aflăm acum. Nu puţini predicatori şi învăţători se ţin de un punct de vedere lumesc, nesfinţit, mânjit de societatea care îi înconjoară. Ei proclamă un mesaj dezechilibrat, accentuând doar partea pozitivă, garantând urmaşilor lor împlinirea visurilor lor de succes. Ei nu sunt în legătură cu cerul, ci sunt în legătură cu sistemul lumesc care, în curând, va ajunge la sfârşitul lui hotărât mai dinainte. Apostolul Pavel spune că ei sunt „vrăjmaşii ai crucii lui Hristos”.
Creştinii serioşi trebuie să citească această carte. Doar cei sinceri şi necompromişi vor primi beneficii din acest mesaj. Îi va expune adevărului, care nu este prezentat în mod obişnuit în secolul al XXI-lea, dar ei vor descoperi că este, fără nicio îndoială, punctul central al învăţăturii Noului Testament. Această carte este o încercare de a-i atrage pe mai mulţi oameni ai lui Dumnezeu într-o viaţă de dependenţă totală de El, adică de Persoana şi lucrarea Sa pe care a săvârşit-o într-un mod perfect în urmă cu 2000 de ani.
Cartea aceasta este despre credinţa în Fiul Lui care a fost numit Nazarinean, dispreţuit şi respins de oameni şi despre ceea ce a făcut El în slăbiciune pe o cruce aspră, inumană, folosită de romani pentru execuţia criminalilor. Noi avem un altar... Vom privi crucea din două poziţii diferite – prima, cea a substituirii şi apoi, cea a identificării. Substituirea se referă la ceea ce a făcut El pentru noi prin suferinţa şi moartea Sa. El a luat locul nostru. Identificarea înseamnă că noi trebuie să ne vedem murind cu El, iar efectele morţii Sale să lucreze în noi, astfel încât să aducă caracterul nostru în conformitate cu scopul lui Dumnezeu. Scopul Lui este să creeze o nouă rasă de fiinţe care să fie „asemenea chipului Fiului Său” (Rom. 8:29).
I. Substituire
1. Crucea – singura temă
„Căci n-am avut de gând să ştiu... decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.”
2. Înţelepciunea crucii
„Hristos cel răstignit... înţelepciunea lui Dumnezeu.”
3. Suferinţele supreme ale lui Hristos
„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
4. În Sfânta Sfintelor – prin cruce
„Dar Hristos... a intrat odată pentru totdeauna în Locul prea sfânt.”
5. Superbul limbaj al crucii – Partea I
„Iertare şi răscumpărare.”
6. Superbul limbaj al crucii – Partea II
„Împăcare, ispăşire, îndreptăţire.”
II. Identificare
7. Identificarea cu crucea lui Hristos
„Am fost răstignit împreună cu Hristos.”
8. Identificarea cu odihna lui Hristos
„Cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui.”
9. Identificarea cu faptele lui Hristos
„Credinţa fără fapte este moartă.”
10. Identificarea cu smerenia lui Hristos
„Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus.”
11. Identificarea cu suferinţele lui Hristos
„Şi să-L cunosc pe El... şi părtăşia suferinţelor Lui.”
12. Identificarea cu ocara lui Hristos
„Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui.”
1. Crucea – singura temă
„Căci n-am avut de gând să ştiu... decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.”
2. Înţelepciunea crucii
„Hristos cel răstignit... înţelepciunea lui Dumnezeu.”
3. Suferinţele supreme ale lui Hristos
„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
4. În Sfânta Sfintelor – prin cruce
„Dar Hristos... a intrat odată pentru totdeauna în Locul prea sfânt.”
5. Superbul limbaj al crucii – Partea I
„Iertare şi răscumpărare.”
6. Superbul limbaj al crucii – Partea II
„Împăcare, ispăşire, îndreptăţire.”
II. Identificare
7. Identificarea cu crucea lui Hristos
„Am fost răstignit împreună cu Hristos.”
8. Identificarea cu odihna lui Hristos
„Cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui.”
9. Identificarea cu faptele lui Hristos
„Credinţa fără fapte este moartă.”
10. Identificarea cu smerenia lui Hristos
„Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus.”
11. Identificarea cu suferinţele lui Hristos
„Şi să-L cunosc pe El... şi părtăşia suferinţelor Lui.”
12. Identificarea cu ocara lui Hristos
„Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui.”
Natura omului nu este
niciodată receptivă la un mesaj despre suferinţă şi moarte. În ziua de astăzi, împotrivirea
faţă de acesta a ajuns la culme. Omenirea nu a fost niciodată atât de instruită
în privinţa unei mentalităţi pozitive în gândire şi în vorbire ca acum; astfel,
omul modern nu are loc de cruce.
Eu cred că Biblia dă învăţături clare cu
privire la faptul că singurii care pot lua parte la minunea fără seamăn a
vieţii de înviere sunt cei care acceptă crucea şi învaţă din suferinţa ei.
Pavel
depindea de prezenţa şi de puterea lui Dumnezeu în lucrarea sa; altfel,
convertirea păcătoşilor ar fi fost imposibilă. De aceea el cerea rugăciuni cu
fiecare ocazie. Din fericire, în vremurile apostolice, casa Tatălui încă era
cunoscută ca şi casă de rugăciune. Biserica primară nu avea nimic altceva la
care să apeleze. Dacă lipsea prezenţa vădită a lui Dumnezeu, imediat se pierdea
totul.
Întâlnirile de rugăciune nu sunt o caracteristică a zilelor noastre. În
cel mai bun caz, în ziua de azi, rugăciunea este o îndatorire de rutină pe care
ştim că trebuie să o facem, însă noi nu o privim ca pe o ancoră de salvare cu
care să ajungem în cer, fără de care suntem complet neajutoraţi. De ce şi-a
pierdut rugăciunea relevanţa? Pentru că noi ne sprijinim pe puterea şi pe
abilitatea omenească.
Sunt momente când omul
trebuie să se dea cu totul la o parte. Unul dintre acestea este la cruce, unde
vedem lucrarea suverană a Domnului şi a Hristosului Lui în forma cea mai pură.
Stai deoparte, omule! Dumnezeu este aici, şi pentru tine nu mai este loc! Doar
El este mântuirea noastră. „Staţi pe loc
şi veţi vedea mântuirea Domnului” (Ex. 14:13). El şi numai El, prin jertfa
Lui supremă ne dă intrarea în Locul Preasfânt. Noi avem un altar care rupe perdeaua ce duce la tronul lui
Dumnezeu...
Astăzi se predică o Evanghelie pervertită, împrumutată de la un sistem păgân, cu muzică, platforme, staruri de cinema şi sportivi renumiţi. Aceasta este tot ceea ce poate face omul mai bun pentru a atrage necreştinii la creştinism, dar făcând astfel, el curveşte cu lumea şi naşte bastarzi, nu fii. Duhul Sfânt este întristat. Tinerilor li se spune că dacă Îl lasă pe Isus să-i ajute, El le va împlini toate visele. Aceasta este o mare înşelăciune! Mulţi au intrat cu mândria şi cu ambiţiile lor egoiste şi mă tem că vor trebui să o ia de la capăt, de la piciorul crucii lui Isus din Nazaret. Noi avem un altar al arderii de tot, unde ne aducem în întregime înaintea lui Dumnezeu.
Dacă cineva s-ar afla într-o poziţie asemănătoare cu cea a lui Moise ar putea spune că, din moment ce Dumnezeu l-a pus în acel palat, el ar trebui să profite din plin de lucrul acesta şi să tragă toate foloasele. Cu siguranţă Dumnezeu l-a pus pe Moise în palatul din Egipt, însă acesta nu a fost al lui toată viaţa, fiindcă avea alte intenţii, mai demne de Cel ce i-a păstrat viaţa din pruncie. Şi Avraam a refuzat să se stabilească în moştenirea sa promisă pe pământ pentru că, prin credinţă, el a văzut invizibilul şi a considerat pământul o răsplată prea mică pentru a-l stăpâni. Cei care au văzut lucrurile eterne nu sunt neînţelepţi dacă socotesc ca o pierdere posibilităţile lor pământeşti. Aceştia sunt adevăraţii oameni ai credinţei, şi nu cei care „cred în Dumnezeu” ca să-i facă bogaţi şi prosperi.
Lauda vieţii lui Moise era palatul şi bogăţiile Egiptului; lauda vieţii lui Pavel era religia sa. Care este a ta? Sunt ambiţiile, planurile şi dorinţele tale la picioarele tale, în cenuşă? Ai conştientizat tu că această viaţă va trece în curând şi că numai ceea ce ai făcut pentru Hristos va rămâne? Ai tu ochii credinţei care văd cerul? Poţi tu vedea valoarea crucii şi te poţi lăuda cu ea? Este ţinta ta supremă în viaţă să‑L cunoşti pe Hristos şi să fii părtaş cu El pe înălţimile învierii şi în văile ocării şi suferinţelor Sale? Noi avem un altar al suferinţei, unde avem părtăşia cea mai intimă cu Hristos...
Puţini vor să cunoască motivul din spatele acestor dezastre spirituale abundente şi nimeni nu vrea să-şi asume responsabilitatea pentru ele. În acelaşi timp, lucrarea Duhului Sfânt, care este antidotul pentru decăderea provocată de păcat şi pentru dominarea stricată a mentalităţii carnale, este mereu stinsă. Oamenii îşi întorc spatele, refuzând cu încăpăţânare să accepte voia Lui, pentru că aceasta este contrară voii lor şi menţinerii părerii bune despre sine. Ei pur şi simplu nu Îl vor pe El, deoarece călăuzirea Lui le deranjează prea mult năzuinţele personale la care ţin atât de mult.
Uneori vedem o luminiţă la capătul tunelului, care pare fără sfârşit, al programelor şi organizărilor omeneşti. Din când în când, se vede chiar şi puţină recunoaştere a greşelii, dar nu vă aşteptaţi la o mişcare a lui Dumnezeu fără o căinţă şi pocăinţă serioasă. Hristos păstrează distanţa, dar glasul Lui încă mai poate fi auzit: „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” Scriitorul epistolei către Evrei răspunde: „Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui.” Iată unde avem un altar: afară din tabără şi nu în altă parte...
Astăzi se predică o Evanghelie pervertită, împrumutată de la un sistem păgân, cu muzică, platforme, staruri de cinema şi sportivi renumiţi. Aceasta este tot ceea ce poate face omul mai bun pentru a atrage necreştinii la creştinism, dar făcând astfel, el curveşte cu lumea şi naşte bastarzi, nu fii. Duhul Sfânt este întristat. Tinerilor li se spune că dacă Îl lasă pe Isus să-i ajute, El le va împlini toate visele. Aceasta este o mare înşelăciune! Mulţi au intrat cu mândria şi cu ambiţiile lor egoiste şi mă tem că vor trebui să o ia de la capăt, de la piciorul crucii lui Isus din Nazaret. Noi avem un altar al arderii de tot, unde ne aducem în întregime înaintea lui Dumnezeu.
Dacă cineva s-ar afla într-o poziţie asemănătoare cu cea a lui Moise ar putea spune că, din moment ce Dumnezeu l-a pus în acel palat, el ar trebui să profite din plin de lucrul acesta şi să tragă toate foloasele. Cu siguranţă Dumnezeu l-a pus pe Moise în palatul din Egipt, însă acesta nu a fost al lui toată viaţa, fiindcă avea alte intenţii, mai demne de Cel ce i-a păstrat viaţa din pruncie. Şi Avraam a refuzat să se stabilească în moştenirea sa promisă pe pământ pentru că, prin credinţă, el a văzut invizibilul şi a considerat pământul o răsplată prea mică pentru a-l stăpâni. Cei care au văzut lucrurile eterne nu sunt neînţelepţi dacă socotesc ca o pierdere posibilităţile lor pământeşti. Aceştia sunt adevăraţii oameni ai credinţei, şi nu cei care „cred în Dumnezeu” ca să-i facă bogaţi şi prosperi.
Lauda vieţii lui Moise era palatul şi bogăţiile Egiptului; lauda vieţii lui Pavel era religia sa. Care este a ta? Sunt ambiţiile, planurile şi dorinţele tale la picioarele tale, în cenuşă? Ai conştientizat tu că această viaţă va trece în curând şi că numai ceea ce ai făcut pentru Hristos va rămâne? Ai tu ochii credinţei care văd cerul? Poţi tu vedea valoarea crucii şi te poţi lăuda cu ea? Este ţinta ta supremă în viaţă să‑L cunoşti pe Hristos şi să fii părtaş cu El pe înălţimile învierii şi în văile ocării şi suferinţelor Sale? Noi avem un altar al suferinţei, unde avem părtăşia cea mai intimă cu Hristos...
Puţini vor să cunoască motivul din spatele acestor dezastre spirituale abundente şi nimeni nu vrea să-şi asume responsabilitatea pentru ele. În acelaşi timp, lucrarea Duhului Sfânt, care este antidotul pentru decăderea provocată de păcat şi pentru dominarea stricată a mentalităţii carnale, este mereu stinsă. Oamenii îşi întorc spatele, refuzând cu încăpăţânare să accepte voia Lui, pentru că aceasta este contrară voii lor şi menţinerii părerii bune despre sine. Ei pur şi simplu nu Îl vor pe El, deoarece călăuzirea Lui le deranjează prea mult năzuinţele personale la care ţin atât de mult.
Uneori vedem o luminiţă la capătul tunelului, care pare fără sfârşit, al programelor şi organizărilor omeneşti. Din când în când, se vede chiar şi puţină recunoaştere a greşelii, dar nu vă aşteptaţi la o mişcare a lui Dumnezeu fără o căinţă şi pocăinţă serioasă. Hristos păstrează distanţa, dar glasul Lui încă mai poate fi auzit: „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” Scriitorul epistolei către Evrei răspunde: „Să ieşim, dar, afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui.” Iată unde avem un altar: afară din tabără şi nu în altă parte...