Privind ţintă la Isus
-
Categorii
-
ISBN978-606-8000-34-3
-
Disponibilă din10 decembrie 2010
-
Număr pagini1008
-
Dimensiuni14,7 x 22,7
-
Tip copertăCartonată, cusută
Cărți din aceleași categorii
Privirea sufletului la Isus Hristos în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare de mântuire!
Cuvintele de deschidere ale acestei cărţi:
"Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus."
Cel mai splendid subiect de discuţie şi de scriere este ISUS HRISTOS. Citind lucrările lui Cicero, Augustin le-a lăudat pentru elocvenţa lor, dar a continuat spunând: „Nu sunt dulci pentru că numele lui Isus nu este în ele”. Iar mărturisirea lui Bernard este asemănătoare: „Dacă scrii, nu mă delectez cu ceea ce scrii dacă nu citesc numele Isus acolo; dacă discuţi sau dezbaţi, nu mă delectez cu aceste discuţii dacă numele Isus nu se aude în ele”. Într-adevăr, tot ce spunem nu este decât fără gust dacă nu este presărat cu această sare – „n-am avut de gând să ştiu între voi altceva (spune Pavel) decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit”. Înainte de a predica printre corinteni, el a hotărât că acesta urma să fie singurul punct al cunoaşterii despre care să poată afirma că are pricepere şi a decis că în decursul slujirii sale, se va trudi să aducă oamenii la acest punct; acesta a fost lucrul pe care l-a transformat în „lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea” cunoaşterii sale; „ba încă, şi acum (spune el) privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu.” (Ef. 3:18, Fil. 3:8)
În această cunoaştere a lui Hristos, există un „preţ nespus de mare” faţă de toate celelalte cunoaşteri din lume; nu există nimic mai plăcut şi mai mângâietor, mai însufleţitor şi înviorător, mai fermecător şi mai satisfăcător pentru suflet. Numai Hristos este Soarele şi Centrul tuturor adevărurilor divine revelate; iar noi nu putem predica nimic altceva, ca fiind obiectul credinţei noastre şi elementul necesar al mântuirii sufletului nostru, care să nu se întâlnească în Hristos sau care să nu facă referire la Hristos, într-un fel sau altul; numai Hristos este întregul fericirii omului, Soarele care îl luminează, Medicul care îl tămăduieşte, Zidul de foc care îl apără, Prietenul care îl mângâie, Mărgăritarul care îl îmbogăţeşte, Chivotul care îl sprijină, Stânca ce îl susţine în cele mai mari presiuni, „ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca râuri de apă într-un loc uscat şi ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete” (Isaia 32:2). Numai Hristos este scara dintre pământ şi cer, Mijlocitorul dintre Dumnezeu şi om, o taină pe care îngerii din ceruri doresc să o afle, să o iscodească şi să privească în ea (1 Pet. 1:12).
Iată un subiect binecuvântat într-adevăr; cine nu s-ar bucura să-l cerceteze, să se familiarizeze cu el? „Viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17.3). Veniţi deci, haideţi să privim la acest Fiu al neprihănirii; o astfel de privire nu ne poate aduce nici un rău, ci numai bine. Într-adevăr, dacă privim lung la soarele natural, ochii noştri pot orbi, iar feţele ni se pot înnegri, dar dacă privim ţintă la Isus, ochii noştri vor fi mai limpezi, iar feţele mai frumoase. Dacă „lumina ochiului înveseleşte inima ” (Prov. 15:30), cu cât mai mult va fi astfel când avem un obiect atât de binecuvântat la care să privim? Aşa cum Hristos este mai minunat decât lumea întreagă, la fel, această privelişte întrece toate celelalte privelişti; este rezumatul fericirii creştinului, chintesenţa îndatoririlor evanghelice – a privi ţinta la ISUS.
În text avem actul (de a privi ţintă) şi obiectul (Isus). În original, actul este foarte energic, aphorontes eis, pe care limba română nu îl exprimă în totalitate; a privi ţintă semnifică o dezlipire, o întoarcere a ochilor de la un obiect spre altul; sunt două expresii – apo şi eis – una semnifică o întoarcere a ochiului de la toate celelalte lucruri, iar cealaltă o fixare rapidă a ochiului asupra unui astfel de obiect, şi numai asupra unuia de acest fel. Aşadar, este atât o întoarcere a privirii, cât şi o fixare a privirii. Fixare asupra ce? Acesta este obiectul – o privire ţintă la Isus – un nume care denumeşte mila şi mărinimia lui, aşa cum Hristos denumeşte slujba şi rolul lui.
Nu voi fi atât de curios încât să întreb de ce este numit Isus, şi nu Hristos; presupun că Persoana este vizată, iar aceasta le implică pe amândouă. Să observăm numai lucrul acesta: că Isus este cel mai pur nume evanghelic dintre toate celelalte nume – Isus nu era în dialectul Vechiului Testament; primul loc în care citim că acest nume este dat lui Hristos este în Matei 1:21: „şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”. Unii fac observaţia ca acest nume ISUS, I s-a dat de două ori: o dată înainte de moarte – Matei 1:21, iar apoi pentru totdeauna – Filipeni 2:10. Primul a fost un anunţ al intrării Sale în legământ cu Dumnezeu pentru a împlini legea pentru noi şi pentru a muri pentru păcatele noastre; al doilea a fost un anunţ al unei persoane atât de meritorie care, pentru smerenia Sa a fost mai înălţată decât a fost orice altă persoană şi decât va fi orice altă persoană.
La început, Isus a fost numele umil al harului Său meritat; acum, Isus este numele înălţat al slavei Sale sublime. La început, evreii L-au răstignit pe Isus şi Numele Lui; iar apostolul s-a îndoit că Isus era adevăratul Isus; dar acum Dumnezeu L-a înviat din morţi şi „L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi, al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ” ( Fil. 2. 9,10). Intenţia mea nu este să insist asupra acestui nume în opoziţie cu alte nume ale lui Hristos; El este deseori numit Hristos, Domnul, Mijlocitorul, Fiul lui Dumnezeu şi Emanuel; de ce? Isus este toate acestea, Isus este Hristos, căci El este unsul lui Dumnezeu; Isus este Domnul, căci El are stăpânire asupra întregii lumi; Isus este Mijlocitorul, căci El este Împăciuitorul dintre Dumnezeu şi om; Isus este Fiul lui Dumnezeu, căci El a fost veşnic născut înaintea tuturor lumilor; Isus este Emanuel, căci a fost întrupat şi deci, Dumnezeu cu noi. Numai datorită faptului că Isus înseamnă Mântuitor şi că acest nume i-a fost dat pe această bază: „căci El va mântui pe poporul Lui de păcatele Sale”, scopul meu va fi acesta – de a privi la Isus în special în timp ce săvârşeşte marea lucrare a mântuirii noastre de la început la sfârşit. Într-adevăr, aceasta este vestea bună, Evanghelia, privilegiul evanghelic şi îndatorirea noastră evanghelică – DE A PRIVI ŢINTĂ LA ISUS.
Cuvintele de deschidere ale acestei cărţi:
"Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus."
Cel mai splendid subiect de discuţie şi de scriere este ISUS HRISTOS. Citind lucrările lui Cicero, Augustin le-a lăudat pentru elocvenţa lor, dar a continuat spunând: „Nu sunt dulci pentru că numele lui Isus nu este în ele”. Iar mărturisirea lui Bernard este asemănătoare: „Dacă scrii, nu mă delectez cu ceea ce scrii dacă nu citesc numele Isus acolo; dacă discuţi sau dezbaţi, nu mă delectez cu aceste discuţii dacă numele Isus nu se aude în ele”. Într-adevăr, tot ce spunem nu este decât fără gust dacă nu este presărat cu această sare – „n-am avut de gând să ştiu între voi altceva (spune Pavel) decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit”. Înainte de a predica printre corinteni, el a hotărât că acesta urma să fie singurul punct al cunoaşterii despre care să poată afirma că are pricepere şi a decis că în decursul slujirii sale, se va trudi să aducă oamenii la acest punct; acesta a fost lucrul pe care l-a transformat în „lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea” cunoaşterii sale; „ba încă, şi acum (spune el) privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu.” (Ef. 3:18, Fil. 3:8)
În această cunoaştere a lui Hristos, există un „preţ nespus de mare” faţă de toate celelalte cunoaşteri din lume; nu există nimic mai plăcut şi mai mângâietor, mai însufleţitor şi înviorător, mai fermecător şi mai satisfăcător pentru suflet. Numai Hristos este Soarele şi Centrul tuturor adevărurilor divine revelate; iar noi nu putem predica nimic altceva, ca fiind obiectul credinţei noastre şi elementul necesar al mântuirii sufletului nostru, care să nu se întâlnească în Hristos sau care să nu facă referire la Hristos, într-un fel sau altul; numai Hristos este întregul fericirii omului, Soarele care îl luminează, Medicul care îl tămăduieşte, Zidul de foc care îl apără, Prietenul care îl mângâie, Mărgăritarul care îl îmbogăţeşte, Chivotul care îl sprijină, Stânca ce îl susţine în cele mai mari presiuni, „ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca râuri de apă într-un loc uscat şi ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete” (Isaia 32:2). Numai Hristos este scara dintre pământ şi cer, Mijlocitorul dintre Dumnezeu şi om, o taină pe care îngerii din ceruri doresc să o afle, să o iscodească şi să privească în ea (1 Pet. 1:12).
Iată un subiect binecuvântat într-adevăr; cine nu s-ar bucura să-l cerceteze, să se familiarizeze cu el? „Viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, Singurul Dumnezeu, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17.3). Veniţi deci, haideţi să privim la acest Fiu al neprihănirii; o astfel de privire nu ne poate aduce nici un rău, ci numai bine. Într-adevăr, dacă privim lung la soarele natural, ochii noştri pot orbi, iar feţele ni se pot înnegri, dar dacă privim ţintă la Isus, ochii noştri vor fi mai limpezi, iar feţele mai frumoase. Dacă „lumina ochiului înveseleşte inima ” (Prov. 15:30), cu cât mai mult va fi astfel când avem un obiect atât de binecuvântat la care să privim? Aşa cum Hristos este mai minunat decât lumea întreagă, la fel, această privelişte întrece toate celelalte privelişti; este rezumatul fericirii creştinului, chintesenţa îndatoririlor evanghelice – a privi ţinta la ISUS.
În text avem actul (de a privi ţintă) şi obiectul (Isus). În original, actul este foarte energic, aphorontes eis, pe care limba română nu îl exprimă în totalitate; a privi ţintă semnifică o dezlipire, o întoarcere a ochilor de la un obiect spre altul; sunt două expresii – apo şi eis – una semnifică o întoarcere a ochiului de la toate celelalte lucruri, iar cealaltă o fixare rapidă a ochiului asupra unui astfel de obiect, şi numai asupra unuia de acest fel. Aşadar, este atât o întoarcere a privirii, cât şi o fixare a privirii. Fixare asupra ce? Acesta este obiectul – o privire ţintă la Isus – un nume care denumeşte mila şi mărinimia lui, aşa cum Hristos denumeşte slujba şi rolul lui.
Nu voi fi atât de curios încât să întreb de ce este numit Isus, şi nu Hristos; presupun că Persoana este vizată, iar aceasta le implică pe amândouă. Să observăm numai lucrul acesta: că Isus este cel mai pur nume evanghelic dintre toate celelalte nume – Isus nu era în dialectul Vechiului Testament; primul loc în care citim că acest nume este dat lui Hristos este în Matei 1:21: „şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”. Unii fac observaţia ca acest nume ISUS, I s-a dat de două ori: o dată înainte de moarte – Matei 1:21, iar apoi pentru totdeauna – Filipeni 2:10. Primul a fost un anunţ al intrării Sale în legământ cu Dumnezeu pentru a împlini legea pentru noi şi pentru a muri pentru păcatele noastre; al doilea a fost un anunţ al unei persoane atât de meritorie care, pentru smerenia Sa a fost mai înălţată decât a fost orice altă persoană şi decât va fi orice altă persoană.
La început, Isus a fost numele umil al harului Său meritat; acum, Isus este numele înălţat al slavei Sale sublime. La început, evreii L-au răstignit pe Isus şi Numele Lui; iar apostolul s-a îndoit că Isus era adevăratul Isus; dar acum Dumnezeu L-a înviat din morţi şi „L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi, al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ” ( Fil. 2. 9,10). Intenţia mea nu este să insist asupra acestui nume în opoziţie cu alte nume ale lui Hristos; El este deseori numit Hristos, Domnul, Mijlocitorul, Fiul lui Dumnezeu şi Emanuel; de ce? Isus este toate acestea, Isus este Hristos, căci El este unsul lui Dumnezeu; Isus este Domnul, căci El are stăpânire asupra întregii lumi; Isus este Mijlocitorul, căci El este Împăciuitorul dintre Dumnezeu şi om; Isus este Fiul lui Dumnezeu, căci El a fost veşnic născut înaintea tuturor lumilor; Isus este Emanuel, căci a fost întrupat şi deci, Dumnezeu cu noi. Numai datorită faptului că Isus înseamnă Mântuitor şi că acest nume i-a fost dat pe această bază: „căci El va mântui pe poporul Lui de păcatele Sale”, scopul meu va fi acesta – de a privi la Isus în special în timp ce săvârşeşte marea lucrare a mântuirii noastre de la început la sfârşit. Într-adevăr, aceasta este vestea bună, Evanghelia, privilegiul evanghelic şi îndatorirea noastră evanghelică – DE A PRIVI ŢINTĂ LA ISUS.
CAPITOLUL I
Prefaţa, împărţirea şi cuvintele de deschidere
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Îndatorirea de a ne întoarce privirea de la toate celelalte lucruri bune şi rele
Secţiunea II – Un îndemn de a ne întoarce privirile de la toate celelalte lucruri
Secţiunea III – Îndrumări care să ne ajute să ne întoarcem privirile de la toate celelalte lucruri
CAPITOLUL III
Secţiunea I – O explicaţie a actului şi a obiectului
Secţiunea II – Doctrina principală şi confirmarea ei
Secţiunea III – Mustrare
Secţiunea IV – Îndemn
Secţiunea V – Lipsurile noastre în cazul neglijării
Secţiunea VI – Bogăţiile noastre în cazul în care suntem implicaţi activ în această îndatorire
Secţiunea VII – Mai multe motive care să ne încurajeze în această lucrare
Secţiunea VIII – Îndrumări
Privind ţintă la Isus înainte de întemeierea lunii
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre obârşia veşnică a lui Isus
Secţiunea II – Despre alegerea noastră în Hristos înainte de întemeierea lumii
Secţiunea III – Despre marele tratat din veşnicie dintre Dumnezeu şi Hristos de a mântui suflete
Secţiunea IV – Planul
Secţiunea V – Sfatul
Secţiunea VI – Ştiinţa mai dinainte
Secţiunea VII – Hotărârea
Secţiunea VIII – Decretul
Secţiunea IX – Legământul
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în acea veşnicie
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm de Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să-L chemăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus de la creaţie până la prima Sa venire
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre Hristos promis pas cu pas
Secţiunea II – Despre legământul promisiunii aşa cum a fost arătat lui Adam
Secţiunea III – Despre legământul promisiunii aşa cum a fost arătat lui Avraam
Secţiunea IV – Despre legământul promisiunii aşa cum a fost arătat lui Moise
Secţiunea V – Despre legământul promisiunii aşa cum a fost arătat lui David
Secţiunea VI – Despre legământul promisiunii aşa cum a fost arătat lui Israel în preajma perioadei de captivitate
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, de la creaţie până la prima Sa venire
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să-L chemăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus în naşterea Sa
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre vestirea lui Hristos
Secţiunea II – Despre zămislirea lui Hristos
Secţiunea III – Despre dualitatea naturilor în Hristos
Secţiunea IV – Despre distincţia dintre cele două naturi ale lui Hristos
Secţiunea V – Despre unitatea celor două naturi ale lui Hristos în una şi aceeaşi Persoană
Secţiunea VI – Despre naşterea lui Hristos
Secţiunea VII – Despre câteva lucruri care s-au petrecut drept urmare a naşterii lui Hristos
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în naşterea Sa
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Chemându-L pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus în viaţa Sa
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre începutul Evangheliei
Secţiunea II – Despre propovăduirea lui Ioan Botezătorul
Secţiunea III – Despre botezul lui Isus
Secţiunea IV – Despre ispitirea şi postul lui Hristos
Secţiunea V – Despre prima manifestare a lui Hristos
Secţiunea VI – Despre Hristos alungând cu biciul cumpărătorii şi vânzătorii afară din templu
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Despre al doilea an al slujirii lui Hristos şi despre acţiunile Lui săvârşite în timpul acestui an, în general
Secţiunea II – Despre predicile lui Hristos din anul acesta
Secţiunea III – Despre slujba profetică a lui Hristos
Secţiunea IV – Despre minunile lui Hristos
CAPITOLUL III
Secţiunea I – Despre al treilea an al slujirii lui Hristos şi despre acţiunile Lui din acel an, în general
Secţiunea II – Despre rânduirea apostolilor de către Hristos
Secţiunea III – Despre Hristos primind păcătoşii
Secţiunea IV – Despre jugul uşor al lui Hristos şi sarcina Lui neîmpovărătoare
CAPITOLUL IV
Secţiunea I – Despre al patrulea an al slujirii lui Hristos şi despre acţiunile lui din acel an, în general
Secţiunea II – Despre distincţiile sau nenumăratele împărţiri ale neprihănirii lui Hristos
Secţiunea III – Despre sfinţenia naturii lui Hristos
Secţiunea IV – Despre sfinţenia vieţii lui Hristos
Secţiunea V – Despre marea controversă: nu suntem noi justificaţi doar de neprihănirea pasivă a lui Hristos, fără nicio consideraţie dată neprihănirii lui Hristos care este fie inerentă Lui, fie săvârşită de El?
CAPITOLUL V
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în viaţa Sa
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să-L chemăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus în moartea Sa
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre ziua suferinţelor lui Hristos împărţită în părţi şi ore
Secţiunea II – Despre pârâul peste care a trecut Hristos
Secţiunea III – Despre grădina în care a intrat Hristos
Secţiunea IV – Despre rugăciunea pe care a făcut-o Hristos acolo
Secţiunea V – Despre durerile şi agonia pe care le-a suferit Hristos acolo
Secţiunea VI – Despre trădarea lui Iuda, arestarea, legarea şi ducerea lui Hristos la Ana
Secţiunea VII – Despre cercetarea şi osândirea lui Hristos, cu apendicele acestora
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Despre acuzarea lui Hristos şi sfârşitul înspăimântător al lui Iuda
Secţiunea II – Despre trimiterea lui Hristos la Irod şi ceea ce s-a întâmplat aici
Secţiunea III – Despre compararea lui Hristos cu Baraba şi despre întrebarea dezbătută între Pilat şi iudei
Secţiunea IV – Despre Hristos dezbrăcat, biciuit, îmbrăcat în stacojiu şi încoronat cu spini
Secţiunea V – Despre Hristos adus şi osândit
Secţiunea VI – Despre răstignirea lui Hristos şi consecinţele ei
Secţiunea VII – Despre lucrurile care s-au întâmplat ca urmare a răstignirii lui Hristos
CAPITOLUL III
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în moartea Sa
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să-L chemăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus în învierea Sa
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre timpul învierii lui Hristos
Secţiunea II – Despre motivele învierii lui Hristos
Secţiunea III – Despre felul învierii lui Hristos
Secţiunea IV – Despre dovezile învierii lui Hristos
Secţiunea V – Despre arătarea lui Hristos înaintea Mariei Magdalena
Secţiunea VI – Despre arătarea lui Hristos înaintea celor zece ucenici ai Săi
Secţiunea VII – Despre arătarea lui Hristos înaintea tuturor apostolilor Săi
Secţiunea VIII – Despre arătarea lui Hristos înaintea unora dintre apostolii Săi la Marea Tiberiadei
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în învierea Sa
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să-L chemăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus în înălţarea Sa
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre înălţarea lui Hristos şi despre felul în care S-a înălţat
Secţiunea II – Despre locul în care S-a înălţat
Secţiunea III – Despre motivele pentru care S-a înălţat
Secţiunea IV – Despre dreapta lui Dumnezeu şi şederea lui Hristos acolo
Secţiunea V – Despre cele două naturi în care Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu
Secţiunea VI – Despre motivele pentru care Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu
Secţiunea VII – Despre timpul când a fost trimis Duhul Sfânt
Secţiunea VIII – Despre persoanele cărora le-a fost trimis Duhul Sfânt
Secţiunea IX – Despre felul în care a fost trimis Duhul Sfânt
Secţiunea X – Despre măsura în care a fost dat Duhul Sfânt
Secţiunea XI – Despre motivele pentru care a fost trimis Duhul Sfânt
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în înălţare, şedere Sa şi în trimiterea Duhului Sfânt
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să-L chemăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus în mijlocirea Sa
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Ce este mijlocirea lui Hristos?
Secţiunea II – Conform cărei naturi mijloceşte Hristos?
Secţiunea III – Către cine este îndreptată mijlocirea lui Hristos?
Secţiunea IV – Pentru cine se face această mijlocire?
Secţiunea V – Ce asemănare există între mijlocirile lui Hristos şi mijlocirile marilor preoţi din vechime
Secţiunea VI – Care este diferenţa dintre mijlocirea lui Hristos şi mijlocirile marilor preoţi din vechime
Secţiunea VII – Care sunt însuşirile acestei mijlociri a lui Isus Hristos?
Secţiunea VIII – În ce constă mijlocirea lui Hristos?
Secţiunea IX – Cât de puternică şi eficientă este mijlocirea lui Hristos înaintea lui Dumnezeu, Tatăl Său
Secţiunea X – Despre motivele mijlocirii lui Hristos
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în mijlocirea Sa
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să ne rugăm şi să-L lăudăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus în a doua Sa venire
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre Hristos pregătindu-Se pentru judecată
Secţiunea II – Despre Hristos venind pentru judecată
Secţiunea III – Despre Hristos chemându-i pe cei aleşi să vină la judecată
Secţiunea IV – Despre Hristos şi sfinţii Lui întâlnindu-Se în ziua judecăţii
Secţiunea V – Despre Hristos judecând şi dându-le sentinţa sfinţilor
Secţiunea VI – Despre Hristos şi sfinţii judecând restul lumii
Secţiunea VII – Despre Hristos şi sfinţii Lui suindu-se la cer şi despre sfârşitul acestei lumi
Secţiunea VIII – Despre Hristos predându-I şi dându-I Împărăţia lui Dumnezeu Tatăl
Secţiunea IX – Despre supunerea lui Hristos faţă de Tatăl Său, ca Dumnezeu să fie totul în toţi
Secţiunea X – Despre Hristos (în ciuda celor de mai sus) fiind totul în toate pentru sfinţii Lui binecuvântaţi, mântuiţi şi răscumpăraţi, pentru toată veşnicia
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în a doua Sa venire
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să-L chemăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Concluzie
Prefaţa, împărţirea şi cuvintele de deschidere
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Îndatorirea de a ne întoarce privirea de la toate celelalte lucruri bune şi rele
Secţiunea II – Un îndemn de a ne întoarce privirile de la toate celelalte lucruri
Secţiunea III – Îndrumări care să ne ajute să ne întoarcem privirile de la toate celelalte lucruri
CAPITOLUL III
Secţiunea I – O explicaţie a actului şi a obiectului
Secţiunea II – Doctrina principală şi confirmarea ei
Secţiunea III – Mustrare
Secţiunea IV – Îndemn
Secţiunea V – Lipsurile noastre în cazul neglijării
Secţiunea VI – Bogăţiile noastre în cazul în care suntem implicaţi activ în această îndatorire
Secţiunea VII – Mai multe motive care să ne încurajeze în această lucrare
Secţiunea VIII – Îndrumări
Privind ţintă la Isus înainte de întemeierea lunii
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre obârşia veşnică a lui Isus
Secţiunea II – Despre alegerea noastră în Hristos înainte de întemeierea lumii
Secţiunea III – Despre marele tratat din veşnicie dintre Dumnezeu şi Hristos de a mântui suflete
Secţiunea IV – Planul
Secţiunea V – Sfatul
Secţiunea VI – Ştiinţa mai dinainte
Secţiunea VII – Hotărârea
Secţiunea VIII – Decretul
Secţiunea IX – Legământul
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în acea veşnicie
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm de Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să-L chemăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus de la creaţie până la prima Sa venire
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre Hristos promis pas cu pas
Secţiunea II – Despre legământul promisiunii aşa cum a fost arătat lui Adam
Secţiunea III – Despre legământul promisiunii aşa cum a fost arătat lui Avraam
Secţiunea IV – Despre legământul promisiunii aşa cum a fost arătat lui Moise
Secţiunea V – Despre legământul promisiunii aşa cum a fost arătat lui David
Secţiunea VI – Despre legământul promisiunii aşa cum a fost arătat lui Israel în preajma perioadei de captivitate
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, de la creaţie până la prima Sa venire
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să-L chemăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus în naşterea Sa
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre vestirea lui Hristos
Secţiunea II – Despre zămislirea lui Hristos
Secţiunea III – Despre dualitatea naturilor în Hristos
Secţiunea IV – Despre distincţia dintre cele două naturi ale lui Hristos
Secţiunea V – Despre unitatea celor două naturi ale lui Hristos în una şi aceeaşi Persoană
Secţiunea VI – Despre naşterea lui Hristos
Secţiunea VII – Despre câteva lucruri care s-au petrecut drept urmare a naşterii lui Hristos
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în naşterea Sa
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Chemându-L pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus în viaţa Sa
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre începutul Evangheliei
Secţiunea II – Despre propovăduirea lui Ioan Botezătorul
Secţiunea III – Despre botezul lui Isus
Secţiunea IV – Despre ispitirea şi postul lui Hristos
Secţiunea V – Despre prima manifestare a lui Hristos
Secţiunea VI – Despre Hristos alungând cu biciul cumpărătorii şi vânzătorii afară din templu
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Despre al doilea an al slujirii lui Hristos şi despre acţiunile Lui săvârşite în timpul acestui an, în general
Secţiunea II – Despre predicile lui Hristos din anul acesta
Secţiunea III – Despre slujba profetică a lui Hristos
Secţiunea IV – Despre minunile lui Hristos
CAPITOLUL III
Secţiunea I – Despre al treilea an al slujirii lui Hristos şi despre acţiunile Lui din acel an, în general
Secţiunea II – Despre rânduirea apostolilor de către Hristos
Secţiunea III – Despre Hristos primind păcătoşii
Secţiunea IV – Despre jugul uşor al lui Hristos şi sarcina Lui neîmpovărătoare
CAPITOLUL IV
Secţiunea I – Despre al patrulea an al slujirii lui Hristos şi despre acţiunile lui din acel an, în general
Secţiunea II – Despre distincţiile sau nenumăratele împărţiri ale neprihănirii lui Hristos
Secţiunea III – Despre sfinţenia naturii lui Hristos
Secţiunea IV – Despre sfinţenia vieţii lui Hristos
Secţiunea V – Despre marea controversă: nu suntem noi justificaţi doar de neprihănirea pasivă a lui Hristos, fără nicio consideraţie dată neprihănirii lui Hristos care este fie inerentă Lui, fie săvârşită de El?
CAPITOLUL V
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în viaţa Sa
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să-L chemăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus în moartea Sa
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre ziua suferinţelor lui Hristos împărţită în părţi şi ore
Secţiunea II – Despre pârâul peste care a trecut Hristos
Secţiunea III – Despre grădina în care a intrat Hristos
Secţiunea IV – Despre rugăciunea pe care a făcut-o Hristos acolo
Secţiunea V – Despre durerile şi agonia pe care le-a suferit Hristos acolo
Secţiunea VI – Despre trădarea lui Iuda, arestarea, legarea şi ducerea lui Hristos la Ana
Secţiunea VII – Despre cercetarea şi osândirea lui Hristos, cu apendicele acestora
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Despre acuzarea lui Hristos şi sfârşitul înspăimântător al lui Iuda
Secţiunea II – Despre trimiterea lui Hristos la Irod şi ceea ce s-a întâmplat aici
Secţiunea III – Despre compararea lui Hristos cu Baraba şi despre întrebarea dezbătută între Pilat şi iudei
Secţiunea IV – Despre Hristos dezbrăcat, biciuit, îmbrăcat în stacojiu şi încoronat cu spini
Secţiunea V – Despre Hristos adus şi osândit
Secţiunea VI – Despre răstignirea lui Hristos şi consecinţele ei
Secţiunea VII – Despre lucrurile care s-au întâmplat ca urmare a răstignirii lui Hristos
CAPITOLUL III
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în moartea Sa
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să-L chemăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus în învierea Sa
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre timpul învierii lui Hristos
Secţiunea II – Despre motivele învierii lui Hristos
Secţiunea III – Despre felul învierii lui Hristos
Secţiunea IV – Despre dovezile învierii lui Hristos
Secţiunea V – Despre arătarea lui Hristos înaintea Mariei Magdalena
Secţiunea VI – Despre arătarea lui Hristos înaintea celor zece ucenici ai Săi
Secţiunea VII – Despre arătarea lui Hristos înaintea tuturor apostolilor Săi
Secţiunea VIII – Despre arătarea lui Hristos înaintea unora dintre apostolii Săi la Marea Tiberiadei
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în învierea Sa
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să-L chemăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus în înălţarea Sa
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre înălţarea lui Hristos şi despre felul în care S-a înălţat
Secţiunea II – Despre locul în care S-a înălţat
Secţiunea III – Despre motivele pentru care S-a înălţat
Secţiunea IV – Despre dreapta lui Dumnezeu şi şederea lui Hristos acolo
Secţiunea V – Despre cele două naturi în care Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu
Secţiunea VI – Despre motivele pentru care Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu
Secţiunea VII – Despre timpul când a fost trimis Duhul Sfânt
Secţiunea VIII – Despre persoanele cărora le-a fost trimis Duhul Sfânt
Secţiunea IX – Despre felul în care a fost trimis Duhul Sfânt
Secţiunea X – Despre măsura în care a fost dat Duhul Sfânt
Secţiunea XI – Despre motivele pentru care a fost trimis Duhul Sfânt
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în înălţare, şedere Sa şi în trimiterea Duhului Sfânt
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să-L chemăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus în mijlocirea Sa
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Ce este mijlocirea lui Hristos?
Secţiunea II – Conform cărei naturi mijloceşte Hristos?
Secţiunea III – Către cine este îndreptată mijlocirea lui Hristos?
Secţiunea IV – Pentru cine se face această mijlocire?
Secţiunea V – Ce asemănare există între mijlocirile lui Hristos şi mijlocirile marilor preoţi din vechime
Secţiunea VI – Care este diferenţa dintre mijlocirea lui Hristos şi mijlocirile marilor preoţi din vechime
Secţiunea VII – Care sunt însuşirile acestei mijlociri a lui Isus Hristos?
Secţiunea VIII – În ce constă mijlocirea lui Hristos?
Secţiunea IX – Cât de puternică şi eficientă este mijlocirea lui Hristos înaintea lui Dumnezeu, Tatăl Său
Secţiunea X – Despre motivele mijlocirii lui Hristos
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în mijlocirea Sa
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să ne rugăm şi să-L lăudăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Privind ţintă la Isus în a doua Sa venire
CAPITOLUL I
Secţiunea I – Despre Hristos pregătindu-Se pentru judecată
Secţiunea II – Despre Hristos venind pentru judecată
Secţiunea III – Despre Hristos chemându-i pe cei aleşi să vină la judecată
Secţiunea IV – Despre Hristos şi sfinţii Lui întâlnindu-Se în ziua judecăţii
Secţiunea V – Despre Hristos judecând şi dându-le sentinţa sfinţilor
Secţiunea VI – Despre Hristos şi sfinţii judecând restul lumii
Secţiunea VII – Despre Hristos şi sfinţii Lui suindu-se la cer şi despre sfârşitul acestei lumi
Secţiunea VIII – Despre Hristos predându-I şi dându-I Împărăţia lui Dumnezeu Tatăl
Secţiunea IX – Despre supunerea lui Hristos faţă de Tatăl Său, ca Dumnezeu să fie totul în toţi
Secţiunea X – Despre Hristos (în ciuda celor de mai sus) fiind totul în toate pentru sfinţii Lui binecuvântaţi, mântuiţi şi răscumpăraţi, pentru toată veşnicia
CAPITOLUL II
Secţiunea I – Să-L cunoaştem pe Isus în timp ce săvârşeşte măreaţa lucrare a mântuirii noastre, în a doua Sa venire
Secţiunea II – Să cugetăm la Isus în această privinţă
Secţiunea III – Să tânjim după Isus în această privinţă
Secţiunea IV – Să nădăjduim în Isus în această privinţă
Secţiunea V – Să credem în Isus în această privinţă
Secţiunea VI – Să-L iubim pe Isus în această privinţă
Secţiunea VII – Să ne bucurăm în Isus în această privinţă
Secţiunea VIII – Să-L chemăm pe Isus în această privinţă
Secţiunea IX – Să ne asemănăm cu Isus în această privinţă
Concluzie
Când Domnul va arunca multe mii de oameni în iad, pentru ca acolo să fie chinuiţi în veci de veci, lucrul acesta va arăta că Dumnezeu iubeşte dreptatea, dar când Însuşi Fiul Lui ia asupra Sa păcatele noastre, iar Dumnezeu nu-L cruţă (chiar acesta este cuvântul Scripturii: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiu Său”, Rom.8:32), lucrul acesta, fără îndoială, declară mult mai mult dragostea lui Dumnezeu pentru neprihănire decât dacă întreaga lume ar fi fost condamnată. O, suflete, cugetă şi minunează-te! Isus Hristos a fost soluţia şi, în Hristos nu numai mila lui Dumnezeu este înălţată, ci şi dreptatea Sa. Da, este mult mai înălţată şi mult mai slăvită în această mântuire decât ar fi putut fi vreodată în condamnarea ta.
Dacă Dumnezeu te rânduieşte la viaţa veşnică, atunci, în această lume, te rânduieşte la o viaţă sfântă, plină de har. Dacă nu este sfinţire, nu este alegere; dacă nu este har, nu este slavă. Trebuie să fii o piatră preţioasă aici înainte ca Dumnezeu să te ia sus în acea mare zi.
Am auzit unele raţionamente blasfemiatoare: „Dacă suntem predestinaţi să fim mântuiţi, putem trăi după cum poftim, deoarece indiferent cum trăim – niciodată într-un mod prea păcătos – oricum vom fi mântuiţi.” O, ce grozăvie! O, ce raţionamente diavoleşti! Fără îndoială că acestea vin de la diavol, şi nu de la Dumnezeu, nici din Cuvântul Său. Observaţi aici una din profunzimile lui Satan: „În lucrurile lumii acesteia, el ispiteşte oamenii să se îndoiască de grija lui Dumnezeu, şi să se încreadă în totalitate în mijloace; dar în lucrurile cereşti şi în chestiunile mântuirii, el ispiteşte oamenii să pună totul pe seama decretelor lui Dumnezeu, a hotărârilor lui Dumnezeu, fără să acorde atenţie mijloacelor” (Gal. 3.29). Astfel de oameni ar putea la fel de bine să spună: „Domnul a hotărât că vom trăi până la un anumit timp şi, până atunci, nu vom muri; prin urmare, ce nevoie avem de hrană pentru sănătate, sau de doctori pentru boli?” O, luaţi seama la aceste raţionamente! Decretul lui Dumnezeu nu elimină folosirea mijloacelor, ci le întăreşte şi le confirmă.
"Pentru Mine nu este atât de greu să te aduc în cer şi să-ţi mântuiesc sufletul, cât a fost de greu să-L trimit pe Fiul Meu în lume pentru a fi făcut blestem pentru păcat. Dar când am făcut deja o lucrare aşa de mare, şi când am fost deja credincios în împlinirea acestei promisiuni, ce altceva poţi face decât să crezi în credincioşia Mea de a împlini celelalte promisiuni? Dacă un om ţi-ar datora 1000 de lire şi ţi-ar plăti 999, ai fi sigur că nu te va înşela în partea rămasă. Ei bine, Dumnezeu Şi-a plătit cei 999, şi toată slava cerului este ca o singură unitate în comparaţie cu ceea ce a făcut deja. Putem aşadar, să credem deplin că Cel care a făcut deja atât de mult pentru noi, nu va lăsa puţinul rămas nefăcut."
Adevăratul motiv pentru care se spun atât de multe despre moartea Lui şi atât de puţine despre viaţa Lui, este fie din cauză că nu înţelegem plinătatea vieţii Lui, fie din cauză că suntem fireşti şi egoişti, ţinând mai mult la izbăvirea de iad decât la sfinţenia pe pământ, ţinând mai mult la un beneficiu venit de la Hristos decât la asemănarea cu Hristos.
Oh! Ca Domnul cerului, Creatorul lumii, gloria îngerilor, înţelepciunea lui Dumnezeu să fie pedepsit de dragul meu cu bice şi nuiele! Oh, inimă, cum mă pot gândi la aceasta fără lacrimi de sânge? Oh, bucurie a îngerilor şi slavă a sfinţilor, cine Te-a desfigurat aşa? Cine Te-a pângărit cu atâtea lovituri sângeroase? În mod cert, nu au fost păcatele Tale, ci ale mele! Dragostea şi mila Te-au înconjurat şi Te-au făcut să iei asupra Ta o povară atât de grea! Dragostea a fost cauza pentru care mi-ai acordat toate beneficiile Tale, iar mila Te-a mişcat să iei asupra Ta toate mizeriile mele...
Oh, suflete, de ce eşti obosit şi fără putere faţă de acest obiect binecuvântat? Să dorească Ahab cu atâta intensitate via lui Nabot, să o dorească atât de fierbinte încât să cadă la pat? Şi sângele lui Hristos nu este oare mai bun decât via lui Nabot? Cum se face, oh, suflete, că nu eşti bolnav în pat de dorinţă după Isus? Când David tânjea cu putere după Legea lui Dumnezeu, şi-a exprimat dorinţele prin tânjirea şi topirea sufletului său: „Totdeauna mi se topeşte sufletul de dor după legile Tale… Îmi tânjeşte sufletul după mântuirea Ta” (Ps. 119:20, 81). Oh, unde sunt aceste tânjiri şi topiri? Apostolul exprimă tăria dorinţei prin gemete (2 Cor. 5:2), care este limbajul bolii. Oh, unde sunt aceste gemete după moartea lui Hristos? Când îmi aduc aminte de faptul că moartea lui Hristos este răscumpărarea mea şi că rănile lui Hristos sunt balsamul meu, că loviturile lui Hristos sunt leacurile mele, că sângele lui Hristos este izvorul meu în care mă pot spăla şi pot fi curat, cum aş putea să fac altceva decât să te rog aşa: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri”? Oh, sunt nenorocit dacă nu am o parte în acest sânge! Numai acest sânge poate vindeca sufletul meu, numai acest izvor este deschis pentru casa lui David şi pentru locuitorii Ierusalimului şi numai el îmi poate astâmpăra setea. Iar acum că am văzut izvorul deschis, cum ar trebui să însetez şi să strig împreună cu femeia din Samaria: „Dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete” (Ioan 4:14)!? Dar vai, o spun, o spun, dar oh, de-aş putea-o simţi! Oh, Isus al meu! De-ai naşte în mine dorinţe fierbinţi, tânjiri vehemente, gemete de negrăit, suspine puternice! Oh, de-aş fi ca pământul uscat şi însetat care se cască şi se despică şi se deschide pentru a primi stropi de ploaie! Când duhul meu este într-o stare bună, simt unele tânjiri după sângele lui Hristos, dar cât de scurte sunt acestea! Cât de nevrednice de lucrurile după care tânjesc! Vino, Doamne, aprinde-mă în dorinţe fierbinţi, arzânde şi apoi, dă-mi lucrul dorit!
Dacă în mine este vreo scânteie de dragoste faţă de Hristos sau vreo asemănare cu Hristos sau, dacă vreau ca Hristos să poarte iubire, dragoste, consideraţie, respect faţă de mine, aceasta m-ar obliga negreşit să detest păcatul, să-l lepăd de la mine, să-l stârpesc, să-l abandonez şi să-mi scap inima de el. Adevărul este că nu pot da o dovadă mai mare a iubirii mele sincere, a devoţiunii mele totale, a respectului, conformităţii, asemănării, a simpatiei mele cu şi faţă de Hristos decât folosindu-mă de toată violenţa, de toată severitatea sfântă împotriva păcatului, numai de dragul Lui.
Oh, valoarea, excelenţa morţii lui Hristos!! – Mulţi au tendinţa să se plângă: „Oh, murdăria păcatelor mele! Oh, ofensele şi răutatea nelegiuirilor mele! Nu mă tulbură atât de mult mizeria mea, sau nimicirea mea, cât faptul că Dumnezeu este indignat!” Suflet dulce! Întoarce-ţi ochii aici! Cu siguranţă, această moarte a lui Hristos Îl satisface pe Dumnezeu mult mai mult decât L-ar putea supăra toate păcatele tale; jertfa lui Hristos emană o mireasmă mai puternică decât scârboşenia emanată de toate păcatele tale. Excelenţa morţii lui Hristos de a face pe un om neprihănit depăşeşte nespus de mult murdăria păcatului care face pe un om păcătos. Vino atunci şi apropie-te de Hristos!
Motivul pentru care atât de multă predicare este zadarnică între noi, motivul pentru care aceia care mărturisesc o credinţă trec de la o predică la alta şi nu obosesc niciodată să tot audă, să citească, şi în cuida tuturor acestora, sufletele lor sunt tot lihnite şi ofilite, este că nu meditează. De aceea i-a poruncit Dumnezeu lui Iosua: „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta: cugetă asupra ei zi şi noapte”.
Dacă Hristos este absent, este noapte pretutindeni, dar dacă Hristos Se arată, El transformă totul într-o zi luminoasă. Nu există nici o durere ca aceea care sesizează pierderea lui Hristos şi de aceea, în iad aceasta este socotită ca fiind cea mai mare durere. Să Îl pierzi pe Dumnezeu şi să Îl pierzi pe Isus Hristos este un mai mare chin (spun teologii) decât să înduri toate acele biciuiri de foc, toate acele flăcări care nu se sting, acel frig insuportabil, acea duhoare oribilă; şi pe de altă parte, în cer nu există nici o bucurie ca cea care simte prezenţa lui Hristos: „În prezenţa Ta este plinătate de bucurie şi la dreapta Ta sunt desfătări veşnice” (Ps. 16:11). Aş prefera mai degrabă să fiu în iad cu Hristos (a spus cineva) decât în cer fără Hristos. Aceasta este culmea bucuriilor cerului, chintesenţa slavei, cea mai înaltă fericire a sfinţilor.
Dacă Îl iubesc pe Hristos, nu pot să nu tânjesc după comuniune şi părtăşie cu Hristos. „Oriunde ai fi, Mântuitorule binecuvântat, nu mi da altă fericire decât fericirea de a fi cu Tine. Dacă eşti pe pământ, aş călători zi şi noapte ca să vin la Tine; dacă eşti pe mare, aş înota împreună cu Petru spre Tine; dacă mergi călare în semn de victorie, Ţi-aş cânta «Osana»; şi dacă eşti în slavă, cât aş fi de fericit să Te privesc!...” (spunea Augustin).
„Ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: «Este Domnul!»” Ioan are privirea cea mai ageră dintre toţi, el se gândeşte la miracol şi la cel ce a săvârşit miracolul şi trage imediat concluzia: „Este Domnul!” Ah, suflete, cugetă la misterul acestei descoperiri! Dacă se converteşte vreodată un suflet şi se întoarce acasă la Hristos, atunci, „este Domnul”! Dar, ah, unde este Domnul de am pierdut de atâta timp prezenţa Lui care aduce convertiri? Oh, de-am avea o arătare a lui Isus Hristos! Până atunci, putem predica până când ne dăm duhul, dar nu vom realiza nimic! Chiar dacă facem tot ce putem, sufletele tot vor merge în iad dacă Domnul nu-i opreşte brusc din goana lor; pastorii nu pot face altceva decât să spună că oamenii pot fi mântuiţi aşa şi aşa. Şi aşa şi aşa vor fi oamenii condamnaţi: „cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa” (Ioan 3:36). După ce predicatorii spun tot ce au de spus, numai Dumnezeu este Acela care trebuie să dea binecuvântarea. Oh, ce este predicarea fără prezenţa lui Hristos? Auzind de faptele vitejeşti ale săbiei lui Scanderbeg, cineva a trimis să-i fie adusă această sabie; şi când a văzut-o, a spus: „Este aceasta sabia care a făcut asemenea isprăvi mari? Cu ce se deosebeşte sabia asta de oricare alta?” „Oh (a spus Scanderbeg), eu ţi-am trimis sabia mea, nu braţul meu care a mânuit-o!” Tot astfel predicatorii pot folosi sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu, dar dacă braţul Duhului nu îi însoţeşte, o pot învârti în fiecare Sabat aproape fără nici un rezultat.
Vai! Se apropie cu repeziciune vremea când întreaga lume va fi topită şi când Dumnezeu va fi „totul în toate”. Aici este fericirea sfinţilor: să-L aibă pe Dumnezeu în mod direct, să-L aibă pe Dumnezeu în mod deplin şi să-L aibă numai pe Dumnezeu. Să nu se pregătească oare sfinţii pentru o asemenea stare? Tu, cel care ai lumea, foloseşte-te de ea ca şi cum n-ar fi, căci chipul lumii acesteia trece (1 Cor. 7:31). Iar tu, cel care ai puţin de-a face cu lumea, îmbunătăţeşte-ţi starea; cu siguranţă că este vina ta dacă nu ai mai mult de-a face cu Dumnezeu, de vreme ce există prea puţine alte lucruri care să-ţi absoarbă inima. Dumnezeu poate locui şi umbla în inimile voastre fără tulburare; „nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţii” (spune înţeleptul într-o situaţie) – o condiţie de mijloc este mai capabilă să ne aducă fericire, decât aceea care ne încarcă excesiv cu lucruri exterioare; în timp ce alţii îşi calculează profitul, tu poţi spune împreună cu David: „Cât de scumpe mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!” (Ps. 139:17). În timp ce alţii îşi înaintează procesele la tribunal, tu poţi înainta tot ceea ce ai la un tron de har; şi în timp ce alţii îşi numără turmele şi cirezile, tu poţi folosi aritmetica pentru a-ţi număra zilele; în timp ce alţii nu pot scăpa din ghearele lumii, tu du-te în îmbrăţişările Dumnezeului tău. Oh, scopul acestora este să vă pregătească pentru desfătări mai depline şi mai depline în Dumnezeu. Dumnezeu va fi „totul în toate”, şi aceasta este culmea fericirii cerului. Cu siguranţă, cu cât ai mai puţin din lumea aceasta, cu atât ai mai mult din fericirea cerului, chiar aici pe pământ (şi aceasta se poate îmbunătăţi); căci ce este fericirea cerului dacă nu desfătarea numai în Dumnezeu? Creştini! Dacă simţiţi vreo înclinaţie, vreo tânjire, vreo dorinţă ascunsă după lumea aceasta, daţi-mi voie să vă spun că nu veţi fi niciodată fericiţi până când nu veţi fi pierdut totul, până când nu veţi mai avea prieteni, sau averi, ci numai desfătarea în Dumnezeu! Când totul se va sfârşi, când lumea aceasta va fi un nimic, când resursele vor înceta atât pentru trup, cât şi pentru suflet, şi când Hristos Îşi va sfârşi slujba de mijlocire, iar Fiul Se va supune Tatălui Său, atunci Dumnezeu va fi „totul în tot”.
Dacă aş mai avea un singur mesaj de rostit lumii acesteia, ar fi următorul: Oh, fie ca toate duhurile să fie absorbite de Hristos! Haideţi să nu ne ocupăm singuri prea mult cu jucării, sau cu nimicuri, cu lucruri comune sau josnice, ci să privim la Isus. Cu siguranţă, Hristos este de ajuns să ne umple gândurile, tânjirile, nădejdile, iubirile, bucuriile, sau orice este înlăuntrul nostru sau în afara noastră. Numai Hristos cuprinde circumferinţa întregii noastre fericiri; Hristos este perla ascunsă în ogorul întins al Cuvântului lui Dumnezeu; Hristos este ţinta întregii Scripturi; toate lucrurile şi persoanele din lumea veche au fost prefigurări ale Lui, toţi prorocii L-au prevestit pe El; întreaga dragoste a lui Dumnezeu trece prin El, toate darurile şi harurile (roadele) Duhului curg din El, ochii lui Dumnezeu sunt concentraţi asupra Lui şi toate planurile Lui, atât din cer, cât şi de pe pământ, se întâlnesc în El. Marele plan al lui Dumnezeu este acesta: „spre a-Şi uni iarăşi într unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ” (Ef. 1:10).
Dacă Dumnezeu te rânduieşte la viaţa veşnică, atunci, în această lume, te rânduieşte la o viaţă sfântă, plină de har. Dacă nu este sfinţire, nu este alegere; dacă nu este har, nu este slavă. Trebuie să fii o piatră preţioasă aici înainte ca Dumnezeu să te ia sus în acea mare zi.
Am auzit unele raţionamente blasfemiatoare: „Dacă suntem predestinaţi să fim mântuiţi, putem trăi după cum poftim, deoarece indiferent cum trăim – niciodată într-un mod prea păcătos – oricum vom fi mântuiţi.” O, ce grozăvie! O, ce raţionamente diavoleşti! Fără îndoială că acestea vin de la diavol, şi nu de la Dumnezeu, nici din Cuvântul Său. Observaţi aici una din profunzimile lui Satan: „În lucrurile lumii acesteia, el ispiteşte oamenii să se îndoiască de grija lui Dumnezeu, şi să se încreadă în totalitate în mijloace; dar în lucrurile cereşti şi în chestiunile mântuirii, el ispiteşte oamenii să pună totul pe seama decretelor lui Dumnezeu, a hotărârilor lui Dumnezeu, fără să acorde atenţie mijloacelor” (Gal. 3.29). Astfel de oameni ar putea la fel de bine să spună: „Domnul a hotărât că vom trăi până la un anumit timp şi, până atunci, nu vom muri; prin urmare, ce nevoie avem de hrană pentru sănătate, sau de doctori pentru boli?” O, luaţi seama la aceste raţionamente! Decretul lui Dumnezeu nu elimină folosirea mijloacelor, ci le întăreşte şi le confirmă.
"Pentru Mine nu este atât de greu să te aduc în cer şi să-ţi mântuiesc sufletul, cât a fost de greu să-L trimit pe Fiul Meu în lume pentru a fi făcut blestem pentru păcat. Dar când am făcut deja o lucrare aşa de mare, şi când am fost deja credincios în împlinirea acestei promisiuni, ce altceva poţi face decât să crezi în credincioşia Mea de a împlini celelalte promisiuni? Dacă un om ţi-ar datora 1000 de lire şi ţi-ar plăti 999, ai fi sigur că nu te va înşela în partea rămasă. Ei bine, Dumnezeu Şi-a plătit cei 999, şi toată slava cerului este ca o singură unitate în comparaţie cu ceea ce a făcut deja. Putem aşadar, să credem deplin că Cel care a făcut deja atât de mult pentru noi, nu va lăsa puţinul rămas nefăcut."
Adevăratul motiv pentru care se spun atât de multe despre moartea Lui şi atât de puţine despre viaţa Lui, este fie din cauză că nu înţelegem plinătatea vieţii Lui, fie din cauză că suntem fireşti şi egoişti, ţinând mai mult la izbăvirea de iad decât la sfinţenia pe pământ, ţinând mai mult la un beneficiu venit de la Hristos decât la asemănarea cu Hristos.
Oh! Ca Domnul cerului, Creatorul lumii, gloria îngerilor, înţelepciunea lui Dumnezeu să fie pedepsit de dragul meu cu bice şi nuiele! Oh, inimă, cum mă pot gândi la aceasta fără lacrimi de sânge? Oh, bucurie a îngerilor şi slavă a sfinţilor, cine Te-a desfigurat aşa? Cine Te-a pângărit cu atâtea lovituri sângeroase? În mod cert, nu au fost păcatele Tale, ci ale mele! Dragostea şi mila Te-au înconjurat şi Te-au făcut să iei asupra Ta o povară atât de grea! Dragostea a fost cauza pentru care mi-ai acordat toate beneficiile Tale, iar mila Te-a mişcat să iei asupra Ta toate mizeriile mele...
Oh, suflete, de ce eşti obosit şi fără putere faţă de acest obiect binecuvântat? Să dorească Ahab cu atâta intensitate via lui Nabot, să o dorească atât de fierbinte încât să cadă la pat? Şi sângele lui Hristos nu este oare mai bun decât via lui Nabot? Cum se face, oh, suflete, că nu eşti bolnav în pat de dorinţă după Isus? Când David tânjea cu putere după Legea lui Dumnezeu, şi-a exprimat dorinţele prin tânjirea şi topirea sufletului său: „Totdeauna mi se topeşte sufletul de dor după legile Tale… Îmi tânjeşte sufletul după mântuirea Ta” (Ps. 119:20, 81). Oh, unde sunt aceste tânjiri şi topiri? Apostolul exprimă tăria dorinţei prin gemete (2 Cor. 5:2), care este limbajul bolii. Oh, unde sunt aceste gemete după moartea lui Hristos? Când îmi aduc aminte de faptul că moartea lui Hristos este răscumpărarea mea şi că rănile lui Hristos sunt balsamul meu, că loviturile lui Hristos sunt leacurile mele, că sângele lui Hristos este izvorul meu în care mă pot spăla şi pot fi curat, cum aş putea să fac altceva decât să te rog aşa: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri”? Oh, sunt nenorocit dacă nu am o parte în acest sânge! Numai acest sânge poate vindeca sufletul meu, numai acest izvor este deschis pentru casa lui David şi pentru locuitorii Ierusalimului şi numai el îmi poate astâmpăra setea. Iar acum că am văzut izvorul deschis, cum ar trebui să însetez şi să strig împreună cu femeia din Samaria: „Dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete” (Ioan 4:14)!? Dar vai, o spun, o spun, dar oh, de-aş putea-o simţi! Oh, Isus al meu! De-ai naşte în mine dorinţe fierbinţi, tânjiri vehemente, gemete de negrăit, suspine puternice! Oh, de-aş fi ca pământul uscat şi însetat care se cască şi se despică şi se deschide pentru a primi stropi de ploaie! Când duhul meu este într-o stare bună, simt unele tânjiri după sângele lui Hristos, dar cât de scurte sunt acestea! Cât de nevrednice de lucrurile după care tânjesc! Vino, Doamne, aprinde-mă în dorinţe fierbinţi, arzânde şi apoi, dă-mi lucrul dorit!
Dacă în mine este vreo scânteie de dragoste faţă de Hristos sau vreo asemănare cu Hristos sau, dacă vreau ca Hristos să poarte iubire, dragoste, consideraţie, respect faţă de mine, aceasta m-ar obliga negreşit să detest păcatul, să-l lepăd de la mine, să-l stârpesc, să-l abandonez şi să-mi scap inima de el. Adevărul este că nu pot da o dovadă mai mare a iubirii mele sincere, a devoţiunii mele totale, a respectului, conformităţii, asemănării, a simpatiei mele cu şi faţă de Hristos decât folosindu-mă de toată violenţa, de toată severitatea sfântă împotriva păcatului, numai de dragul Lui.
Oh, valoarea, excelenţa morţii lui Hristos!! – Mulţi au tendinţa să se plângă: „Oh, murdăria păcatelor mele! Oh, ofensele şi răutatea nelegiuirilor mele! Nu mă tulbură atât de mult mizeria mea, sau nimicirea mea, cât faptul că Dumnezeu este indignat!” Suflet dulce! Întoarce-ţi ochii aici! Cu siguranţă, această moarte a lui Hristos Îl satisface pe Dumnezeu mult mai mult decât L-ar putea supăra toate păcatele tale; jertfa lui Hristos emană o mireasmă mai puternică decât scârboşenia emanată de toate păcatele tale. Excelenţa morţii lui Hristos de a face pe un om neprihănit depăşeşte nespus de mult murdăria păcatului care face pe un om păcătos. Vino atunci şi apropie-te de Hristos!
Motivul pentru care atât de multă predicare este zadarnică între noi, motivul pentru care aceia care mărturisesc o credinţă trec de la o predică la alta şi nu obosesc niciodată să tot audă, să citească, şi în cuida tuturor acestora, sufletele lor sunt tot lihnite şi ofilite, este că nu meditează. De aceea i-a poruncit Dumnezeu lui Iosua: „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta: cugetă asupra ei zi şi noapte”.
Dacă Hristos este absent, este noapte pretutindeni, dar dacă Hristos Se arată, El transformă totul într-o zi luminoasă. Nu există nici o durere ca aceea care sesizează pierderea lui Hristos şi de aceea, în iad aceasta este socotită ca fiind cea mai mare durere. Să Îl pierzi pe Dumnezeu şi să Îl pierzi pe Isus Hristos este un mai mare chin (spun teologii) decât să înduri toate acele biciuiri de foc, toate acele flăcări care nu se sting, acel frig insuportabil, acea duhoare oribilă; şi pe de altă parte, în cer nu există nici o bucurie ca cea care simte prezenţa lui Hristos: „În prezenţa Ta este plinătate de bucurie şi la dreapta Ta sunt desfătări veşnice” (Ps. 16:11). Aş prefera mai degrabă să fiu în iad cu Hristos (a spus cineva) decât în cer fără Hristos. Aceasta este culmea bucuriilor cerului, chintesenţa slavei, cea mai înaltă fericire a sfinţilor.
Dacă Îl iubesc pe Hristos, nu pot să nu tânjesc după comuniune şi părtăşie cu Hristos. „Oriunde ai fi, Mântuitorule binecuvântat, nu mi da altă fericire decât fericirea de a fi cu Tine. Dacă eşti pe pământ, aş călători zi şi noapte ca să vin la Tine; dacă eşti pe mare, aş înota împreună cu Petru spre Tine; dacă mergi călare în semn de victorie, Ţi-aş cânta «Osana»; şi dacă eşti în slavă, cât aş fi de fericit să Te privesc!...” (spunea Augustin).
„Ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: «Este Domnul!»” Ioan are privirea cea mai ageră dintre toţi, el se gândeşte la miracol şi la cel ce a săvârşit miracolul şi trage imediat concluzia: „Este Domnul!” Ah, suflete, cugetă la misterul acestei descoperiri! Dacă se converteşte vreodată un suflet şi se întoarce acasă la Hristos, atunci, „este Domnul”! Dar, ah, unde este Domnul de am pierdut de atâta timp prezenţa Lui care aduce convertiri? Oh, de-am avea o arătare a lui Isus Hristos! Până atunci, putem predica până când ne dăm duhul, dar nu vom realiza nimic! Chiar dacă facem tot ce putem, sufletele tot vor merge în iad dacă Domnul nu-i opreşte brusc din goana lor; pastorii nu pot face altceva decât să spună că oamenii pot fi mântuiţi aşa şi aşa. Şi aşa şi aşa vor fi oamenii condamnaţi: „cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa” (Ioan 3:36). După ce predicatorii spun tot ce au de spus, numai Dumnezeu este Acela care trebuie să dea binecuvântarea. Oh, ce este predicarea fără prezenţa lui Hristos? Auzind de faptele vitejeşti ale săbiei lui Scanderbeg, cineva a trimis să-i fie adusă această sabie; şi când a văzut-o, a spus: „Este aceasta sabia care a făcut asemenea isprăvi mari? Cu ce se deosebeşte sabia asta de oricare alta?” „Oh (a spus Scanderbeg), eu ţi-am trimis sabia mea, nu braţul meu care a mânuit-o!” Tot astfel predicatorii pot folosi sabia Duhului, Cuvântul lui Dumnezeu, dar dacă braţul Duhului nu îi însoţeşte, o pot învârti în fiecare Sabat aproape fără nici un rezultat.
Vai! Se apropie cu repeziciune vremea când întreaga lume va fi topită şi când Dumnezeu va fi „totul în toate”. Aici este fericirea sfinţilor: să-L aibă pe Dumnezeu în mod direct, să-L aibă pe Dumnezeu în mod deplin şi să-L aibă numai pe Dumnezeu. Să nu se pregătească oare sfinţii pentru o asemenea stare? Tu, cel care ai lumea, foloseşte-te de ea ca şi cum n-ar fi, căci chipul lumii acesteia trece (1 Cor. 7:31). Iar tu, cel care ai puţin de-a face cu lumea, îmbunătăţeşte-ţi starea; cu siguranţă că este vina ta dacă nu ai mai mult de-a face cu Dumnezeu, de vreme ce există prea puţine alte lucruri care să-ţi absoarbă inima. Dumnezeu poate locui şi umbla în inimile voastre fără tulburare; „nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţii” (spune înţeleptul într-o situaţie) – o condiţie de mijloc este mai capabilă să ne aducă fericire, decât aceea care ne încarcă excesiv cu lucruri exterioare; în timp ce alţii îşi calculează profitul, tu poţi spune împreună cu David: „Cât de scumpe mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!” (Ps. 139:17). În timp ce alţii îşi înaintează procesele la tribunal, tu poţi înainta tot ceea ce ai la un tron de har; şi în timp ce alţii îşi numără turmele şi cirezile, tu poţi folosi aritmetica pentru a-ţi număra zilele; în timp ce alţii nu pot scăpa din ghearele lumii, tu du-te în îmbrăţişările Dumnezeului tău. Oh, scopul acestora este să vă pregătească pentru desfătări mai depline şi mai depline în Dumnezeu. Dumnezeu va fi „totul în toate”, şi aceasta este culmea fericirii cerului. Cu siguranţă, cu cât ai mai puţin din lumea aceasta, cu atât ai mai mult din fericirea cerului, chiar aici pe pământ (şi aceasta se poate îmbunătăţi); căci ce este fericirea cerului dacă nu desfătarea numai în Dumnezeu? Creştini! Dacă simţiţi vreo înclinaţie, vreo tânjire, vreo dorinţă ascunsă după lumea aceasta, daţi-mi voie să vă spun că nu veţi fi niciodată fericiţi până când nu veţi fi pierdut totul, până când nu veţi mai avea prieteni, sau averi, ci numai desfătarea în Dumnezeu! Când totul se va sfârşi, când lumea aceasta va fi un nimic, când resursele vor înceta atât pentru trup, cât şi pentru suflet, şi când Hristos Îşi va sfârşi slujba de mijlocire, iar Fiul Se va supune Tatălui Său, atunci Dumnezeu va fi „totul în tot”.
Dacă aş mai avea un singur mesaj de rostit lumii acesteia, ar fi următorul: Oh, fie ca toate duhurile să fie absorbite de Hristos! Haideţi să nu ne ocupăm singuri prea mult cu jucării, sau cu nimicuri, cu lucruri comune sau josnice, ci să privim la Isus. Cu siguranţă, Hristos este de ajuns să ne umple gândurile, tânjirile, nădejdile, iubirile, bucuriile, sau orice este înlăuntrul nostru sau în afara noastră. Numai Hristos cuprinde circumferinţa întregii noastre fericiri; Hristos este perla ascunsă în ogorul întins al Cuvântului lui Dumnezeu; Hristos este ţinta întregii Scripturi; toate lucrurile şi persoanele din lumea veche au fost prefigurări ale Lui, toţi prorocii L-au prevestit pe El; întreaga dragoste a lui Dumnezeu trece prin El, toate darurile şi harurile (roadele) Duhului curg din El, ochii lui Dumnezeu sunt concentraţi asupra Lui şi toate planurile Lui, atât din cer, cât şi de pe pământ, se întâlnesc în El. Marele plan al lui Dumnezeu este acesta: „spre a-Şi uni iarăşi într unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ” (Ef. 1:10).