Oare sunt un creştin adevărat?

Joseph Alleine

Oare sunt un creştin adevărat?, de Joseph Alleine

Disponibil Domeniu: Data apariţiei: ISBN: Număr de pagini: Dimensiune: Preţ: Cantitate:

Trezire 09 Iunie 2010 978-606-8000-29-9 172 14,7 x 21 12 RON

Fragmente sugestive

În limba engeză această carte a fost publicată sub diferite titluri cum ar fi: Un semnal de alarmă pentru cei neconvertiţi, Un ghid sigur către cer, şi altele. Am ales acest titlu pentru că, în opinia noastră, acest titlu se potriveşte cel mai bine cu conţinutul cărţii.

Aceasta este o carte care trebuie citită de orice om, indiferent de numele pe care îl poartă, indiferent de denominaţia de care aparţine, indiferent de locul pe care-l ocupă într-o biserică sau în societate, indiferent de ceea ce crede despre el sau de ceea ce cred alţii despre el.

Trăim vremuri de mare înşelăciune. Diavolul este numit înşelătorul, pentru că acest nume îi descrie atât caracterul şi interesul. Iată ce vrea el: să te înşele, să te amăgeasă. Tot ceea ce face el are acest scop. Ca să-şi atingă ţinta, el se poate folosi lucruri diferite. Pentru a-i înşela pe unii, el se foloseşte de lucrurile lumii acesteia, îi ademeneşte cu ele, îi face să fie preocupaţi cu ele şi să le iubească. Dacă te-a adus în punctul acesta el si-a atins scopul în viaţa ta, este mulţumit şi s-ar prea putea să nu te mai deranjeze. Dar pe unii nu-i poate înşela cu lucrurile lumii, cu înşelăciunea bogăţiilor, şi cu toate stricăciunile acestei lumi, aşa că, schimbă tactica. Nu uita: scopul lui este să te înşele indiferent de mijloacele şi uneltele de care se foloseşte. De aceea va lua acele lucruri bune cu care te îndeletniceşti - rugăciunea, citirea Bibliei, participarea la întâlnirile bisericii, dărnicia - şi te va face să te încrezi în ele pentru a fi acceptat înaintea lui Dumnezeu. Iar lucrul acesta se întâmplă atât de subtil încât tu nici nu îţi dai seama că s-ar putea să fie vorba despre tine acum. Însuşi faptul că te excluzi din această posibilă condiţie a ta, arată nivelul ridicat al probabilităţii de a fi deja înşelat. Pe alţii îi face să fie preocupaţi de semne şi minuni, făcându-i să presupună în mod greşit că sunt născuţi din nou şi nu trebuie să mai fie preocupaţi cu sfinţirea atâta timp cât ei prorocesc şi scot draci în Numele Domnului. Dar diavolul este bucuros când vede aceste lucruri întâmplându-se. Nu se bucură că tu alergi după lucrurile acestei lumi, sau că te rogi, sau că faci minuni, ci el se bucură că te-a înşelat.Iadul va fi plin de oameni care au făcut lucruri diferite pe pământ, dar toţi se aseamănă în acest punct: au fost înşelaţi.

S-ar putea ca tu însuţi să fii înşelat, să crezi că eşti un creştin şi totuşi să nu fii - ia şi citeşte şi cercetează-te cât încă nu-i prea târziu, cât uşa harului mai este deschisă; sau, s-ar putea ca diavolul să te ţină sub piciorul condamnării să te acuze şi să te mintă că nu eşti un creştin adevărat, pentru ca să te târâii de azi pe mâine nepunându-i în pericol împărăţia - ia şi citeşte, acest mesaj îţi poate întări convingerea, pentru ca apoi să te poţi ridica în puterea Domnului ca să tragi şi pe alţii în Împărăţia luminii.

Nu lua această carte ca să o dai cadou vecinului tău până când tu însuţi nu ai citit-o şi până când nu ai hotărât de care parte eşti. Şi nu uita, nu poţi sluji la doi stăpâni. Eşti cu Dumnezeu sau cu Manona.

Această carte conţine esenţa mesajului lui Alleine, şi astfel oferă un model veritabil al evanghelismului puritan. Frazeologia diferă de la veac la veac şi darurile de la om la om, însă aici, spun fără ezitare, sunt principiile care ar trebui înfăţişate în orice prezentare reală a Evangheliei. Mai mult de un mare evanghelist şi-a format concepţiile conform cu ceea ce scrie în următoarele pagini. George Whitefield, pe când încă era student la Oxford, ne spune în Jurnalele sale cum „Semnalul de alarmă” al lui Alleine i-a fost de „mare ajutor”. Charles Haddon Spurgeon relatează cum, în copilăria sa, mama lui le citea adesea câte ceva din Semnalul de alarmă al lui Alleine, în timp ce stăteam la foc duminica seara; iar când a ajuns să fie convins de păcat, s-a întors la această carte veche. „Îmi aduc aminte”, scria el, „când imediat după ce mă trezeam dimineaţa, obişnuiam să iau Semnalul de alarmă a lui Alleine sau Chemarea pentru neconvertiţi a lui Baxter. Oh, cărţile acelea, cărţile acelea! Le-am citit şi le-am devorat…” Cu inima astfel arzând de focul teologiei puritane, Spurgeon a fost pregătit să calce pe urmele lui Alleine sau ale lui Whitefield.

Cuprins

• Notă biografică
• Introducere
• Către cititor
• 1. Greşeli cu privire la convertire
• 2. Natura convertirii
• 3. Necesitatea convertirii
• 4. Semnele unui om neconvertit
• 5. Starea mizerabilă a unui neconvertit
• 6. Îndrumări pentru cei neconvertiţi
• 7. Motive pentru convertire
• Concluzie

Iubiţii mei, recunosc cu bucurie că sunt dator faţă de voi şi sunt preocupat să fiu găsit un ispravnic bun al casei lui Dumnezeu, să dau fiecăruia partea lui. Însă medicul este cel mai îngrijorat pentru pacienţii al căror caz este mai nesigur şi mai riscant; iar mila tatălui este îndreptată în special către copilul muribund. Tot astfel, sufletele neconvertite cer compasiune arzătoare şi sârguinţă promptă pentru a fi smulşi ca tăciunii din foc (Iuda 23). Aşadar, lor mă voi adresa în primul rând în aceste pagini.

Dar de unde să-mi scot argumentul? Cu ce să-i câştig? O, dacă aş putea spune! Le-aş scrie cu lacrimi, aş vărsa lacrimi peste fiecare argument, mi-aş goli venele ca să-mi folosesc sângele drept cerneală, i-aş ruga pe genunchi. O, cât de mulţumit aş fi dacă ei ar fi convinşi să se pocăiască şi să se întoarcă.

Cât de mult m-am trudit pentru voi! Cât de des v-am adunat! Pentru aceasta m-am rugat şi am studiat toţi aceşti mulţi ani: ca să vă pot aduce la Dumnezeu. O, dacă aş putea să fac asta acum! Încă mai vreţi să fiţi imploraţi? „Dar, o, Doamne, cât de nedesăvârşit sunt eu pentru această lucrare. Vai, cu ce voi străpunge solzii leviatanului sau cum voi face inima să simtă că este tare ca piatra? Să merg şi să vorbesc mormântului şi apoi să mă aştept ca mortul să mă asculte şi să vină? Să ţin un discurs stâncilor, să vorbesc cu înflăcărare munţilor şi să cred că îi ating cu argumente? Voi face eu pe orb să vadă? De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere (Ioan 9:32). Dar, o, Doamne, Tu poţi străpunge inima păcătosului. Eu nu pot decât să trag cu arcul la întâmplare, dar îndreaptă tu săgeata spre încheieturile armurii. Nimiceşte păcatul şi salvează sufletul păcătosului care-şi aruncă ochii peste aceste pagini.”

Nu există o altă intrare în cer decât pe poarta îngustă a celei de-a doua naşteri; fără sfinţenie, nu-L veţi vedea niciodată pe Dumnezeu (Evrei 12:14). Aşadar, daţi-vă pe voi înşivă Domnului, acum. Înălţaţi-L pe Domnul Isus în inimile voastre şi înălţaţi-L în casele voastre. Sărutaţi pe Fiul (Psalmul 2:12) şi îmbrăţişaţi gingăşiile îndurării; atingeţi sceptrul Lui şi veţi trăi; de ce vreţi să muriţi? Eu nu implor pentru mine, ci vreau ca voi să fiţi fericiţi – acesta este premiul pentru care alerg. Dorinţa sufletului meu şi rugăciunea mea pentru voi este să fiţi mântuiţi (Romani 10:1).

Vă rog fierbinte să-mi îngăduiţi o libertate şi o sinceritate prietenească cu voi în lucrurile cele mai importante pentru voi. Nu fac pe oratorul spunându-vă un discurs savant, nici nu-mi înfrumuseţez vorbirea cu elocvenţă ca să vă fiu pe plac. Aceste rânduri au o misiune într-adevăr grea: să vă convingă, să vă convertească şi să vă mântuiască. Nu vă momesc cu retorică, nici nu vă pescuiesc aplauzele, ci o fac pentru sufletele voastre. Treaba mea nu este să vă satisfac pe voi, ci să vă salvez; nu am de-a face nici cu capriciile voastre, ci cu inimile voastre. Dacă nu am inimile voastre, nu am nimic. Dacă e să vă fac pe plac urechilor voastre, aş cânta un alt cântec. Dacă ar fi să mă predic pe mine, aş conduce într-o altă direcţie. Atunci, aş putea să vă spun o poveste mai liniştitoare; v-aş face perne şi v-aş spune: „Pace”, pentru că cum poate Ahab să iubească pe acest Mica care întotdeauna profeţeşte rău cu privire la el? (1 Împăraţi 22:8). Însă, cu cât sunt mai bune rănile unui prieten, decât vorbele frumoase ale unei curve, care ademeneşte cu buzele ei, până ce săgeata străpunge ficatul? (Proverbele 7:21-23 şi 6:26). Dacă ar fi să liniştesc un bebeluş care plânge i-aş cânta ceva vesel sau l-aş legăna să adoarmă; însă atunci când copilul a căzut în foc, părintele adoptă o altă atitudine; el nu va încerca să-l liniştească cu un cântec sau cu un fleac. Ştiu că dacă nu voi reuşi, voi sunteţi pierduţi; dacă nu voi putea să obţin consimţământul vostru de a vă ridica şi de a pleca, voi veţi pieri pentru totdeauna. Fără convertire nu există mântuire! Trebuie să vă câştig bunăvoinţa sau să vă las în nelegiuire. Dar şi aici mă întâlnesc cu dificultatea lucrării mele. „O, Doamne, alege-mi pietrele din pârâu (1 Samuel 40, 45). Vin în numele Domnului Oştirilor, Dumnezeul armatelor lui Israel. Vin, precum tânărul David împotriva lui Goliat, ca să mă lupt nu cu carnea şi sângele, ci cu căpeteniile, domniile, cu stăpânitorii întunericului acestui veac (Efeseni 6:12). Fie ca în ziua aceasta Domnul să bată pe Filisteni, să ia de la omul cel tare armura şi să mi dea captivii din mâna Lui. Doamne, alege-mi cuvintele, alege-mi armele; iar când îmi bag mâna în traistă, scot o piatră şi o arunc, du-o tu la ţintă şi fă-o să intre nu în fruntea, ci în inima păcătosului neconvertit şi loveşte-l să cadă la pământ ca Saul din Tars (Fapte 9:4).”

Ascultaţi, o, păcătoşilor, ascultaţi dacă vreţi să trăiţi. De ce să vă înşelaţi de bunăvoie singuri, sau să vă clădiţi speranţele pe nisip? Ştiu că cel ce vrea să vă smulgă speranţele are de îndeplinit o misiune grea. Nu pot fi decât neplăcut pentru voi şi, într-adevăr, nu e plăcut nici pentru mine. Mă apuc de aceasta ca un chirurg care este gata să taie un mădular cangrenat al unui prieten iubit, lucru care-l face din necesitate, deşi cu o inimă plină de durere. Înţelegeţi-mă, preaiubiţilor, nu vreau decât să dărâm casa dărăpănată, care altfel s-ar prăbuşi cu repeziciune şi v-ar îngropa în ruine, ca să pot zidi una frumoasă, trainică şi statornică, care să dureze veşnic. Aşteptarea oamenilor nelegiuiţi este nimicită (Proverbele 11:7). Şi nu ai vrea mai degrabă, o, păcătosule, să laşi Cuvântul să te convingă acum, la vreme, şi să dai drumul speranţelor tale false şi înşelătoare, decât să laşi ca moartea să-ţi deschidă ochii prea târziu şi să te trezeşti în iad înainte de a-ţi da seama? Aş fi un păstor fals şi neloial dacă nu v-aş spune că aceia dintre voi care nu v-aţi clădit speranţele pe o temelie mai bună decât lucrurile menţionate mai sus, sunteţi încă în păcatele voastre. Lăsaţi conştiinţa să vorbească. Ce aduceţi în apărarea voastră? Faptul că purtaţi uniforma lui Hristos; că-I purtaţi numele; că sunteţi membri ai bisericii vizibile; că aveţi cunoştinţe referitoare la religie, că sunteţi civilizaţi, îndepliniţi practici religioase, că sunteţi drepţi în afacerile voastre, că păcatele voastre v-au tulburat conştiinţele? Vă spun din partea Domnului: aceste argumente nu vor fi acceptate niciodată la judecata lui Dumnezeu. Toate acestea, deşi sunt bune în sine, nu vor dovedi că sunteţi convertiţi şi astfel, nu vor fi de ajuns pentru mântuirea voastră. O, gândiţi-vă la aceasta şi hotărâţi-vă să vă întoarceţi degrabă şi cu desăvârşire. Cercetaţi-vă inimile; nu vă odihniţi până când Dumnezeu nu va face o lucrare deplină în voi; pentru că voi trebuie să fiţi altfel de oameni, căci dacă nu, sunteţi pierduţi.

Dar dacă aceste persoane nu ajung la convertire, ce să mai spun despre cel profan? Poate că sunt slabe şanse ca el să-şi arunce ochii peste acest tratat, sau să-şi plece urechea la el; însă dacă există un astfel de cititor sau unul care să audă cuvintele acestea, trebuie să ştie din partea Domnului care l-a creat că el este departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Să fie un om, care a stat în tovărăşia fecioarelor înţelepte, închis afară, şi un tovarăş al nebunilor să nu fie cu atât mai mult nimicit? Un om poate fi corect în afacerile lui şi totuşi să nu fie socotit drept înaintea lui Dumnezeu! Atunci, ce se va alege din tine, o, om nenorocit, căci conştiinţa ta îţi spune că eşti mincinos în afacerea ta şi nu-ţi ţii cuvântul?

Dacă oamenii pot fi luminaţi şi aduşi în punctul în care să împlinească la exterior îndatoririle sfinte, şi totuşi să coboare spre pierzare deoarece se bazează pe ele şi îşi însuşesc această parte a convertirii; ce se va alege din voi, o, familiilor nenorocite, care trăiţi fără Dumnezeu în lume? Unde veţi ajunge, o, păcătoşilor mizerabili, în gândurile cărora rareori este Dumnezeu; care sunteţi aşa de neştiutori, încât nu vă puteţi ruga, sau aşa de neglijenţi, încât nu vreţi? O, pocăiţi-vă şi convertiţi-vă, lepădaţi-vă de păcatele voastre, prin neprihănire. Alergaţi la Hristos după harul care iartă şi reînnoieşte. Daţi-vă Lui ca să umblaţi cu El în sfinţenie, sau nu-L veţi vedea niciodată pe Dumnezeu! O, dacă aţi fi atenţi la avertizările lui Dumnezeu!

În Numele Lui vă mai previn o dată. Întoarceţi-vă la mustrarea mea. Lăsaţi nebunia şi trăiţi. Fiţi serioşi, drepţi şi evlavioşi. Spălaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inimile, ipocriţilor. Nu mai faceţi răul, învăţaţi să faceţi binele (Proverbele 1:23 şi 9:6; Tit 2:12; Iacov 4:8; Isaia 1:16-17). Dar dacă veţi continuaţi aşa, va trebui să muriţi.

Autorul

Despre Joseph Alleine



Joseph Alleine s-a născut într-o familie puritană din Devizes, Wiltshire, şi a fost botezat pe data de 8 aprilie, 1634. Pe atunci, Anglia era în spasmele evenimentelor tulburătoare care, nu după mult timp, urmau să ducă la Războiul civil şi, înainte ca Alleine să împlinească zece ani, Market Square, unde se afla casa lui, răsuna de zgomotele puternice ale armelor şi de bubuiturile flintelor, timp în care cei ce erau de partea regelui îi stârneau pe cei de partea Parlamentului să lupte în bătălia de la Roundway (Iulie 1643). Doi ani mai târziu, situaţia s-a schimbat şi însuşi Cromwell a avut grijă ca steagul albastru al Parlamentului să fie înălţat deasupra vechiului castel care era vis-a-vis de casa în care Alleine şi-a petrecut copilăria. Cercul familial, de asemenea, nu a fost lipsit de necazuri. Tatăl lui, deşi era un fabricant de stofe (croitor), a suferit pierderi economice de pe urma războiului; şi, spre întristarea lor, fratele cel mai mare al lui Joseph, Edward, care era deja în lucrare, a murit în 1645.

În acelaşi an, Alleine „a intrat în alergarea creştină” şi l-a implorat pe tatăl său să primească educaţia necesară pentru a-l „urma pe fratele său în lucrarea creştină”. Astfel, în aprilie 1649 se duce la Oxford să stea la picioarele unor astfel de teologi precum John Owen şi Thomas Goodwin. În noiembrie 1651 s-a mutat de la Lincoln la colegiul Corpus Christi, cel din urmă avându-l ca director pe dr. Edward Staunton şi acesta era un seminar puritan mai complet. Şi-a luat licenţa pe data de 6 iulie 1653, a devenit tutore şi ulterior, capelan la colegiu. Fără îndoială că, în parte, din pricina influenţei lui Alleine, Henry Jessey a putut scrie în 1660: „Cred că rareori se mai întâlnea în lume un loc precum Corpus Christi, unde aşa o mulţime de oameni manifestau puterea evlaviei şi curăţia închinării înaintea lui Dumnezeu. Era chiar un Eden, însă acum este un deşert pustiu.”

Anii petrecuţi de Alleine la Oxford au fost caracterizaţi de pietate şi studiu sârguincios. Felul lui cald de a fi i-a făcut mulţi prieteni, dar dacă vizitele lor îl întrerupeau din timpul studiului, „el nu avea răgaz să-i lase înăuntru”, spunând: «E mai bine ca ei să se mire de nepoliteţea mea, decât să-mi pierd eu timpul; pentru că numai puţini vor observa lipsa mea de politeţe, însă mulţi vor fi afectaţi de pierderea mea de timp.»” În calitate de capelan, s-a străduit să evanghelizeze satele din jurul Oxfordului, şi, de asemenea, a predicat prizonierilor din temniţă o dată la două săptămâni. Aceasta a fost instruirea lui pentru lucrarea viitoare. Încă nu avea douăzeci şi unu de ani şi el deja învăţase să fie „nemăsurat şi veşnic nesătul de lacom după convertirea sufletelor şi din acest motiv şi-a vărsat inima în rugăciune şi propovăduire.”

Nu e de mirare că un teolog puritan demn, George Newton (1602 1681), lucrător la St. Mary Magdalen, Taunton, l-a chemat pe Alleine să fie asistentul său în 1655. Taunton, un oraş în care se fabrica lână, cu o populaţie de aproximativ 20.000, era o fortăreaţă puritană din partea de vest a ţării. Spiritul oraşului a fost manifestat desluşit cu zece ani mai devreme când, cu o statornicie eroică, a rezistat mai multor asedii disperate ale monarhiştilor. Aici, printre dealurile, pajiştile şi livezile Somersetului, urma să-şi petreacă Alleine anii puţini, dar de neuitat ai slujirii sale.

Imediat după începerea lucrării sale din Taunton, Alleine s-a căsătorit pe data de 4 octombrie 1655 cu verişoara lui, Theodosia Alleine, o femeie cu o spiritualitate unică, care a lăsat o relatare răscolitoare a slujirii soţului ei. Singura „greşeală” pentru care l-a mustrat pe soţul ei a fost aceea că el nu a petrecut mai mult timp cu ea, la care el ar fi raspuns: „Ah, draga mea, ştiu că sufletul tău e în siguranţă, dar cât de mulţi sunt aceia care pier şi de care eu trebuie să îngrijesc? O, dacă aş putea să fac mai multe pentru ei!” Întreaga lui viaţă a fost o ilustrare a acestei zicale: „Dă-mi un creştin care-şi socoteşte timpul mai preţios decât aurul.” La începutul săptămânii, spunea: „O altă săptămână ne stă înainte; hai să petrecem această săptămână pentru Dumnezeu” şi în fiecare dimineaţă, spunea: „Să trăim bine această zi!” Soţia lui scria: „Cât era sănătos, se trezea constant la ora patru sau înainte de patru, iar în ziua de duminică, şi mai devreme, asta în cazul în care se trezea. Era foarte necăjit dacă auzea fierari sau cizmari, ori astfel de meşteşugari, că erau la lucru, înainte ca el să fie la lucru cu Dumnezeu; mai târziu, îmi spunea: «O, cum mă face să mă ruşinez acest zgomot! Nu merită Stăpânul meu mai mult decât al lor?» De la ora patru şi până la ora opt stătea în rugăciune, în contemplare sfântă şi cânta psalmi, lucru care-i făcea o mare plăcere şi-l practica atât singur, cât şi împreună cu familia lui.”

Împreună, acest cuplu devotat au lucrat pentru suflete. Theodosia Alleine ţinea o şcoală pentru copii în casa ei, în timp ce soţul ei petrecea cinci după-amiezi pe săptămână continuându-şi chemările urgente pentru neconvertiţi ce răsunau duminică de duminică de sub turnul impunător al bisericii Mary Magdalen. Ţinea un catalog cu numele locuitorilor de pe fiecare stradă şi avea grijă ca toţi să fie vizitaţi şi catehizaţi. Aceasta rezulta într o adunare numeroasă de suflete. „Îndemnurile şi rugăminţile sale”, a spus George Newton, „de multe ori erau atât de arzătoare, atât de pline de pasiune, viaţă şi vitalitate sfântă, încât acestea îi copleşeau cu totul pe ascultători; îi înmuia şi uneori le topea inimile împietrite.” E clar că, chiar şi într-o vreme în care predicarea cu putere şi evanghelismul înfloritor erau relativ populare, slujirea lui Alleine era nemaipomenită în ochii fraţilor lui. „Puţine veacuri au avut predicatori mai distinşi precum dl Joseph Alleine”, a mărturisit acel puritan apostolic din partea de nord, Oliver Heywood. Şi Baxter vorbeşte despre „marele său talent în lucrarea de slujire de a explica şi de a aplica Scripturile în public – o făcea atât de convingător, atât de puternic, de înduplecător.” O zi de har tocmai apunea când Alleine a intrat în lucrarea de slujire. În trei ani, Cromwell a murit. După doi ani, clopotele din Taunton răsunau vesele pentru întâmpinarea lui Charles II şi a restaurării monarhiei (1660). Însă fericirea din inimile puritanilor nu a durat mult. Pentru că epoca în care, după cum Philp Henry a spus, „o înfăţişare a evlaviei era peste naţiune”, a luat sfârşit şi, în 1662 josnica Hotărâre de Uniformitate , 2000 dintre cei mai buni lucrători creştini pe care Anglia i-a avut vreodată au fost daţi afară de la amvoanele lor. Printre cei aproximativ optzeci şi cinci de lucrători care au suferit în felul acesta în Somerset îi întâlnim, după cum ne-am aştepta, şi pe George Newton şi Joseph Alleine. Dar chiar dacă a fost lipsit de amvonul său, Alleine a refuzat să tacă; într-adevăr, soţia lui ne spune cum „lăsând deoparte orice alt studiu, deoarece s-a gândit că timpul lui va fi scurt”, şi-a sporit activitatea de predicare: „Ştiu că a predicat de paisprezece ori în opt zile, şi adesea de zece ori, iar de obicei, de şase sau de şapte ori, în aceste luni de zile.”

În final, după ce a supravieţuit la multe ameninţări, Alleine a primit o somaţie pe data de 26 mai 1663. În noaptea următoare, a stabilit o întâlnire cu enoriaşii săi „în jurul orei unu sau două dimineaţa, faţă de care ei şi-au arătat entuziasmul. Erau multe sute de oameni tineri şi bătrâni; a predicat şi s-a rugat împreună cu ei în jur de trei ore.” În ziua următoare, a fost aruncat în închisoarea din Ilchester. După un an a fost eliberat, dar numai ca să fie confruntat de rigorile hotărârilor ‘Five Mile Act’ şi ‘Conventicle Act’ . Cu toate că sănătatea lui se şubrezea, el a continuat să predice în ascuns până pe data de 10 Iulie 1666. În acea seară, în timp ce predica din Psalmul 147:20 unor oameni care se strânseseră într-o casă, uşile au fost zdruncinate şi deschise, iar el a fost dus din nou la închisoare. Încă o dată a fost eliberat şi, cu o energie spirituală deloc micşorată, el s-a gândit la ce ar fi putut face ca Evanghelia lui Hristos să propăşească. Când se trezea dimineaţa, obişnuia să-i spună soţiei: „Acum mai avem o zi, încă una pentru Dumnezeu. Să trăim bine această zi, să muncim din greu pentru sufletele noastre, să adunăm multe comori în cer în această zi, pentru că nu avem decât puţin timp de trăit.” Soţia lui ne spune cum, cu un adevărat spirit puritan, s-a gândit la posibilitatea de a lucra ca misionar în Ţara Galilor sau chiar în China. Niciodată Evanghelia lui Isus Hristos nu a ars mai puternic într-o inimă de englez! Însă lucrarea lui Alleine luase sfârşit, întrucât constituţia sa fizică nu şi-a mai revenit din suferinţele pe care le-a îndurat în timpul arestărilor sale şi trupul lui se trecea în grabă. Pe data de 17 noiembrie 1668, la vârsta de 34 de ani, Dumnezeu l-a luat, ferindu-l de relele ce urmau să vină, iar bătrânul George Newton a stat lângă el, în timp ce trupul lui a fost pus să ne odihnească în altarul bisericii, care odinioară răsuna de „semnalul de alarmă” al chemărilor sale pentru cei neconvertiţi.

Cartile scrise de Joseph Alleine pe care la puteti cumpara de la editura noastra:

• Oare sunt un creştin adevărat?
Recenzii

gelu a scris:
abia astept sa citesc cartea asta!

---

Adaugă recenzie la această carte

Nume:
Comentariu: